Topul meu muzical pe 2012

De ceva timp, observ ca s-a instalat o noua moda: cea a topurilor. Fie ca vorbim de filme, haine, parfumuri, fotografii, tehnici de a ne ascunde imperfectiunile de pe chip sau din suflet, totul este comentat, disecat si inchis in unele limite. De la oameni a caror parere conteaza, experti in domeniul lor pana la indivizi fara pic de pregatire, asistam la clasificari. Trist este ca de multe ori opiniile unora ( cei mai putin avizati ) pot influenta o mai mare masa de persoane decat ar trebui. Exemplele negative sunt la tot pasul, chiar si in muzica, sau mai bine zis, cel mai vizibil in muzica.

Probabil e in firea omului sa catalogheze, sa puna etichete, sa emita judecati de valoare mai bune sau mai proaste in functie de propria viata, exersandu-si un soi de alter ego care nu s-a putut materializa.

Nu mi-am propus niciodata sa educ pe nimeni, dar am vazut in timp ca scrierile mele ating pe cine ar trebui si starnesc un ecou, ceea ce ma incanta. Mi s-a spus ca ar trebui sa ma detasez si sa scriu, sa simt, cu o mai mica implicare personala. Inca incerc acest lucru, cert este un singur fapt. Orice concert/track il trec prin filtrul experientelor mele personale, ma raportez la el in principal dupa cum il percepe sufletul meu, apoi ma apuc sa analizez strict partitura muzicala.

Cred ca muzica este de fapt o stare de spirit atat de intima, incat cuvintele pot face mai mult rau atunci cand incercam sa ii rapim din farmec, comentand over& over.

Fara sa vreau, am accesat un top cu piese reprezentative ale acestui an. Titlul suna bine, dar continutul era odios....acei "artisti" ai noului val, care indobitocesc populatia.

Am tot vorbit despre muzica in acest an, m-am consumat pentru anumite piese, am ascultat albume perfecte, am scris si am descoperit cel putin o melodie excelenta in fiecare saptamana.

Dupa ani in care viata mea s-a invartit aproape in totalitate in coordonate dictate de muzica clasica, am evadat la un moment dat in alte sfere si genuri, incat m-am pierdut si regasit pe mine...

2012 a fost un al provocarilor, insa mai mult decat niciodata al extremelor, insa topul pe care vi-l propun este coerent, cu melodii ce se invaluie si succed natural una dupa alta, un playlist pentru orice tip de situatie meteorologica, unul cu artisti pe care eu ii vad fenomenali, cu Oameni frumosi.

Stiu ca nu as putea sa fiu obiectiva in privinta unui top cu muzica romaneasca, caci am avut sansa de a cunoaste in decursul a 2-3 ani multe trupe de onoare, dar si pseudo-formatii. Pentru a nu ofensa pe unii si ridica pe un soclu de cristal pe altii, tin sa imi exprim dorinta de a asculta cat mai repede noile albume ale unor band-uri ce m-au facut sa cresc frumos, sa visez, sa sper, sa inteleg si sa cunosc: Urma, Travka, The Mono Jacks, Grimus, Toulouse Lautrec, Alexandrina, Coma, byron, Partizan, Luna Amara, Vama.


Lansate in acest an, au fost 10 piese la care m-am (re)intors de atat de multe ori incat modul repeat a devenit cel mai placut automatism.


1. George Michael - "White Light" - o revenire cu o incarcatura emotionala profunda, imi aduce aminte ca muzica intr-adevar salveaza. Atunci cand realizez ca totul e fum, singurul prieten ramane muzica, aceasta componenta divina care mi-a fost alaturi de cand ma stiu. George este artistul cu voce perfecta, la albumele caruia ma intorc mereu...de drag si de dor. "White Light" este o compozitie pe care o simti pentru ca o stii dinainte de a fi creata.




2. Skunk Anansie - "I Belived In You"- Imi aduce aminte ca atunci cand pui tot ce ai tu mai bun intr-un om, acela te va dezamagi cum nici macar nu ti-ai putea inchipui.
O piesa in forta, de pe un album "Black Traffic" cu amprenta trupei bine definita. Skin imi pare una din solistele care a cantat dintotdeauna durerea universala, aceea pe care o resimti pana in ultima fibra, dar care face bine, pentru ca abia atunci te poti ridica si creea cu mai mare patos decat inainte.



3. Sam Sparro - "I Wish I Never Met You" - O piesa pop de o sinceritate ravasitoare, cu versuri pe care toti le simtim, dar pe care putini au puterea sa le recunoasca. "Return To Paradise" este un album eclectic, care te trece prin toate starile, de la agonie la extaz si invers, asa cum este si viata...un carusel cu emotii care te pot dobori daca nu esti atent la incarcatura lor.



4. Stereophonics - "In A Moment" - Bucuria sfarsitului de an. Extras de pe "Graffiti On The Train", material preconizat sa apara in martie 2013, piesa dezvaluie un Kelly Jones mai agresiv, un backing vocals sustinut, un crescendo desavarsit, iar partea de chitara provoaca. Fiori, abis, rece - asa as descrie single-ul aflat acum in heavy-rotation pe Radio Guerrilla.

Merita retinute ca un memento vesnic: "Time is on your side/Time will heal your mind /Then you'll learn to fly."



5. Soulsavers & Dave Gahan - "Take Me Back Home"- Oare este posibil sa mai vezi ceva o data ce esti mort?
"The Light The Dead See" este un album caruia nu ii pot reprosa nimic. Vara aceasta am fost sub influenta sa, poate pentru ca imi era dor de Dave de care ma indragostisem la 10 ani cand l-am vazut prima data in "Personal Jesus" sau pentru ca piesele scrise alaturi de acest duo britanic sunt desavarsite. M-am pierdut de multe ori pe "In The Morning" si am incheiat zile grele cu "Tonight" pe post de analgezic. Versurile piesei au fost scrise in intregime de Dave, este atat de pura si imi pare un fel de soundtrack pe care ma voi desavarsi.

 

6. The Cult - "Elemental Light" - O data lansat materialul cu numarul 9, am descoperit o noua fateta a lui Ian Astbury...una care provoaca mai des decat de obicei, intriga si astfel nu o poti ignora... Cand l-am cunoscut la Rock The City, am uitat sa il felicit pentru acesta piesa, am simtit doar ca sunt un om norocos care l-a avut langa sufletul sau cateva clipe...de care mereu isi va aduce aminte.



