In a moment

Aerul din desertul urban ii facea mult bine. Era o combinatie de umezeala si zapuseala care nu o mai deranja. Trecusera sapte luni. Privea in urma ei cu o satisfactie uimitoare pentru un necunoscutor al personalitatii ei ambivalente. Purta un blazer roz pal din modal, pantaloni din denim negri si un urias zambet pe fata. Cu parul usor ravasit si mintea zburand in toate zarile, apasa play pe un CD cu Mark Lanegan, vocea ei. Ciudat, sa spui despre altcineva ca e vocea ta. Dar el devenise, ii canta despre bucuriile care vin dupa nevroze sau traume si mai ales despre demonii pe care invatase sa ii alinieze ca intr-un joc sadic pentru executie. Toti stateau nemiscati si o priveau cum soarbe usor din ceaiul la fel de fierbinte ca pielea ei. Pentru prima data se simtea neinfricata pentru ca nu era legata de nimeni. Puterea ii venea dintr-un amestec ciudat de senzatii si hormoni, asa ca desi il astepta, el nu mai facea parte din compozitie. Stia bine reteta pentru a arde in continuare, dar voia sa puna acum pe pauza suferintele apuse. 


Atunci cand a intrat pe usa, draperiile de matase s-au cutremurat, dar ea, asemenea unei stanci, statea pe canapeaua din piele cu ochii inchisi, dand doar mai incet 'Sunrise'. Ii intuia pasii, ii stia deja mersul de batran garbovit, parfumul de duzina si cuvintele pe care avea sa i le expuna. Dupa ce isi declarase toate intentiile, fara atingeri care nu mai ii erau permise, ea se ridica si isi aprinse o tigara cu gust de visine. In tabachera argintie se aflau mai multe cu felurite arome. Desi o lasase pe masa, el nu alesese niciuna si astepta un raspuns cu infrigurare, in ciuda caldurii din camera. O privea si stia deja ca nu mai era a lui, dar spera cumva la o minune, ca ii va accepta conditiile si va pleca cu el. Insa totul era invers, karma se schimbase, lacrimile de pe chipul ei nu mai existau si implicit nici falsitatea lui de om care i-ar pasa. Acum el simtea ceva real, insa ea nu mai avea dorinta de a respira si din aerul lui. In acele minute, amandoi devenisera cei adevarati. Se dezbracase in fata sa si incerca sa aleaga o rochie de iesit pentru seara aceea, cerandu-i o opinie. El, cel care devenise ridicol, pentru ca o privea pe femeia pe care o impuscase si o lasase sa moara pe marginea drumului cum a inviat si se pregateste pentru a fi a altuia, el...

Tacere. Nici macar un cuvant. Totul murise. 

The Right Thing

Il priveam cu ochii unui copil care acum incepe sa cunoasca lumea cu adevarat. La nivel senzorial, parca il stiam dintotdeauna. Mental, asemenea. Dar sufleteste niciodata nu mi se infatisase astfel. Fara masca, fara ziduri, teatrul lui drag si angoase. Era gol in bratele mele si pentru prima data nu ma enervau vocile de afara. Candide, de inocenti care se jucau in spatele blocului mic si galben in care locuia. Ei radeau, noi asemenea. Si nu era nimic rau in asta.
Glumeam naiv si studiam parti din el, iar firescul era nota de baza, alaturi de zambetul acela de om aflat in siguranta. Poate ne recuperam unul in bratele celuilalt, dar stiu ca pret de cateva ore nu am simtit nevoia de altceva, iar toata drama personala din trecut parea si ea hazlie. Traiam acum, aici, cu el. Ne stiam de prea multi ani ca sa nu se intample si in sfarsit traiam cu bucuria ca nu stiu ce ne va aduce ziua de maine. 
Nu mai aveam planuri, nu mai speram nimic. Eram acolo, in modul autentic, fara sa pot programa vreo fractiune din viitor. Vedeam prin el linistea mea momentana, calmul instalat dupa atatea clipe de tornade si devastari sufletesti si intelegeam. E adevarat, "ei te vor ranita, la pamant, esti omul acela care sa cada, sa le dea satisfactie?" Si rosteam fara cuvinte raspunsul la intrebarea pe care imi placea sa mi-o inchipui ca survine din ochii lui micuti, expresivi, de copil.
Suferinta mea in orele acelea parea de prost gust. Sa plangi dupa un om care te-a umilit pentru ca tu l-ai lasat sa faca asta si i-ai permis sa stea in viata ta mai mult decat trebuia, devine un simplu gest naiv.

