Nu este o himera. Stii de ce? Anticii greci dadusera denumirea unui monstru. Iar ceea ce se intampla acum cu noi nu este de factura asta. Sau cel putin...imi place sa cred doar in binele pe care ni-l provocam. Priveste-ma, sunt in fata ta. Nu ma apar, pentru ca nu am de ce. Te simt, mai presus de cuvinte. Nu te cunosc, iti place sa iti spui asta. Iar mie imi place sa iti demontez ideea, sa o sparg in mii de bucatele, la un loc cu indoiala, temerile si nelinistile tale.
Respira. Sunt aici. Ma vezi, nu am nimic de ascuns. Lasa-ma sa iti sarut mainile si nu vorbi. Orice cuvant isi pierde acum din farmec. Nu ma intreaba de ce, cine sunt, ce simt sau cred. Cuprinde-ma si lipseste-ti urechea de pieptul meu. Te mai indoiesti? Nu pot sa explic, nu stiu si nu vreau sa fac asa ceva.
Demoleaza-ma si construieste-ma la loc. Inlatura zidurile pe care le-am ridicat cu atat de mult patos. Stii de ele, e suficient sa ma vezi in lipsa mastilor si le vei nimici pe toate, pana la ultimul. Tu imi bucuri sufletul intr-un mod autentic, incat nu pot si nu vreau sa imi inchipui cum ar fi daca nu as mai stii de tine. Refuz sa accept negatii din partea ta, nu acum, nu asa. Nu ma intreaba ce e cu mine, de ce nu te vad ca pe ceilalti, de ce nu refuz sa capitulez in fata evidentei. Ma fascinezi si e suficient sa inchid ochii pentru a te percepe din nou. Iti inspir parfumul, te ating, ma pierd si ma regasesc dintr-un suflu cu tine, devin a ta.
Vorbeste-mi fara cuvinte, lasa-ma sa te port, sa ma imbrac cu tine si sa nu mai tremur. De frig, de angoasa ca abia acum ai aparut in calea mea, de nelinistea ca nu voi apuca sa traiesc in tine prea mult. Inunda-ma si adu-ma la tarm. Prinde-ma si reinvata-ma sa nu ma mai lupt cu mine. Opreste-mi distructivitatea iubindu-ma.
Da-mi farame. Nu iti cer mai mult. Imi vor fi suficiente, ma vor hrani si nu voi ramane pustiita. Lipsa ta seamana tot ce exista mai rau in mine, candoarea ta inlatura tot si imi ofera un mic fior de eternitate. Opresc timpul cu tine, te pun in modul repeat. Cum crezi ca pot uita rapiditatea cu care ai venit spre mine intr-un absurd final de saptamana? Erai in fata mea si tot ce imi doream era sa iti sar in brate si sa te sarut. Imi pierd logica si ratiunea, dar am obosit sa filtrez tot, decantarea ma goleste de esenta mea.
Iarta-ma. Nu te-am cautat, dar te caut de fapt dintotdeauna. Si imi doresc o clipa urmata de inca una...iar la urmatoarea sa imi soptesti ca noaptea care vine nu va trebui sa o intampin cu indoiala de a nu fii cu mine.
Esti aici. Ramai.