7. Lana Del Rey - "Cola" - O piesa controversata de la un artist care a devenit un etern motiv al zilelor pe care le traim. Am scris si vorbit mult despre ea, m-a vrajit de cand am ascultat prima oara "Kinda Outta Luck". A crescut frumos, asumat, in jurul ei aflandu-se o industrie ce o va propulsa, daca nu este deja, in elita celor mai influenti cantareti.




8. The Black Keys - "Little Black Submarines" - Nicio zi sa nu treaca fara ei... cine sunt ei? Poate una dintre cele mai perfecte fuziuni de garage & blues rock pe care o stiu pana acum, doi oameni orchestra, doua minti luminate: Dan Auerbach si Patrick Carney.
Piesa este a patra lansata dupa "El Camino", probabil un disc ce va ramane in istoria celor mai bune albume din toate timpurile.




9. Florence + The Machine - "What The Water Gave Me" - De pe un album lansat in 2011 desigur...insa este o piesa ce nu ar trebui sa lipseasca din viata si clasamentul cu Muzica. Cand vreau sa ma recunosc, fug la aceasta piesa si savurez pasaje de dans contemporan...caci acest stil merge cel mai bine pe creatiile si ceremoniile lui Florence...lansate la ceas de seara.




10. Garbage - "Battle in Me" - Shirley Manson canta intr-un mod special despre bataliile pe care uneori le castigam, alteori le pierdem in fata vietii. La B'ESTFEST, concertul Garbage a fost unicat, asa cum mi l-am inchipuit, iar "Not Your Kind Of People" este un album in care notiunea de libertate este mai mult ca niciodata reliefata. Sigur..."Cup Of Coffee" ramane cea mai buna piesa a lor...pentru totdeauna...si poate ca nimic nu ar putea egala sound-ul respectiv...cred eu.





Un top subiectiv, profund personal, nostalgic, sper sa va dea aceea stare de bine si reflectie pe care doar muzica o poate oferi sufletelor.


Si ar mai fi ceva...o anume intepretare live...care rezuma firul existentei oricarui om.

Interviu Travka - Capitolul despre renaştere

În urmă cu puţin timp, m-am întâlnit cu cei din trupa Travka, înainte de concertul din Bucureşti, ce prevestea lansarea albumului “OKEAN”.

Ştiam că aveam să le iau un interviu, de această dată video, iar emoţiile au fost inerente, căci, trupa aceasta înseamnă foarte mult pentru mine.

Band-ul nu a acordat de-a lungul timpului prea multe interviuri, deoarece aceştia consideră că muzica lor este suficientă şi poate oferi răspunsuri celor interesaţi.

Anul acesta, formaţia Travka a împlinit 10 ani de activitate, însă succesul de care ei s-au bucurat şi se bucură în continuare nu este ceva întâmplător. De la început, şi-au propus să facă o altfel de muzică cu o lirică deosebită, devenind încet, dar sigur formatori de opinie. Astfel, Travka este una dintre cele mai iubite formaţii din România, dacă este să ne referim strict la numărul plătitorilor de bilete la concerte şi la comunitatea de oameni activă pe pagina oficială de facebook a trupei.

Versurile sunt scrise de George Gâdei, fiind alese cu grijă pentru a provoca şi pune pe gânduri ascultătorii.

Albumul “OKEAN” a fost construit pe principiul interacţiunii între cei care apreciază muzica Travka şi vor să exprime cumva acest lucru.

“Am redus totul la esenţă. Prin acest nume, Travka trece în altă etapă a existenţei sale. Este cel mai bun album al nostru de până acum”, ne-a declarat solistul. Sorin Erhan, basistul, l-a completat: “Este un lucru foarte intim. Aşteptăm ecoul fiecărui om care pune mâna pe el.”

Interesant este că albumul beneficiază de o gentuţă de piele maro executată de pielarul Adi Veg din Timişoara. El le-a povestit băieţilor că aceasta îşi va schimba culoare în timp şi poate nu întâmplător, căci materialul de care v-am povestit deja are capacitatea să transforme la rândul său sufletele oamenilor.

În legătură cu videoclipurile, formaţia nu a fost niciodată o adeptă a realizării de clipuri la piesele devenite single-uri, de aceea în acest moment deşi este în promovare pe Radio Guerrilla melodia “Călătoare” nu va beneficia de clip. Merită să ştiţi că reprezentaţiile trupei au început să fie filmate, iar în prezent se lucrează la un viitor DVD.

Nu ar fi exclus ca pe data de 21 decembrie, când va avea loc ultimul eveniment din acest an marca Travka, unde nu concertul va fi în prim plan, să fie realizat un filmuleţ despre întâlnirea celor 5 albume “OKEAN”. Acesta se va desfăşura în aer liber, într-o atmosferă prietenoasă şi intimă, iar locaţia va fi în Bucureşti, într-un loc mai mult decât special.

Deşi activează şi în alte trupe, Sorin a declarat că: “Pe mine muzica Travka m-a ajutat să ridic capul. E un sentiment foarte tare: să simţi că poţi să ridici capul din nou.”

Legat de concertele din afară României, se duc tratative pentru viitoare concerte în Europa, iar George este de părere că: “OKEAN-ul ar putea fi un bulgăre de zăpadă care să ne unde trebuie şi poate să clădească ceva care să depăşească sfera festivalurilor internaţionale”.

De anul viitor, trupa ar putea alege trupe tinere care să deschidă spectacolele Travka, în urma unor criterii de selecţie proprii, cu condiţia ca acestea să nu strice atmosfera de concert a formaţiei şi unicitatea momentelor semnate de ei.

Solistul George Gâdei a oferit şi o definiţie proprie muzicii: “Muzica face legătura cel mai uşor cu Universul, este Dumnezeiască şi ajunge cel mai uşor la sufletul omului.”

Mesajul pe care solistul a ţinut să îl transmită iubitorilor muzicii Travka este: “Mi-aş dori ca oamenii să fie atenţi la ce e real, artificial şi să-şi găsească dominanta care să-i împlinească, nu să-i stârpească. Se anunţă o perioadă de mare sensibilitate, în care contează foarte mult să ai curajul de a fi tu însuţi, ce crezi tu că eşti, nu ce cred alţii că eşti.”

http://www.youtube.com/watch?v=hQ_SOE0AQCI&list=LLM_r4osCq2uCFJ_zFneKnZw

Maine...ne revedem. 18:30, Gradina Verona. Pentru ca un sfarsit va insemna intotdeauna un nou inceput. 