Ne ranim singuri, cadem in bratele disperarii pentru ca ne place al naibii de mult sa ne proiectam in viitoruri nesigure, in oameni pe care ii vedem din prima marunti, dar speram sa ii transformam noi prin toate sentimentele frumoase de care suntem capabili. Ne amagim. Atat. Ne trantim la pamant si ne luam respiratiile crude din ratarile ca oamenii respectivi nu au nimic de oferit si in sfarsit intelegem ca nu ii putem schimba. Trecutul nu poate fi modificat si sa traim in el la nesfarsit in definitiv, este doar o dovada de prostie si masochism. Nici de viitor nu putem fi siguri. Nimeni nu garanteaza ca vom apuca ziua de maine. Inima cedeaza uneori din cele mai stupide ratiuni. Si atunci, nu ne ramane decat clipa asta, secunda care ne trece pe sub ochi. Cum alegem sa o petrecem? 

Nu am militat niciodata pentru trairea clipei in derizoriu, fara un mic de gand de viitor asezat, dar am inteles ca nu avem putere si lectia controlului nu se poate aplica prea des. Astfel ca alegem inconstient sa ne schimbam optica, sa raspundem provocarilor, telefoanelor, job-urilor pe care le credeam prea dificile sa le infaptuim si incep sa avem incredere. Nu in altii, ci doar in noi, sa radiem pentru noi, sa oferim un confort inimii noastre. Doar asa putem externaliza bunul si frumosul din noi, fara sa il dam pe degeaba unor nerecunoscatori fara pic de credinta si suflet. Vedem cui merita sa impartim un pic din ceea suntem si apoi...doar mergem inainte. Daca va fi mai mult, vom primi. Daca nu, vom continua sa zambim si sa asteptam exact ceea ce stim ca meritam. Uneori e atat de simplu sa traiesti in prezent. Pur si simplu, in bratele unui alt om si mai apoi in ale noastre, oricat ar dura asta, fara nimic planificat.

Respira, expira. Iubeste si alege sa iti croiesti tu drumul, fara resentimente. Sounds like a good plan.

GOODbye.

Pentru unii ca el, numele ei nu va insemna nimic peste ani, nu va mai fi recunoscut. Peste ani, vei rade la fel ca acum. Iubirea vietii tale? Da, cea de luna asta. Trebuia sa vii cu un bilet de termen al garantiei atasat cu o funda de minciuna ta. Asa ar fi aflat si ea ce reprezinta de fapt iubirea pentru tine, ca greutatea cu care aparent te confrunti este constituita de oscilatia nu intre doua sau trei femei, ci infinit mai multe. Da, ai dreptate, asa trebuie sa arate portretul celor virili si potenti ca tine.
Cucerirea este singura lor arma, sufletul il au amanetat sau se zbantuie cu nesat deja in iadul bine-meritat si creat cu buna stiinta.

Constiinta? Zambeste. Deja vorbim de notiuni abstracte sau chiar suprarealiste. Promisiunea? Rade si ea acum. El nici nu mai stie ceea ce invoca intr-o luna martie in tara cu cel mai estic punct al Europei continentale. Asa le-ai spus multora, citate cu "toate mintile", ai impartit in zari pe care nici nu le mai numeri de ani buni, melodii de amar de dor nebun.

Si acum, tu chiar ai puterea sa te miri ca de fapt, nimeni nu te iubeste cu adevarat? De ce? Esti doar o paiata care si-a expus trupul si mediocritatea in piata publica, iar acum, pret de un ceas, isi urla presupusa singurate, cu speranta ca vor mai pica la ceas de seara inca unele victime. Sotie? Copiii? Habar nu vei avea vreodata sa ii iubesti sau sa ii respecti, iar intr-o tara ideala ai fi lasat fara ei. Stii si tu, nu i-ai mai vedea pe veci, pentru ca ai fi fost pedepsit ca i-ai obligat sa te accepte asa si sa creasca la umbra unui mitoman psihopat. Le intrunesti pe toate in lumina unei singure autoritati careia te subordonezi, afemeiat si prieten cu alcoolul de contrabanda faurit dupa masura judecatii tale.

Parca te si vedea cum lasi capul in jos la ordin si strigi "Sa traiti!" la cererea nu doar a sefului. Fara personalitate, complet debil sufleteste, condus de altii, in ciuda unei adieri de lider si de maestru care crede ca ii vor reusi toate jocurile. Iata portretul unui parazit care va simti placere in dorinta sa nespusa de a va infesta sufletul zile si nopti la rand daca ii permiteti sa se insinueze discret, iar apoi din ce in ce mai agresiv in viata voastra. Va stii sa isi construiasca iesirea exact ca un bufon mult mai urat mirositor decat cel din inalta societate, modelul sau in viata sa. Pacat insa ca nu a invatat ca un parfum, la fel de contrafacut ca si el, nu dureaza si nu tine pe pielea singurei femei care, desi stie cum sa il iubeasca si doreste sa il scape din circul sau de varietati doar pentru a-i arata o alternativa, nu va rezista la nesfarsit sa fie umilita.

