The voice from the other side

Who's moving on, who’s kidding who...

Overdrive

Te-am reascultat aseara, Vladivostok. Sunai parca mai intreg si linistit, mi-am imaginat cum imi zambesti si dansam de dor si drag. Poate inca nu ai aflat, dar desi in acest moment pari un copil, esti suficient de matur sa calatoresti spre oriunde si spre orice suflet. Ai aripi trainice, linii melodice care te sustin, versuri destepte pe post de radar si o voce magica de care nu te vei desparti vreodata. De acum, vei incepe sa scrii povesti si pentru ei, iar noi toti te vom sustine in caz ca drumul se va incurca si ceata te va inconjura. 

Pe 30 noiembrie vei incepe o noua calatorie si vei afla inca o data ce frumoase sunt inceputurile cand privesti cu zambet spre trecut, fara regrete sau apasari. Ce ne aduce viitorul impreuna vom descoperi cu fiecare pas facut si poezie scrisa, asa ca nu are rost sa ne facem planuri chiar acum.

Cu alte cuvinte, nu trebuie ratat concertul de lansare sustinut de Robin and the Backstabbers @ Arenele Romane.

Robin and the Backstabbers - Vladivostok - ultimul capitol din trilogie

Cred ca intotdeauna voi fi fascinata de energia creatoare pe care o detin sfarsiturile. Nu cred ca este un hazard totul si ca legea compensatiei este o simpla himera. Poate nu este intamplator ca intr-o perioada de cadere, abisala si fara o plasa de siguranta, apar in vietile noastre crampeie de zambet si muzici pe post de soundtrack binefacator.

O seara de joi apastoare si rece s-a transformat total atunci cand am dat play noului album Robin and the Backstabbers, ultimul din trilogia ''Bacovia Overdrive''. Am zambit de dor, amintindu-mi de primul moment cand am ascultat trupa live intr-un studio radio. Mi-am adus aminte de inceput, desi ascultam piesele unui material care inchideau cumva un cerc, o poveste intinsa pe parcursul unor ani de crestere. Am urmarit formatia de la distanta in anii care au urmat, alegand cumva izolarea si ascultarea muzicii in intimitate, fara zarva si tumult in jur.

Am dat play primei piese. Tonuri calde ma inconjoara si continui sa zambesc. Parca vad dansuri executate cu precizie de coregrafi talentati in fata unor tineri debusolati, dar energici. Poate nu este ad litteram de data asta "Dansul Salomeei", cel sinonim cu ispita si desfraul. Poate este doar un tumult clar, precum un elixir intens si primordial.

Ne tragem putin sufletul si servim un "Picnic la marginea drumului". Este o masa cu amintiri, mici regrete si sfarsituri dulci-amarui. Poate aceste finaluri ne aduc in dar simple inceputuri in care trebuie sa ne aruncam, desi frica este cuvantul care ne inconjoara fiinta total. Inotam si ne scufundam in adancurile personale pentru a renaste intr-o lume noua, patrunsi de o lumina creatoare, benefica, simpla.

Nu uitam sa ne jucam pe acordurile "aUGAda! #nuparcați #garaj". Intr-o orchestra acustica, creionata parca in mijlocul padurii, ni se aduc in atentie cateva tare ale poporului roman. Joaca aceasta cu felurite cuvinte este activitatea preferata de creatorul Robin. Probabil este placut sa compui poezii pe care fiecare le va interpreta intr-un mod unic si cu atat mai desavarsit daca faci asta intr-un mod sistematic, cu amprenta stilistica.

Suntem in continuare "./în/îm/pre//ună." Fugim fara spaime sau angoase din orasul bolnav si intrebam marea ce se va alege de noi. In fuga noastra suntem acompaniati de tumultul unor tobe care tin isonul batailor de inima oscilante. - "Asa se sfarseste, exact ca-ntr-un vis, adica fara solutii, neclar si imprecis. Dar in vis alergam, in vis luminam mana-n mana, orice-ar mai putea insemna impreuna."