New then...old now.

Zambise tuturor, dar nimeni nu a stiut ce se afla in spatele surasului ei fin, usor schitat. Traise intr-un amestec bizar de sentimente contradictorii, care ii dadeau si luau viata, rasuflarea, de fiecare data cand le experimenta. Gresise strategia, iar artileria de emotii incercase sa o rapuna si sa o condamne cumva la nefericire.
In urma cu putine zile hotarase sa se opreasca si sa termine cu jocurile, eschivarile, temerile si sa se dedice studiului, ambitiilor de a se perfectiona in viata profesionala ce avea sa urmeze curand si in cea personala.

Il vedea ca pe o salvare, ca pe un punct cu dubla valenta: de start si de finish. Un om cu care incepea si se termina totul, fara dubii. Avea nevoie de el in cele doua momente si pe drumul dintre unul si celalalt, avea nevoie de sprijinul, afectiunea, caldura, iubirea, zambetul acelui om. Incetase sa se minta si sa creada in povesti irealizabile, incetase sa construiasca o lumea in care stia ca nu va putea fi in lipsa lui.
A vrut sa anuleze tot trecutul si visele de copila razvratita care credea ca lumea si oamenii sunt asezati si manuiti dupa dorinta ei. Poate ca nu mai dorea sa joace teatru, sa fie actrita care plange si rade la propria-i comanda.

Vroia o schimbare radicala, o noua viziune si asta vroia acum, nu maine sau peste alte 3 luni de falsitate. Intelesese acest fapt in secunda cand a vazut ca putea sa piarda singurul om sincer si drag din viata ei. Asa ca a facut ce a trebuit: a pus punct la tot ce a avut sau nu, si-a inchis trecutul intr-un loc sigur si a apoi a aruncat singura cheie veritabila, asigurandu-se ca nu mai exista nici macar o dublura a acesteia.
Se simtea usurata, plina de viata si idei noi, plina de patos spre a infrunta orice si pe oricine ar fi stat in calea fericirii si perfectionarii ei personale.

Mi-a spus clar: " Ma vad completata acum, il am pe el si ador sa stiu ca apartin unui singur om. Nu mai am nevoie de altceva. El e adapostul meu, casa mea, in el vad copii mei, calatoriile in lume la bratul lui, langa el vreau sa ma trezesc si sa adorm si langa el ma simt cel mai bine. Stii...eu am renascut pentru a fi fericita cu adevarat, pana in adancul sufletului, iar regretele sunt in acel loc sigur, ce nu va mai putea fi deschis, pentru ca acum, in sfarsit, fara pic de ezitare, am aruncat cheia. Am desprins din mine aceasta parte pentru a trai aici, maine si in viitorul indepartat...si asta, doar alaturi de El...the one and only one."

Recenzie album "OKEAN" - TRAVKA

Mă simt în faţa unei provocări. Joi seara, după concertul de lansare, am primit noul album Okean de la trupa Travka. Un cadou mai frumos nici nu se putea. Vă spun sincer că mi l-am dorit mult, însă am ştiut de la bun început că va trebui să mă despart de el la un moment dat pentru a-şi continua călătoria. Ca să înţelegeţi, “Okean” nu este genul de material ale cărui melodii să fie puse pe net sau prezentarea lui să fie fotografiată.

Provocarea pentru mine constă în faptul că din ce am văzut până în acest moment, nu s-a mai scris o recenzie a acestui material şi vreau să vă dezvălui cum m-a fermecat pe mine, însă în acelaşi timp nu vreau să răpesc din surpriza pe care voi o veţi experimenta.

Trebuie să ştiţi de la bun început dacă veţi avea noroc să intraţi în posesia lui, că este un album conceptual, complex şi panoramic, pe care trebuie să îl vedeţi pentru a înţelege mai bine cum trebuie să îl abordaţi.

Fizic, cum ştiţi deja până acum, a fost editat în doar cinci exemplare şi mulţi dintre voi pot recunoaşte doar gentuţa de piele pe care George a purtat-o la GuerriLive şi la concertul de joi.

O dată deschisă cutia de metal, veţi înţelege de ce este mai bine să planeaze misterul asupra conţinutului. Pot să vă spun că veţi regăsi fotografii surprinse de Claudiu Popescu, iar în interior povestea albumului scrisă de solist, în maniera sa, profundă şi atât de intimă. Estetic este un unicat, dar şi din punct de vedere al pieselor alese, 10 la număr.

Încep incursiunea cu piesa “Aici sunt eu”, o suprapunere de sunete cu un flux dramatic bine integrat, ce a avut ca rezultat asupra mea apariţia primelor întrebări despre noţiunile fundamentale ale vieţii. Melodicitatea fluxului muzical a continuat cu bine ştiuta “E cineva în oraşul acesta” şi mai apoi cu “Fetele-n lună”. Atmosferă psihologică era completă şi deja începusem să uit noţiunea timpului, căci, merită să vă spun, că “OKEAN” este până la urmă genul de album care îţi intră în conştiinţă, la care te vei raporta o perioadă îndelungată, iar cei mai sensibili vor face asta toată viaţa.

Urmează piesa cu care am redescoperit o nouă faţetă a formaţiei Travka şi anume “Iubire”. Această melodie este pur şi simplu genială, căci nu am putut să trec peste ea fără să o reascult, deşi am făcut asta de sute de ori până acum.

“Vremea ocheadelor” şi “Soare răsare” îmi confirma că secretul succesului de care acest material se va bucura ţine de faptul că are o tentă clar cinematografica, teatrală şi că la baza fiecărei armonii şi linii melodice pare a sta ideea de purificare prin artă, deci catharsis. Sentimentul este bine dozat, astfel că piesa care dă numele albumului m-a surprins. Joi seara a fost cea care a închis concertul, înainte de momentul de bis. Melodia provoacă la meditaţie, îndeamnă la visare şi la cunoaştere de sine, căci în final, doar aşa putem să înţelegem mai bine oamenii de lângă noi. 