Aveti grija doar sa nu va dea la schimb sufletul pe o placa de baza. El o va folosi in loc de creier, caci, din pacate, i-a fost extirpat cel natural sau poate nici nu a fost nascut cu unul, de aici si vointa proprie inexistenta. Se pare ca aceasta reprezinta noua moda printre detinatorii ilegal de viata. Sau detinutii. Tot pe acolo.

The Release.

Se spune ca poti fugi, dar nu te poti ascunde. De tine, de realitatea care iti zvacneste puternic in creier si suflet. Minciunile pe care ni le spunem cu totii inainte de o noua zi sau de a adormi sunt cele care ne ajuta sa traim frumos sau doar sa supravietuim?
Vine o anume dimineata in viata fiecarui om cand constata, acum fericit, ca toate micile obsesii, regrete, greseli, suferinte au ajutat. Cumva, e un fenomen de neexplicat. Ea, suferinta, tocmai ea sa te repuna inapoi pe picioare si gata sa iei cu asalt nu doar un oras, ci intreaga lume?
Si totusi, da. Se intampla la un moment dat, intr-un timp ales, sa experimentezi bucuria de a fi trait experientele respective. Sentimentul de fericire e ciudat, dar vine mereu dublat de satisfactia imensa ca ai lasat in urma exact ceea ce nu aveai nevoie pentru ca in sfarsit, ti-ai deschis ochii. Singur. Erau prea multe bagaje, oameni marunti, clovni de salon despre care v-am mai povestit, constelatii de compromisuri si nimicuri asurzitoare.

Ce poate fi mai creativ incat sa stii ca viata te-a ajutat, ti-a intins aripi spre desavarsire si tu din respectiva dimineata, moment 0, ai reinvatat zborul. Acela care iti este tie cel mai drag si te defineste atat de frumos. Inveti pe parcurs cat de usor este sa lasi sa se piarda in praful de pe drum emotii distructive, manipularile grosolane la care ai fost supus si altele, multe, dar mici. Le vezi marunte acum, in sfarsit, cand respiri aerul rece de iarna, privesti cerul si pentru prima data in loc de un gust amar, iti revine satisfactia si zambetul pe buze. Intelegi ca te-ai consumat, insa nu iti mai este ciuda.
Privesti jocul cu zarurile detasat si eliberat de lanturile unor iubiri fictive. Crezi de fiecare data ca nu vei reusi sa te salvezi, ca nu esti suficient, ca ai nevoie de mai mult, dar acel sentiment de plin a fost mereu in tine. Ai fost doar prea ocupat sa te golesti de tot ceea ce esti ca sa demonstrezi altora si ai ratacit asa drumul spre...tine.

Reinveti ca un bebelus lectia de a merge inainte cu delicatete, dar cu stima de sine si batai regulate de inima. Fara puseuri inutile, ritm in vene sacadat de o muzica prea pesimista si chipuri de demoni emotionali cosmetizati in victime. Te eliberezi si iti apare pentru un moment tabloul viitorului, acela pe care l-ai fi trait daca ramaneai prinsa in hora umbrelor, a hotilor de timp si frumos. Te intristezi usor la gandul ca in viata victimele si calaii joaca roluri diferite sau cu schimbul si ca stadiul animalier le este suficient. Crezi, usor naiv, ca toti ar trebui sa se autodepaseasca. E un gand care dispare repede, asemenea celui de ceai drag adus de peste mari si tari doar pentru tine.

E o satisfactie imensa, dar pentru a ajunge la ea e nevoie si de putin joc de culise cu cel viclean. Atunci cand descoperi cat de capabil esti de iubire, cand vezi ce viitor te asteapta in fata, nici nu iti pasa de mizeria in care altii se vor scalda pana le va muri trupul. Te repui in prim-plan, asa cum mereu a trebuit sa fie, redevii protagonistul propriei existente si incepi sa te iubesti. Incet, ca nimic temeinic nu s-a facut in graba. Important e ca poti face asta, in sfarsit, eliberat de fantomele fara suflet si esente benefice ale trecutului.

Continui drumul tau cu respiratii salvatoare. Si, cumva, parca niciodata de cand te stii nu ai fost mai liber sa faci tot ceea ce doar ai planuit. Nu stii ce se va mai putea asterne in calea ta, dar acum esti pregatit sa lupti daca vei crede in ceva suficient de mult, dar cu mentiunea ca de acum vei stii sa nu mai pierzi parfumul ideal. Cel care te contine doar pe tine. Poate unii il vor cataloga egoism, dar tu vei stii mult mai bine ce reprezinta cu adevarat. 

In definitiv, cenusa este mereu antidot de a renaste si a te desavarsi. Iar clovnii pot rade si se pot masca la nesfarsit tot din cele mai ieftine materiale care ii definesc. Perfectionarea, intregirea sau bucuria apartin doar celor care se opresc din maruntisuri. Si cu siguranta asa a fost destinat sa fie. Tu te alegi singur, nu lasi pe altul sa faca asta pentru tine.

https://youtu.be/8DZJQjn3jV8

Personal Reminder