"Vladivostok 1" - piesa potrivita pentru a fi cantata intr-o tabara sau o expeditie pe munte in care ne cautam reminiscente creative. Ne aducem aminte de lectiile cu adevarat importante care nu erau predate, ci le descopeream unii langa altii. De o durata redusa, avem o parte instrumentala finala usor intunecata care face trecerea perfecta spre "Oțelu Măcelaru". Lansata anul trecut, piesa aceasta cu aer mistic, oriental si de tutun indeamna la visarea cu ochii deschisi, de preferinta catre un orizont instelat. Vocea lui Robin este aici intr-o candoare deplina, linistitoare.

Un hit pentru generatia tanara, "Orice carte citită" se dezvaluie discret. Cu un comic de situatie clar, piesa nu exceleaza pe partea instrumentala unde auzim un melanj putin cam aglomerat si strident. Este posibil ca in maniera live ascultatorul sa aiba o experienta diferita.

"...cu pădurea ta cu tot" este un alt single extras de pe acest album anul trecut de care nu pot spune ca m-am atasat cumva. 

"Tarantella (O casă, cândva)"  este o piesa copilareasca, care nu este menita sa se ia in serios. De fapt, cand vorbim de Robin cred ca abordarea corecta este cea in care refuzam rationalizarea. Aceasta poate doar sa scada din farmecul unor compozitii care provoaca o serie de emotii diverse.

Superba, preferata si pe modul repeat "M E C A N I CĂ F I N Ă." De o sensibilitate aparte, nu as vrea sa o disec acum prea mult, dar sunt convinsa ca as putea sa ii atribui sensuri noi cu fiecare ascultare in modul obsesiv. Ador planurile sonore suprapuse aerisit si linistea cu care aceasta vine, semanand fix cu cea dinaintea unei furtuni sufletesti de amploare.  - "Uite ce frumos e totul acum ca nu mai e nimic." 

"Vladivostok 2", lansat de curand, este un track onest, cumva comercial, dar cu o partitura placuta, care pur si simplu curge spre un mix care m-a adus instant cu gandul la piesele de pe albumul Kumm, "A Mysterious Place Called Somewhere". Desigur, nu este nimic intamplator nici aici.

Epilogul "Noi toți" este un fel de statement cu care aceasta trilogie se incheie. Eu nu as putea uita niciodata seara cand am dat play acestui album si ce emotii m-au invaluit cu trecutul, prezentul si viitorul neclar in fata. Vorbim despre un disc cu nuante ironice, dar si melancolice, natural si matur, pretios si desenat in tonuri calde. Este muzica aceea care te incalzeste in clipe de deznadejde, care iti aduce aminte cat de importanta este visarea si nesupunerea in fata unor automatisme fara pic de farmec si simt artistic. Mi-as dori sa il (re)ascultati si sa ii dati valente noi de fiecare data, sa il lasati sa va inspire, sa nu cautati n sensuri in lirica, ci doar sa il lasati sa treaca prin voi. Va sti cum sa va lase urme si cel putin cateva zambete sincere, strangeri de inima si orizonturi noi de descoperit si nu, nu va veti rusina in fata acestora. Pe 30 noiembrie, vom trai live Vladivostok @ Arenele Romane. Am asteptat destul.

https://lavinia-fusu.blogspot.com/2019/11/overdrive.html

Despre Noi in viziunea byron - recenzie album

Back to byron. 

Inceputul acestei saptamani a venit cu un cadou nesperat: auditia noului material de studio semnat byron. Valuri de sunete si mesaje m-au invaluit rapid dupa ascultarea primelor piese si am simtit emotia unei recenzii care inevitabil trebuie sa urmeze. Am stiut ca voi scrie, ca este albumul pe care cumva nu doar eu il asteptam. Compus integral in limba romana, discul provoaca la introspectie, la tumult interior si redescoperirea viselor puse la colt. 