Dacă mă veţi întreba care este piesa mea preferată de pe album voi spune clar că aceea este “Continental”. George Gâdei a scris un manifest social, care atinge fiecare persoană în parte:  “Probează-ţi umbra în somn, fă un dans solar… Câmpia e vastă când prinzi paşii de dans. Probează-ţi natura, învaţă săritura în înălţimi şi dă-ţi lovitura...” Cât timp am ascultat minunăţia aceasta de piesă, părea că se petrec în faţa mea fragmente din momente coregrafice, acele fouettés en tournant, piruete care se execută câte 32 o dată şi sunt dovada clară a anduranţei unei prim-balerine.

“Atenţie atenţie” m-a coborât uşor din visare, aceasta fiind poate una dintre cele mai dure şi intense partituri muzicale pe care cei din Travka o au în repertoriu.

“Călătoare” a închis cercul, piesa aceasta definind şi scopul acesui album. Dacă “Okean”, ce abundă în pasaje pline de sens şi expresie reuşeşte să schimbe ceva în sufletul tău, atunci eşti un om mult mai bogat şi mai înţelept.

Este într-adevăr un material preţios, care se adresează oamenilor care ştiu că adevăratele valori ale existenţei nu trebuie niciodată căutate în aparenţe, ci în profunzime, în adâncimea sufletelor şi a conştiinţelor.

Mulţumesc Travka, a fost o onoare.

Make tomorrow come.

Seara, picaturi de ploaie, mirosul acela de ceai cu lamaie si o clipa care poate fi transformata in eternitate. 4.5°C afara si infinit mai multe in suflet, langa privirea sa pe care o poti recunoaste din alte mii.

Uneori, in goana noastra dupa fericire absoluta, uitam ca de fapt momentele care ne definesc si ne pot ajuta in viata survin in unele imprejurari interesante si daca nu le dam voie sa se instaleze confortabil langa noi, probabil nu se vor mai repeta. Uitam ca in esenta, este mult mai greu sa traim cu regretul ca nu am facut un lucru la timpul lui, ca nu am spus unele lucruri si ne rezumam a trai cu maleficul gand "ce ar fi fost daca...?"

Normele ni le impunem uneori singuri din teama, suferinte anterioare si greseli, insa este atat de bine daca am putea sa traim pur si simplu in prezent. Nu stim ce se va intampla maine, oricate planuri ne-am face, oricat am alerga dupa destinul perfect si persoana ideala.

Viata este atat de imprevizibila, din toate punctele de vedere. A te lasa dus de val este uneori mai bine decat sa te impotrivesti lui... Curentii de tip rip au o lege simpla daca esti prins in valtoarea lor: abandoneaza-te lor, mergi cu acestia oriunde acestia te-ar purta, caci daca vei incerca sa inoti contra lor, sa te lupti practic cu ceva mult mai puternic decat esti tu, ei te vor anihila si iti vor razbuna neincrederea.

Niciodata nu am fost adepta maximei "Carpe diem", insa stiu ca este mai bine sa traiesti lucrurile care ti se ofera, pentru ca intr-un fel tot ce avem este ceea ce noi singuri ne-am proiectat in gand si ne-am atras in viata.
Boala nu poate veni daca ti-ai facut temele si ai avut grija de suflet si de trup, asa si tristetea...nu se poate instala in viata unui om conectat la propria sa viata, ager, mereu zambitor si fara sa joace un rol. Mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa te dezbraci de masca si sa te arati asa cum esti tu....iar cea mai buna masca este intotdeauna adevarul, cuvintele curate, gesturile simple.

Asa cum am trait ieri o zi de toamna, imaginandu-mi ca sunt undeva la munte, ca respir aerul proaspat, ca privesc totul de sus, zambind pentru ca aveam langa mine un om drag, sarmant, de prezenta caruia trebuia sa ma bucur pentru ca nu stiu cand viata mi-l va readuce in prim plan.
Decorul mi l-am creat singura in minte, m-am transpus acolo si nu m-am mai gandit la dimensiunea teoretica a vietii. Am uitat de timp si de spatiu, in caldura ce ma inconjura... Un lucru atat de marunt in aparenta, insa eram pe punctul de a-l refuza.

Hmm, viata aceasta este stranie, oamenii sunt ciudati asa cum bine canta Jim Morrison, insa cu adevarat lucrurile mici iti pot face viata mult mai frumoasa. Nu te opune farmecului lor, iti poti alege soundtrack-ul vietii tale daca esti constient ca orice alegere iti poate schimba traiectoria si te poate calauzi mai usor in drumul tau spre stele...

"The possession of anything begins in the mind."

Recomandare: Pixels TKOVCTRL

Seara trecută, a avut loc o avanpremieră în studioul de emisie Radio Guerrilla. Formaţia Pixels a fost invitată să susţină un mini recital acustic, înainte de evenimentul de lansare din această seară a celui de-al doilea album.

Formula de reprezentaţie live îi are pe lângă cei trei membri Cătălin Rulea, Andreas Aron şi Tudor D Popescu şi pe Irina Creangă ( voce) şi Liviu Iancu ( synths).

Aceştia au cântat în studio piesele: “Closer no more”, “December”, “Stop” şi deja cunoscuta “Something droll”.

Am aflat câteva detalii legate de lansarea din această seară. Vor fi interpretate toate piesele de pe albumul “TKOVCTRL”, alături de câteva melodii reochestrate de pe albumul precedent: "Cold", “Outro”, “Something droll”.

Invitaţii trupei în deschidere vor fi ELOIZE şi HAN DRABUR, însă nu este exclus să vedeţi şi o altă trupă românească pe scenă.

Albumul de faţă a fost mixat şi masterizat în întregime de membrii trupei, fiind produs de clubul Control.

Se preconizează un viitor turneu de promovare a acestui material şi filmarea a doua videoclipuri, unul dintre viitoarele single-uri fiind “December”.

Pe Cătălin Rulea îl veţi putea vedea în următoarele concerte susţinute de trupa sa Toulouse Lautrec în ţară. Aceasta mi-a dezvăluit că au în pregătire o nouă piesă în engleză, dar că se gândesc să mai compună una şi în limba romană. Noul album Toulouse Lautrec va apărea în primăvara anului viitor şi va fi din nou marca SpaceRay Music. ( Adam Whittaker )

Pe Andreas Aron îl puteţi descoperi, dacă nu ştiaţi până acum, la viitoarele reprezentaţii susţinute de trupa Cuantune, aceasta fiind un contrabasist excelent, care are în derulare şi numeroase proiecte de muzică clasică.

