1/7/24

Undone


Nu știu cum trebuie procedat pentru a opri hemoragiile sufletești. Cred că niciodată nu am știut cum să le opresc în totalitate. Da, încercăm tot felul de remedii pentru a anihila ceea ce simțim cu adevărat, până în "plăsele", însă rana continuă să supureze. Cicatricea e mereu acolo si e suficientă o lovitură pentru a se deschide și a reveni la modul de sângerare. Și nu trece cu un bandaj, e iluzoriu să credem că banalitatea și frivolitatea pot duce la vindecarea adevărată, uitare, nepăsare, golire. 

E de ajuns o linie melodică, recitirea unor crâmpeie scrise, vocile oamenilor care ne-au atins sufletele, redarea unor mesaje vocale pe care le știi aproape ca pe cele mai sfinte rugăciuni încât să cazi din nou în prăpastia neputinței, a golului imens care nu poate fi umplut cu niciun substitut. Nu am aflat încă cel mai potrivit și eficient truc împotriva devastarii și acestui tip de sângerare emoțională.

"Like snow on the beach"... am văzut acest fenomen la finalul lunii noiembrie, în plină furtună și cod roșu. And still, is just a song, just a line, just...