Sa incepem de "Acasa". Pornim intr-o calatorie menita sa ne aduca mai aproape de propria constiinta, de trairi netrucate si vise netulburate de nebunia prezentului rece. Cvartetul de coarde completeaza intreaga secventa cinematografica a unei escapade depline. Devine tulburator cand iti aduci aminte ca singuratatea este de preferat in fata unor "oameni ce au invatat sa urasca zambind, cu lacrimi ascunse permanent sub o masca."

"Consumatori de vise" este noul single extras de pe album care a reusit sa devina viral in cateva zile. Piesa incepe lin, este construita exceptional in crescendo pentru ca refrenul sa devina o explozie stelara. Strigatul lui Dan este dublat de un instrumental puternic si dramatic in care chitara sa electrica acutizeaza sentimentul de drama colectiva. Este un track incomod pentru oamenii robotizati care isi tarasc existenta fara scop, ahtiati dupa mediile virtuale, care nu mai stiu nimic altceva in afara cautarii de confirmari derizorii, tot acest cumul al lor fiind un vodevil de factura josnica. 

"Azi" putem sa incepem o noua viata. Chiar acum ne putem creiona un nou drum departe de circul de varietati al orasului. Astazi ne putem sustrage din jocurile impersonale, din mimarea de zambete si planurile conforme cu deriva societatii. Se remarca astfel un track pozitiv, aerisit din punct de vedere instrumental, cu usoare accente in sectia ritmica si note de pian calde.

Ne ducem existenta zilnica intre "Apa si cer". Piesa se inscrie in aceeasi linie de tumult sufletesc cu trepidatii care anunta un refren marcant. Precum o simfonie, imi pare o creatie care te pune fata in fata cu tine si deciziile luata in viata, in ritm de contracronometru. Tempo-ul piesei de fata pare a fi in corelatie cu pulsul inimii pe parcursul unei zile. 

Un alt single de pe material este reprezentat de colaborarea dintre byron si Lucia - "Continuum". Trecem prin cele patru anotimpuri si ne amintim de farmecul acestora. Avem expusa relatia dintre un om care nu si-a ingradit creativitatea si fascinatia pentru vis cu un altul in care cinismul si obiectivitatea ii sunt coordonate supreme. Cadenta notelor de pian devine linistitoare alaturi de restul accentelor aerisite. 

Oare cum ar fi daca am reusi sa comunicam "Fara cuvinte"? Oare existenta noastra ar fi mai fericita daca nu am mai secatui de farmec orice sentiment prin verbalizarea lui? Cu siguranta, am deveni mai senini si nu am mai cosmetiza ganduri din diverse ratiuni. La fel de orchestrala ca toate piesele byron si in ciuda unei durate restranse, track-ul creste in progresie si este dozat ritmic pana in momentul de final care survine destul de brusc. 

"Anima"... si un conflict interior maximizat. Acest single aduce in prim-plan mostenirea sufleteasca pe care o purtam cu noi, dar si lupta pe care o avem zi de zi cu sentimentele care ne mistuie pe interior, insa nu le putem arata in societate. Platon definea "anima" ca pe esenta fiintei, pentru ca un trup va muri, insa sufletul va putea renaste in alta viata. Acest conflict fascinant dintre "anima" si "animus" regasit in numeroase tratate de psihologie este evidentiat extrem de creativ aici. Refrenul devine un mix obsedant mistuitor, pentru ca Dan sa mai puncteze in final inca o data magistral in acelasi carusel rock: "Tot ce nu vreau sa fiu sunt deja / Fara sa stiu, fara sa pot controla / Destine ale altcuiva."

Sa povestim putin despre "Sobolani si ciocoi". Personaje sinistre pe care le observam in spatiul politic sunt expuse nonsalant intr-o piesa pe care o vad deja ca un viitor imn de protest public. Mult nerv si patos pulseaza pe refren, iar strofele au o aroma de seninatate.