Nu rataţi concertul din această seară, deoarece veţi avea parte de numeroase surprize şi veţi experimenta o nouă gamă de sunete, ritmuri şi distorsionări din cele mai diverse.

Pixels este una din puţinele trupe cu adevărat inventive, care nu se foloseşte de şabloane sau de reţete deja cunoscute. ( pe Cătălin îl veţi vedea cu o clapă de jucărie care emite sunete interesante, veţi asista la un trio de voci senzaţionale şi la un toboşar în alertă permanentă ).

Reprezentaţia acustică de seara trecută rămâne unică, deoarece trupa vrea să ofere doar concerte electrice, psihedelice, care să ridice pulsul spectatorilor şi să le ofere o nouă perspectivă asupra genului eletro-alternative. 

 https://www.facebook.com/ThePixels

Un blog muzical. Dar, mult mai mult de atât…1969.ro

Aparent, când te gândeşti la un asemenea site, poţi cădea în capcana că oricine îşi poate da cu părerea în sens laudativ sau critic despre muzică. În realitate, pentru a deţine o platformă în care muzica bună să fie doar actorul principal şi vocea scriitorului în plan secund, este un lucru ceva mai dificil.

Diferenţa dintre domnul Mihai Dinu şi majoritatea celor care încearcă să promoveze diferiţi artişti este aceea că autorul nostru are simţurile bine formate, antrenate, nu poate fi păcălit de partea glam şi de diferitele artificii folosite uneori de pseudo-talente. Acesta vede dincole de aparenţe, coregrafii şi scenografii bine puse la punct, caută neîncentat esenţa artistului pentru a observa impactul pe care acest cumul îl poate avea asupra sa.

Mihai Dinu îşi propune să ofere o alternativă, să educe şi să constituie prin 1969.ro un punct de plecare pentru cei mai puţin iniţiaţi în tainele lumii muzicale.

Astfel, sinceritatea, uneori crudă, reuşeşte să pună în lumină greşelile artiştilor, însă trebuie reţinut că acestea nu sunt evidenţiate din răutate, ci pentru că autorul doreşte să observe schimbări la acei oameni.

Nu trebuie să vă supere diferite remarci, ci să vă bucure că sunteţi puşi sub lupa acestuia. Mihai nu a folosit vreodată înflorituri sau complimente gratis, critica sa este în cunoştinţă de cauză, reuşind să comprime esenţa unei piese/album/concert prin câteva cuvinte, lucru greu de atins pentru mulţi. Textele mari pot obosi cititorul, aşadar domnul Dinu şi-a creat un sistem propriu de scris, o amprentă, pe care o recunoşti imediat. Dacă eşti menţionat în scrierile sale, înseamnă că exişti şi ai căpătat valenţa unui nume de la care trebuie toţi să avem aşteptări. Însă, dacă eşti o trupă tânără şi nu apari deloc printre rânduri, trebuie să te gândeşti de ce.

Mihai Dinu este atent la spectrul larg al muzicii din întreaga lume, aducând în prim plan de multe ori nume de care doar cei îndeajuns de connoisseurs au auzit.

Printre scrierile sale vă veţi regăsi, indiferent de relaţia voastră cu muzica şi veţi recunoaşte o anume nostalgie în multe dintre acestea. Ca artist, îţi va oferi un îndrumar al greşelilor tale din punctul de vedere al unui om care iubeşte şi trăieşte prin muzică.

Posesorul 1969.ro este un artizan talentat care foloseşte cuvintele în rolul de note muzicale, reuşind să le poziţioneze cu succes pe un portativ imaginar. Promovează părţile pozitive şi îţi arată în acelaşi timp inexactităţile aferente într-un mod aproape patern.

Dacă te va remarca şi vă scrie despre tine a doua oară, să ştii că ai reuşit în ochii lui, că eşti în plină evoluţie şi poate nu ar fi rău să îi mulţumeşti în gând sau în scris că a fost lângă tine în momentele când poate nici tu nu aveai suficientă încredere în creaţia ta.

1969.ro. Un loc în care ne întâlnim, chiar dacă nu ne cunoaştem şi empatizam cu gusturile unui om sincer, care ştie unde ne situăm din punct de vedere muzical şi sufleteşte.

           Update: Ceva frumos legat de formatia Plastik Charm. Check this out: http://www.1969.ro/recomandat/sunete-noi-30100ro/

Indeed...

 Pentru un inceput de saptamana fabulos...plin de sentimente contradictorii, forta si renastere...

Life is strange...

Viata este ciudata...sau poate nu chiar atat de ciudata...ci previzibila, usor de intuit, greu de inteles, dar plina de suprize din cele mai diverse.

E ciudata pentru ca ne ajuta sa vedem cum ne-am maturizat, cum am scapat de acele naivitati de care unii oameni se foloseau, cum am castigat pe termen lung din anumite relatii pe care initial le vedeam sortite esecului, cum am zambit si mers mai departe...cu oamenii dragi pastrati in suflet, protejati de intemperiile vremii si ale propriului nostru orgoliu.

Acum doi ani, viata era dictata de alte coordonate, usor naive, ce aveau acel tip de candoare infantila...cand totul este usor, nimic nu poate fi prea dificil si pare ca stapanesti cumva lumea alaturi de omul pe care il consideri "the one".

Cumva, existenta incepe sa iti puna piedici si sa te aduca la realitate si sa iti arate ca tot ce pare frumos nu poate tine la nesfarsit si daca nu ai trait intens acele clipe...well, ai pierdut pentru ca ele nu se vor mai intoarce...si daca le vei regasi peste ani, vor fi la o intensitate mai scazuta pentru au pierdut din acele atribute

Dar, mai exista o varianta...pe care ieri am inteles-o in totalitate. Clipa regasirii, aceea secunda cand dupa mult timp, regasesti un sentiment, o privire, poate fi mai intensa decat prima data...pentru ca acum, cu maturitatea de care dai dovada, esti capabil sa te bucuri mai mult si sa fii mai fericit decat ai fost.
Motivul e simplu...in perioada care s-a scurs, ai reusit sa asezi frumos lucrurile prin sertarul gandurilor tale, sa intelegi unde s-a gresit, sa ierti, sa zambesti, sa privesti totul cu detasare si cu implinire...pentru ca ti s-a dat o lectie de viata, indiferent de natura ei. Ai devenit constient de cum a evoluat viata ta dupa o anume intalnire scrisa sau nu in stele, intalnire care ti-a cizelat sistemul de valori, de la care a pornit viata ta cu adevarat... Din acel moment ai reusit sa cultivi tot ce aveai tu mai bun, sa nu te mai indoiesti de acele calitati pe care de multe ori le tineai ascunse de teama si de felul in care te vor judeca the others.

