Vineri seara. Port doar esenta Black Afgano. Inspir, expir. Privesc micile bule din paharul de prosecco alb cu o frunza de busuioc pe care am rupt-o puternic. A fost o saptamana lunga, poate una din cele mai lungi. Am dat play pieselor mele care ma duc acolo, in zona interzisa a gandurilor, emotiilor, nevrozelor.
Stiu ca furia ma va mai cuprinde, dar nu va mai fi atat de distructiva ca acum cateva zile. Nu o voi mai lasa. Nu voi mai accepta sa dau putere unui alt om sa imi dicteze starile si fiorii. Nu te voi lasa sa faci asta din nou, sa te insinuezi discret in mine si sa imi schimbi perceptia asupra vietii cateva momente, hai sa le zicem ore. Zambesti? Hmm... Ciudat. Ar trebui sa te ingrijoreze ca ai reusit doar atat pentru prima data in viata ta de om matur si expus. Era usor sa fiu corupta de tine, in fapt mi-ar fi placut, avand in vedere felurile in care mi te-am imaginat din prima zi cand am reinceput sa povestim. Nu ai invatat in 44 de ani (in curand) sa pui pret pe mister, pe necunoscut, pe incercari, pe acel dulce fior? Nu, am vazut asta, ai avut grija sa dai gres. Si ai facut-o ca un baiat la pubertate care incearca sa impresioneze, sa marcheze teritorii, sa isi contureze suprematia in fata celorlalti.
Nu ma interesa istoricul de cuceriri. Ai vazut "Malcolm & Marie"? Ar trebui, te-ai oglindi putin si reflecta la propria existenta desueta, la tragismul tau de comic cu termen de valabilitate. Te-ai infruptat la nesfarsit din femei, dintr-un prea plin de extaz, zgomot interior si hormoni incat ai devenit imun. La aproape orice emotie gentila.
Ai fost previzibil, fix ca ei, oamenii pe care ii detesti doar pentru ca iti regasesti parti din tine in ei. Ne place sa ii judecam pe cei care ne seamana si stii atat de bine asta, e un automatism care te tine, in mod ciudat, pe o linie salvatoare, inca respirabila. Tu ignori atat de bine, de atat de multi ani, orice vine autentic spre tine, pentru ca e mai usoara si mai placuta distrugerea, uitand insa ca ea ti se intampla si tie, metodic, precis.
M-ai vazut ca pe o oarecare? Daca nu, de ce te-ai comportat mediocru, simplu, fara efort? Stiu ca e usor, te simti ca un mixer cu numeroase intrari, trebuie sa le incerci pe toate, chiar daca nu e necesar si te auzi. Mereu te-ai auzit bine, doar esti "autentic, binecunoscut", nu? Cine te aude pe tine, de fapt, cand inoti printre tenebre? Pe mine nu m-ai lasat si am aflat ca nu o face nimeni, de aceea am spus ca esti previzibil. Puteai fi o surpriza in masura in care erai dispus sa lasi listele, ego-ul, limitele, suprematia undeva departe in conversatia cu mine. Te-am citit dinainte sa ma fi reperat tu din nou.
Nu te-ai prins? Mai stii cum esti fara masca? Gol, inspaimantat de moarte, binefacator si nociv in acelasi timp, muzical si profund nestiutor. Voiam privirea aceea din trecut, senina, in care imi gasisem forta sa continui in lumea pe care o vedeam ideala. Nu ti-am spus asta acum, insa dorul pentru tine a fost mereu langa mine. Ai invocat motive, pretexte pentru tacerea si neintalnirea noastra, iar eu ma sparsesem in bucati dupa ce ti-am auzit gandurile acelea. Oare nu stii ca e bine uneori sa le lasi doar in capul tau, sa le rostesti doar cand esti sigur ca nu vei prejudicia in niciun fel omul care te asculta? Ai fost un trigger, ai avut acest rol, pe care atat de predictibil l-ai jucat... Ma vedeam pe lista, la capitolul done and fun, un simplu nume, langa pleiada de mai mult sau mai putin imbecile, ces belles passantes. Repertoriul tau ma lasa rece, nu putea sa ma impresioneze siguranta pe care o purtai cu gandul ca sunt deja si eu una din ele si urma sa ma anunti tu cand este convenabil sa te expui langa mine. Chiar daca eu simteam, la randul meu, tumultul si apogeul cu care aveai sa ma inconjori, nu mi-am expus gandul, ci l-am lasat sa ma inspire si cateva zile sa ma duca in abis.
Lenjerie cu dantela neagra si o rochie neagra. Asta am ales sa port in dimineata zilei cand nu mai existai in lumea mea, in ziua in care te-am dus intr-o alta emisfera si te-am lasat acolo. Iar tu...ai fugit senin, doar cu un apel telefonic scurt si fara sa cauti explicatii, alaturi de niste muzici, mici dorinte si butoane de apasat, concomitent cu privirea ta fixa care ma cunoaste acum, putin mai bine, dar care imi va ramane mereu ca un fior din departari, ca cel mai frumos, addictive si cumplit imbold de a trai si a muri.
In the end, as my beloved Anthony Bourdain said, the greatest sin is mediocrity.