In mijlocul disperarii, reusim sa ne amuzam ca intr-o piesa de teatru absurd. "Razi" expune societatea actuala aflata in degringolada pe toate nivelele. O piesa profund vizuala, cu sonoritati sumbre, note de violoncel si un mesaj amar pe care il purtam aproape toti la nivel constient. 

Ne reactivam imaginatia si fugim impreuna in cautarea taramului pretios, "El Dorado". Vorbim aici despre o piesa care incepe cu versuri usor recitate si prinde contur in momentul refrenului. Un mix spectaculos instrumental revine, iar ideea de a fugi impreuna cu omul pe care il asteptam sa poposeasca in existenta noastra devine pregnanta. Ne punem in bagaj doar zambetele senine, din suflet si purtam pe chip siguranta mesajului: "Dac-ai fi aici / Culorile ar fi mai vii / Si in sfarsit / Pamantul asta s-ar invarti / Din nou." Am lasat piesa aceasta pe modul repeat o vreme, devenind una din preferate.

"Noua". Foarte greu de scris despre aceasta creatie devenita si titlul discului. Lupta care se da in mintea si sufletul nostru devine tema principala a unei compozitii agonizante. Este tulburator sa te privesti cumva dedublat, sa simti ca traiesti viata altcuiva. Tristetea se acutizeaza daca privesti creatia aceasta ca pe un ultim adio adresat omului iubit. Atunci cand realizezi ca ai trait o minciuna, ca ai investit suflet intr-o himera, afli benefica si cruda lectie a plecarii. Combinatia dintre linia de bass precisa si sunetele de clapa impreuna cu vocea lui Dan reprezinta o combinatie vindecatoare. ("Du-te departe / Soarele meu a apus / Du-te pe Marte / Mergi doar in sensul opus.") Fuga de toxicitate, fuga de omul care te-a tradat, fuga de partea din suflet care nu poate dormi bine noaptea sunt reperele unei creatii in care oamenii isi gasesc adapost si o licarire de speranta timida.

Un altfel de "Cantec de leagan" este ultima piesa aflata in Noi. Pare continuarea momentului de ras amar de mai devreme. Vocea fostului dictator aflata in penumbra intregeste tabloul clasic deja. Mult distors exceptional in ton cu partitura de pian fac din aceasta piesa un imn al unei generatii pierdute in tara si in lumea intreaga, fara identitate si valori sacre.

Din caruselul vietii o data ce te-ai urcat nu te mai poti da atat de usor jos. Cel de-al saptelea album semnat byron este inedit prin prisma faptului ca trateaza emotii si stari prezente, cotidiene, dand glas si forta instrumentala unor ganduri din ce in ce mai repetitive. Sa iesi din zona de confort si sa compui in limba romana pentru a atinge si mai multi oameni cu creatia ta este un gest artistic altruist si binefacator, mai ales cand iti pastrezi semnatura sonora. Felicitari, byron!



23.10.2019

Ai vrea sa asculti un album despre tine? Ai avea curajul sa iti simti si analizezi cumva existenta, tristetea, angoasele, alegerile pe muzica? Oare te-ai teme ca vei fi rascolit, ca te vei simti expus si te vei intreba cum au ghicit artistii starea ta de fond? Ti-as propune sa asculti cu mare atentie noul material semnat byron, indiferent daca esti sau nu pregatit sa raspunzi la intrebari. Este albumul care vorbeste despre cine esti tu, cine te inconjoara, despre drama ta personala si cea colectiva si stii bine ca nu le (mai) poti ignora. Da, o sa oftezi, te vei cutremura, dar vei zambi si vei da volumul mai tare surprins de tot cumulul tulburator care te va invalui.