Poate ca sunt clipe cand din marea de oameni reusesti sa ai parte de o voce care te ajuta sa mergi mai frumos prin viata, sa iti dea incredere, chiar daca intr-o prima faza faci totul doar gandind ca acel om se va bucura ca i-ai urmat sfaturile. Curand, drumurile voastre se vor desparti din nou, iar atunci trebuie sa fii tare, sa nu cazi si sa te impiedici vazand doar ceata la orizont in lipsa lui. In natura, ceata persista daca are loc o inversiune termica, probabil ca si in viata ta va avea loc o inversiune de sentimente, cand inlocuiesti pe moment sentimentele frumoase cu cele care la un moment dat duc la tristete in faza avansata...si din aceea stare, el nu te va putea salva, fiind deja departe.
In tine, cumva, vei gasi putere sa depasesti negura, sa iesi la liman, gandind ca de fapt nu ar vrea sa te vada asa...ci invingatoare, sigura pe sine, un om care a facut pace cu ai sai inner demons si merge mai departe pe o cale ce i-a aratat-o in zilele cand intre ei era doar Soare...pe cer si in suflete.

Lumea este si mica, iar la un moment dat drumurile vi se vor intersecta...si atunci te vei oglindi in ochii sai, vei vedea cum ai fost si cum esti azi, ii vei fi recunoscatoare si vei experimenta o stare de tristete, vazand ca problemele vietii si-au pus amprenta pe chipul sau...care a ramas la fel cumva... cause, in the end, asa cum amintea Gwen Stefani: "We have changed but we're still the same /After all that we've been through... I know..."

The One & Only, Cristi Minculescu from Iris.

Cristi Minculescu a decis sa paraseasca formatia Iris.

Stirea aceasta, data acum la primele ore ale diminetii, se va propaga cu o rapiditate fulgeratoare in toata media romaneasca, dar si in toate ziarele de 2 lei pe care Cristi le detesta, apoi diversi analisti si presupusi oameni de muzica isi vor da cu parerea si vor striga la unison "tradare", incercand sa afle exact motivul acestei retrageri.

Dragi jurnalisti, probabil ca nu veti intelege ce scrie un om care a avut sansa sa ii cunoasca pe membrii trupei, insa trebuie sa intelegeti un lucru. Domnul Minculescu se retrage astazi in glorie, asa cum ii sta bine unui maestru, campion, asa cum multi oameni nu au curajul sa o faca si insista sa activeze intr-un domeniu in care nu mai au putere / bucurie sa traiasca.

Nu va grabiti sa aruncati cu pietre sau sa il judecati pe Cristi, pentru ca nu aveti dreptul. Ce lasa el mostenire lumii muzicale voi nu aveti cum sa lasati in domeniul presei scrise. In urma acestuia, vor exista mereu muzica, concertele, albumele, speranta si credinta ca a reusit sa le insufle oamenilor indeajuns de pregatiti stima si respect pentru creatia sa...pentru simplul fapt ca se regaseau in aceasta.

Desigur ca randurile acestea sunt impregnate cu un subiectivism pe care nu il ascund, deoarece am avut ocazia acum cateva luni sa iau un interviu acestei trupe extraordinare si nu doar atat.

In urma cu doi ani, ma intalneam cu geniul Minculescu intr-o librarie, moment evocat aici, iar dupa putin timp, il revedeam la Ursus Evolution Mamaia, unde am stat putin de vorba...iar dupa doar 6 luni, intr-o zi de decembrie, cu ajutorul unui om special, am creionat alaturi de trupa un interviu. Desi nu aveam intrebarile bine puse la punct si am experimentat emotii incredibile, am realizat cu trupa Iris primul interviu filmat din viata mea si acest lucru nu se poate uita...

Domnule Minculescu, ma inclin pentru tot, va multumesc, sper va bucurati de multi ani linistiti alaturi de famile si sa nu va lasati afectat de toata tirada de intrebari si scenarii.
Inchideti telefonul, aratati-va maretia prin ignorarea acelor oameni mici si faceti un banc pe seama lor... Doar atat merita acestia.

Nu o sa va uit vreodata si voi pastra cu drag toate aceste amintiri in suflet.

Summer Well - Reverie şi uimire

Seara de 11 august a fost din nou un regal muzical...si asta pentru ca inca un vis a prins contur: in sfarsit i-am vazut pe cei de la Hurts Live. Cu o vreme ce parea nefavorabila, am ajuns pe domeniul Stirbey in jurul orei 20:00 si am privit cerul: era o minune cum norii incepeau sa se risipeasca si sa faca usor loc razelor crespusculare...

Desfasurat intr-un cadru placut, evenimentul de o zi a fost unul reusit, pentru ca atmosfera creata de Hurts si de tanarul Patrick Wolf a fost incantatoare. S-a concretizat un vis la finalul verii, pe care trebuie sa-l pastrezi pana la vara viitoare cand vor urca alte nume din industria britanica...vesnic productiva si in continua evolutie. Ramane surprinzatoare prestatia lui Patrick, chipul sau de copil machiat un pic excesiv si imbracat stralucitor, nu au reusit sa ma dezguste, ci dimpotriva. Piesa "Bitten" a sunat excelent, iar melodia sa de rezistenta "Time of my life" a fost bine punctata ritmic; sinceritatea tanarului a parut reala in momentul cand a declarat ca a visat dintotdeauna sa vina in Romania...si eu as adauga ca mi-am dorit mereu sa fiu surprinsa de un talent pur asa cum este excentricul Wolf.

Mi-am dat seama ca o data cu trecerea timpului nu mai sunt atat de dornica sa imi manifest public trairile experimentate in timpul unui concert, ci prefer varianta in care sa imi golesc mintea de orice gand si sa ma transpun cu totul in actul artistic din fata mea...si acest lucru il poti face prin atentie la fiecare sunet, gest al artistului de pe scena, iar atunci se va petrece dialogul cu sine...cand te vei incarca cu energie si vei uita de orice rana din prezent. Poate nu inteleg eu oamenii care se manifesta zgomotos si devin fanatici atunci isi privesc "idolii", insa cred ca este o dovada de respect sa nu intrerupi prin urale o piesa si sa aplauzi cu drag la finalul acesteia.

