Este foarte ciudat si straniu sa incerci gasirea de raspunsuri in moarte. Nu sunt foarte multe de spus in cazul ei. Atunci cand ajunge si loveste crud, insetata de nou, nu ii poti intelege motivele si alegerile. Moartea ocupa spatii, momente, inlocuieste viata eficient, rapid si nu o poti intoarce din drum.
Este bizara mai ales in contextul in care o fiinta vie a fost la un moment dat lipita de tine, pret chiar si de cateva minute, s-a odihnit pe textura ta sufleteasca, a pielii tale, in lumina si umbrele tale. Este si mai complicat cand moartea are menirea aceasta de a rasfira, de a rarefia aerul din jurul tau, facand totul mai putin respirabil. In definitiv, noi, oamenii, stim bine cum sa ne legam, mai mult sau mai putin, in drumul nostru, de alte suflete. Ne place sa ne ancoram anumite perioade in porturi construite de alte fiinte asemenea noastra, sa ne aruncam in valurile acestora fara frica si sa inotam cu ochii si mintea deschise, sa navigam prin gandurile lor. Ne incanta alternarea dintre doua suflete, ne aduce un spor de creativitate intreaga conexiune cu un alt creier, poate mai muzical, mai intelept, mai calator, mai smart decat noi la momentul acela T0.
Mi-a placut mult sa caut oameni de la care sa trag parca un suflu nou, invataminte si similaritati de iubire, de intimitate. Aceasta intimitate, strict delimitata intre acele doua fiinte, cunoscuta doar de ele si fara comentarii din exterior, nu poate fi niciodata uitata. Fiecare om care ajunge astfel la noi si trece de pragul nostru extern, este damaged. Ne va atinge, simti, linisti, saruta, hrani fizic si spiritual, raportandu-se fix la limitele sale existentiale.
Un alt om poate capata valente terapeutice doar daca el simte nevoia sa dea mai departe emotii pozitive si sa fie vindecat. Intotdeauna, un om nu il poate preschimba pe un altul pur si simplu, dupa bunul plac. Mult timp ne poate frustra ca fiinta draga din fata noastra ne va propune doar o felie din existenta sa, un crampei. Atunci noi vom alege sa plecam, demn, insa neuitand vreo secunda muzicile care il scaldau atat de binefacator si pe care le-ai ascultat in acelasi timp cu el: Pink Floyd gravat si pe pielea sa, Eddie Vedder, Elbow, David Bowie, Unkle, Coldplay, pentru ca toate acestea raman impregnate si in tine, indiferent de anii care trec.
Cand afli, in mod tulburator, ca omul acela nu mai exista fizic, ca orice s-ar intampla pana la finalul vietii tale nu mai ai cum sa intri in conexiune cu el, intelegi ca esti si tu mai gol ca persoana. Noi suntem cu succes suma relatiilor pe care le avem, un cumul de fiinte care ne-au trecut prin viata. Moartea a stiut sa ia un om pe care il cunoscusei si ii aflasei o parte din emotii, calatorii, vibratie si din oxigenul sau ai tras adanc si tu in piept. L-ai sarutat si i-ai zambit, l-ai luat de mana si in brate, fiind cat ai putut de sincer si onest, daruind si tu o parte din tine. Ai cantat notele acelea de pian cunoscute si l-ai lasat sa priveasca in tine si astfel.
Acum ramane amintirea ca indiferent de procentul cu care ai cunoscut omul acela, l-ai putut vedea si intelege in intimitatea sa, departe de cortina, indiferent de final si de timp. Timpul nu mai are relevanta intre muritorii care fug mai departe in noi dimensiuni, pentru a se odihni si a-si asculta muzica in tandem cu valurile turcoaz ale marii.
I will see you again. Chill low. Thank you.