Seara trecuta a insemnat lansarea "Noua" in casa unde lucruri magice se intampla, Overground Music. Am reascultat albumul intr-o camera de auditie unde simteai la o alta intensitate fiecare accent si substrat muzical. Cred ca iti dai seama de valoarea pe care un disc o are atunci cand de fiecare data cand dai play regasesti noi valente si mesaje, ca acel sentiment de "not getting enough" ramane si dupa ce se incheie.

"Noua" este albumul pe care orice roman ar trebui sa il asculte. Mi-as dori sa ajunga cat mai curand la toti oamenii aflati in deriva profesionala sau personala, la toti cei care simt ca nu se mai incadreaza mediului, care nu au incetat sa isi adreseze intrebari si simt ca inca mai au timp sa-si indeplineasca visele.

Foto: Cristian Șuțu


Recenzia albumului "Eternal Return" din 2015: https://www.infomusic.ro/recenzie-album/byron-eternal-return/

Peace of soul & mind

Sunt unele momente cand iti doresti cu ardoare si seninatate sa impartasesti o gama larga de emotii cu omul care iti este cel mai drag.

The National. Trupa asta e dintr-o liga aparte, unica, trainica. Atunci cand scoti ceva bun, palpabil, salvator din depresie, te poti numi un invingator. Muzica acestor artisti se adreseaza unui public mic, care vede infinit mai departe de o linie melodica si niste versuri. E o tristete bine dozata, as putea spune una elevata, deloc clasica si plina de simboluri. Poti plange acasa pe muzica lor, insa live vei rade, vei trai intens, vei fi fermecat.

2014. An de gratie. Anul cand i-am vazut pentru prima oara in fata ochilor pe Matt & Co. Timp de trei piese am stat in acel perimetru mic, destinat fotografilor. Prima piesa "Don't Shallow the Cap" m-a bulversat. Desi eram in cel mai bun loc cu putinta, am inchis ochii cateva secunde. Era real, traiam clipe unice. Cu telefonul meu deloc performant si drag, am facut cateva fotografii si am filmat franturi. Stiam ce lipseste, dar nu eram trista. Pret de o ora si ceva, m-am amuzat pentru ca Matt bause putin cam mult, a fugit in lateral la un moment dat, iesind de pe scena, urcandu-se intr-un copac.
Demonii se alunga si cand ii fugaresti putin si urli la ei, cand reusesti sa ii minimizezi cu forta si increderea ca esti mult mai priceput ca ei. 

Stiu ca am simtit liniste in timpul acelui concert, fervoarea unui nou inceput si satisfactia de a privi in spate cu mandrie la cicatricile si spaimele apuse.

"I Am Easy to Find". Maine, The National, revin pe pajistea aceluiasi domeniu pentru a promova un nou album si a mai nimici pasional cativa demoni. Cu un playlist din care lipsesc melodiile de care am abuzat pe modul repeat ani intregi precum "England" sau "Think You Can Wait", devine usor de inteles ce mi-a lipsit acum cinci ani si ce este posibil sa imi lipseasca si maine.

Cred foarte mult ca in viata meritam sa punctam anumite clipe cu Omul pe care il simtim cel mai drag atunci. Imi place sa cred ca se produce un catharsis de cursa mai lunga atunci cand impartim mixul de sentimente si emotii. Nu stiu daca am dreptate, in toate concertele marcante traite pana acum, mi-am fost vesmant si alter-ego, prieten si critic, lumina si intuneric, calm si furtuna. Nu poti trai pe jumatate atunci cand esti un suflet care arde continuu, dar te poti tempera si citi bucuria oglindita in ochii Omului tau drag. Il poti lua de mana, desi vei simti fiorul de frica gata sa te paralizeze si vei alege sa rostesti tare, fara echivoc, la unison cu trupa: "It's a terrible love that I'm walking in / It takes an ocean not to break."

Si vei experimenta ceva aparte, dupa ora aceea live de la miezul noptii, vei afla cum linistea pura isi face loc in tine si vei zambi cu gandul ca nu esti singurul astfel.