Da...m-am maturizat, desi recunosc ca la un moment dat, pe la finalul concertului Hurts, m-am apropiat timid de scena doar pentru a vedea fenomenul mai de aproape...si ce incantare vizuala...ce emotii la cote maxime m-au cuprins...

Si intr-un fel este amuzant..acum doi ani, scriam aici despre aceasta trupa, fiind vrajita de acel potential "hit" la vremea respectiva. Apoi, am ascultat o vreme albumul de mai multe ori si de fiecare data regaseam ceva inedit, special, nobil, care imi confirma valoarea celor doi muzicieni.

Hurts au reusit cu un singur album sa se impuna si sa sustina acest material prin numeroase spectacole in jurul lumii si asta doar pentru ca au conceput grandios, promoveaza un soi de cult al durerii prin fiecare piesa clasica, transpusa cu maiestrie prin productia impresionanta ce sustine vocea principala.
Recunosc ca mi-a lipsit vocea tenorului, care apare in alte spectacole semnate Hurts si poate era bine sa existe mai multe pasaje de dans contemporan si balet...muzica lor se preteaza fascinant la cele mai diverse coregrafii, iar eu privind spre scena jocul de lumini, mi-am inchipuit numeroase pasaje de dans, dar...asta e un mic defect "profesional", formarea mea in zona artistica de fata se pare ca nu are sfarsit.

Daca stai sa intelegi versurile pieselor, vei afla ca nu e cazul sa te manifesti zgomotos, piesele Hurts au o sacralitate incontestabila, o armonie si un lirism ce te pot face sa incremenesti si sa stimezi acei artisti care au reusit prin muzica lor sa iti descrie pasaje din viata...cu multa precizie.

Momentele de dans nu au lipsit insa, costumele au fost bine alese, playlist-ul a fost aproximativ acelasi cu ordinea pieselor de pe album, dar recunosc ca mi-as fi dorit sa ascult "Verona" si "Water" in intregime...dar, perfectiunea umana este uneori greu de atins.

La inceputul lunii iunie aminteam de Control Day Out, care a fost esec, dar un esec personal, caci nu l-am putut evita si m-a marcat o perioada. Ce am inteles atunci si am aplicat in ziua Summer Well a fost ca niciodata nu trebuie sa lasi pe cineva, oricine ar fi el si orice ai simti pentru acesta, sa iti bulverseze mintea si sufletul atat de tare incat sa nu mai fii capabil sa vezi un spectacol grandios, ci doar norii in culori sumbre ce prevestesc furtuna din sufletul tau. Cand mergi sa savurezi un concert, uita de ei, de toti, goleste-te de orice gand si priveste in fata ta, cu atentie, cu speranta si lasa-te impresionat, dus in alte dimensiuni si exploreaza cat poti aceea lume care tocmai se deschide in fata. Nu este atat de important cine este in dreapta ta, cine iti zambeste mai mult sau mai putin fals, cine te priveste cu interes, nu...asta nu ar trebui sa conteze, pentru ca o reprezentatie live nu este atat un mediu de socializare, cat un loc de intalnire cu adevaratul sine.

Am trait intens pe cele patru piese, care pot fi numite fara urma de indoiala, capadopere...pentru ca expun drame si acel joc de lumini si umbre: "Evelyn", "Mother nature", superba "Devotion" si cover-ul "Confide in me"...




Datorita unor oameni speciali, am ajuns la acest eveniment si am plecat invaluita de sentimente si emotii pozitive, iar acum stiu ca intotdeauna cand trecem prin momente grele, trebuie sa ne raportam la acele secunde cand am trait intens si am depasit meschinaria acestei lumi, printr-un singur antidot: arta.

Moonlight Breakfast - Un vis luminos

Aseara, frumosii din trupa Moonlight Breakfast au lansat primul lor material de studio - "Shout" intr-un concert de amploare.
Mi-au confirmat asteptari si le-au depasit intr-o maniera numai de ei stiuta. Ieri mi-am dat seama, din nou, ca magia pe care ei o emana trebuie sa fie ridicata cumva la rang de virtute, iar strainii trebuie sa le iubeasca aceasta creatie. De fapt, nici nu ai avea cum sa nu o iubesti. Timbrul special al solistei, sclipirile de geniu ale lui Bazooka,  momentul in sine live este o bijuterie. M-am incarcat cu multa energie pozitiva si am inteles inca o data ca muzica frumoasa este cel mai potrivit tratament pentru suflet.
Candoarea pe care Cristina o emana pe scena, aceea naturalete pe care multe soliste au pierdut-o, copilaria si modestia ei te pot face ca si ascultator sa ajungi in alta lume, una mai frumoasa si mai curata decat cea in care traim.

Seara trecuta, nu stiu cum a trecut o ora si ceva. Am pasit in lumea creioanata de aceasta trupa, de la primele acorduri ale piesei "Hello", m-am lasat surprinsa de actul artistic ce a inclus piese precum: "Pay for it", "Don't wake me up", "Play", "Carry me", "Silent disco", "No more" ( piesa care se afla momentan pe locul 5 in Top Show si poate fi votata in continuare) Proiectiile semnate Les Ateliers Nomad au intregit visul frumos...
Mi-am adus aminte ca desi traim "Hard times", asa cum se intituleaza una din piesele lor, nu trebuie sa ne pierdem sensibilitatea, caldura, modestia, zambetul de pe buze, lumina din priviri si speranta.

In luna decembrie, i-am vazut la Guerrilive si am fost absolut vrajita. Cateva saptamani apoi, au revenit cu ocazia editiei speciale de Craciun si intr-o aroma de prajituri de casa si bomboane fondante realizate de Cristina, le-am declarat admiratia mea si le-am dorit sa ajunga cat mai cunoscuti si pe marile scene ale lumii.

Azi, dupa lansarea de aseara 19 iulie, afirm cu tarie ca aceasta trupa nu prea are mare lucru in comun cu Romania, ci are toate drumurile deschise catre o cariera de succes internationala, putand sta alaturi oricand alaturi de nume precum Parov Stelar, Waldeck si la o urmatoare ocazie, Jay Kay ar putea sa faca o piesa impreuna cu ei si chiar sa cante in deschiderea lor.
Nu sunt vorbe mari, potential exista si singurul meu mic regret ar fi ca poate nu i-as mai vedea live in Romania foarte des...

Succes copii, sa ajungeti mari pentru ca sunteti magnifici, transmiteti mai mult decat as putea eu acum sa scriu, asadar merita cat mai multi oameni sa se bucure de muzica voastra unica, in acel stil retroelectro imposibil de uitat si addictive ...

Irrépétable

Ieri, la Rock The City, l-am intalnit pe Ian Astbury, solistul trupei de legenda The Cult. Tot ce am putut sa ii spun, sub imperiul emotiilor, a fost faptul ca il consider genial, iar el, modest, mi-a zambit si a spus sa nu mai declar asta.

Probabil ca asa sunt toti Oamenii Mari. Modestia si bunul simt ii caracterizeaza, probabil ca nu mai au nevoie de confirmari, deoarece sigur in sufletul lor stiu cat de inzestrati sunt si cum au reusit sa transforme in ceva mai frumos vietile noastre, ale ascultatorilor.

A fost o zi plina de sentimente din toata gama, totul culminand cu un recital de 3 ore sustinut de Guns N'Roses... Cuvintele palesc uneori in fata unor senzatii unice si probabil irepetabile in aceasta viata.

New band

Plastik Charm... O trupa de care veti auzi din ce in ce mai des. De astazi, ii voi ajuta pe acesti 4 tineri talentati sa ajunga cat mai departe. Cred enorm in talentul lor si de astazi sunt PR-ul lor, omul care le va fi mereu alaturi si ii va promova prin toate mijloacele posibile.

Piesele cele noi au venit de la master si le veti auzi curand...Eu le iubesc pur si simplu, insa surprizele nu vor inceta sa apara.

Sunt norocoasa si fericita ca pot sa ma dedic celor din Antarctica si Plastik Charm cu tot sufletul si ca ii cunosc. Simplul fapt ma face si pe mine un om mai bun si mai atent la lucrurile din jurul meu.

Review Ursus Evolution Bucuresti

Acum un an, mergeam la Mamaia..acum am fost la Bucuresti...la unicul festival Ursus Evolution...cu mult zambet pe buze.

Weekend-ul care a tocmai a trecut ( 16-17 iunie ) a insemnat desfasurarea festivalului Ursus, primul din seria de patru reprezentatii programate in orase din intreaga tara.

Capitala s-a incalzit la propriu si la figurat pe acordurile unor piese bine cunoscute sau hituri in devenire, pe genuri distincte.

In ziua de sambata au dat startul cei din trupa RPK, ce au reusit sa convinga audienta ca pot deveni unul dintre numele marcante ale zonei de pop-rock din Romania. Acestia au prezentat diferite piese, printre care “1/2”, “ Paris”, “Unde esti?”, “Asha ma simt”, iar in prezent Robert Ionescu & Co. lucreaza la un nou album ce sa va intitula “Lunatic”.

Au urmat nume din zona alternative-indie, pop, punk rock precum Sophisticated Lemons, Robin &The Backstabbers si E.M.I.L, cei prezenti bucurandu-se si de prezenta lui Vlad din Pistol cu Capse, ce a oferit o varianta inedita a piesei “ Dub Shot- Noaptea”.

Piaţa Constituţiei a inceput sa se manifeste mai puternic o data cu aparitia celor de la Vita de Vie, care au intepretat cu pasiune melodii precum: “Varza”, “Azi”, “Esti mai frumoasa”, “Vino la mine”, “Basul si cu toba mare”, “Praf de stele”, “Liber”.

Momentul cand Parazitii au urcat pe scena a declansat ropote de aplauze, acestia fiind insotiti de MarkOne si Bitza pe parcursul anumitor piese. Din playlist nu au lipsit: “De ziua ta”, “We don’t give a fuck”, “Vicii”, “Nopti albe pentru zile negre”, “Arde”. De la Mark am aflat ca isi doreste sa scrie o carte autobiografica despre viata sa si anii petrecuti in America, iar in septembrie va lansa un album solo, sub egida prietenilor din 20CM Records. De asemenea, el mi-a declarat ca ar trebui sa facem o distinctie clara intre rap si genul pe care multi solisti il abordeaza, numindu-l “hip-pop”.

Seara a fost incheiata printr-un regal rock sustinut de trupa Cargo, unde am ascultat cu aceeasi placere ca anul trecut: “Daca ploaia s-ar opri”, “Doi pasi in urma ta”, “Ziua Vrajitoarelor”, “Nu pot trai fara tine”, “Anarhia”.

Evenimentul prezentat de Bogdan Şerban, realizatorul Radio Guerrilla, a reinceput in ziua a-2-a de festival cu Antarctica, trupa de care ma ocup. Reprezentatia lor a fost magica, in ciuda timpului scurt alocat si a unor probleme tehnice. “Is Your Heart So hard Or Nonexistent” este piesa care va fi in promovare in perioada urmatoare, clipul acesteia urmand sa fie filmat saptamana viitoare.

SickSound Crew a incalzit spiritele prin reprezentatia lor, fiind o trupa care reuneste mai multi artisti independenti si producatori de muzica hip-hop din zona underground.

Pastrand linia, pe scena au fost prezenti raku, C.T.C. si Guess Who, care au subliniat importanta genului pe care il abordeaza, publicul fiind fermecat de fiecare vers original al acestora.

Les Elephants Bizarres au oferit un concert in care au inclus toate hit-urile lor, inclusiv cel aflat in promovare in momentul de fata – “Nu ma opri”.

Ce a urmat a fost cu adevarat incendiar – Suie Paparude. Trupa aceasta confirma de fiecare data, ofera un spectacol total, antrenant, bine pus la punct auditiv si vizual, duminica fiind cu totii incantati de patru piese noi, ce vor fi incluse pe urmatorul album de studio al baietilor. Nu au lipsit: “Armada verbala”, “Pentru inimi”, “Cu zambetul pe buze”, “Moartea bozelor”, “O noapte mai lunga”.

Tudor Chirila &Co, adica Vama a inchis festivalul Ursus de la Bucuresti cu piese vechi si noi de pe “2012”, albumul lansat in urma cu o luna.

Cele doua zile au fost incredibile, organizarea a fost bine pusa la punct, iar audienta s-a dovedit multumita dupa un regal de muzica buna.