The Never-Ending Why

 

As vrea sa te ascund de lumea intreaga, sa fug cu tine in o mie de zari si sa ne stabilim langa o mare sau un ocean. Oare tu stii de cand timp te indragesc, de cat timp esti in mine, de cat timp am visat sa ma vezi pe de-a intregul, sa ma privesti cu adevarat si sa imi zambesti cum s-a intamplat acum cateva seri?

Oare tu stii cat de necliseu vreau sa fiu cu tine, cat de autentica si de reala sa ma infatisez doar tie? Sa auzi lucruri, sa descoperi in mine emotii, sa ghicesti trairi si senzatii, sa afli uimit ca da, inca exista oaze de liniste si seninatate, iubire si poezie, trairi marcante in textura ta emotionala... si muzica, da, muzica pe care amandoi o stim vibreaza puternic in noi atat de clar.

Stiu ca ma tem. Ma tem ca te voi alunga, pierde, supara, enerva din nou. Stiu ca frica ca tu sa pleci este la cote greu de conceput de o minte rationala, dar mai stiu ca inca avem timp. Inca exista timp pentru oamenii care vor sa construiasca si nu sa darame, oamenii care stiu sa se contopeasca firesc.

Ma trezesc din visare. Este duminica seara si totul s-a terminat. Ce cliseu, nu? O sa jubilezi, inca o tipa isi transpune cateva din emotiile fracturate despre tine, pentru inca cineva ai reprezentat o entitate draga, vie, marcanta. Jocurile copilaresti ma obosesc din ce in ce mai tare, asteptarea a ceva ce nu se va intampla ma intristeaza, la fel precum acuzele aruncate parca din neant. Nu mai caut raspunsuri, nu mai fortez lucruri si nu imi doresc sa cuceresc oameni pusi pe fuga in mod constant, cu traume nevindecate.

Timpul a trecut, nimic pare ca nu s-a schimbat, in afara celor care revin din cand in cand in viata noastra cu gandul de a ne tulbura, ingrijora si arata coordonatele in care nu ar trebui sa ne mai aflam, indiferent de anotimpurile care se succed cu repeziciune. 

In the end... "The sun is the same in a relative way, but you're older. Shorter of breath, and one day closer to death."

Sea of love

Tu esti de neuitat. O spun tardiv acum, insa este certitudinea care ma va ghida pana la finalul acestei existente aici. Nu voi renunta la tine si voi astepta cu seninatate, ca in trecut, momentul in care te voi revedea. Ai plecat subit si nu stiu daca ai apucat sa impachetezi toata muzica draga cu tine. M-am gandit sa salvez parti din ea, sa fie mai usor de luat cand voi pleca si eu. Pana atunci, in forma unui playlist, curge si se va desfasura probabil zilnic, va fi acolo, imi va zambi si calma in locul tau. Te voi onora, voi spune cuvinte putine altora despre tine, alegand sa vorbeasca muzica mai bine, sa fie ea publica. Stiu ca asa ti-ar placea. Voi pastra in mine intreaga ta semnificatie, lumina si te voi lasa sa imi auzi, simti, cuprinzi toate gandurile, sperantele si fricile, ca atunci. Ai ramas imprimat in mine si nu te voi mai lasa sa astepti niciodata. Voi fi mereu acolo, cu tine, in ganduri amestecate cu linii melodice si mesaje cu intelesuri dragi, ecouri, valuri sarate, calatorii, bucurii provinciale.

Imi voi pastra bucuria de copil, ca in zilele cand iti adresam intrebari in medii virtuale si visam la momentul cand te voi intalni. Cred ca niciodata nu ti-am dezvaluit emotiile care m-au cuprins cand te-am privit prima data. Nu cred ca am putut vreodata sa iti arat cat de norocoasa si fericita am fost ca ai ales sa ma vezi, sa ma ghidezi, sa imi aduci aminte ca esenta vietii este constituita dintr-un mix sonor de bucurie, exaltare, relaxare, liniste. Nu am aratat semnificatia ta in lumea mea, dar stiu ca ea nu se va pierde, nu se va evapora si va continua sa pulseze uneori discret, alteori puternic in toata fiinta mea. Te port cu mine, pe pielea mea si in mintea mea si chiar daca tardiv, voi onora acest fapt. Ii inteleg valoarea si mesajul, imi este clar ca nu voi mai fugi de ceea ce ma inconjoara, de ceea ce aleg sa simt, sa inteleg, sa traiesc si ascult.

Am fugit, dar tu ai ramas mereu. Vei ramane in suflet in continuare like a gentle storm. Acum o sa ma vezi si ghidezi poate mai des, dintr-un alt plan, iar eu voi astepta cu acelasi entuziasm infantil sa apari, sa imi dai mici semne, sa fugim, fara explicatii si norme, cat mai departe. 

Shine on you, Crazy diamond.

Este foarte ciudat si straniu sa incerci gasirea de raspunsuri in moarte. Nu sunt foarte multe de spus in cazul ei. Atunci cand ajunge si loveste crud, insetata de nou, nu ii poti intelege motivele si alegerile. Moartea ocupa spatii, momente, inlocuieste viata eficient, rapid si nu o poti intoarce din drum.

Este bizara mai ales in contextul in care o fiinta vie a fost la un moment dat lipita de tine, pret chiar si de cateva minute, s-a odihnit pe textura ta sufleteasca, a pielii tale, in lumina si umbrele tale. Este si mai complicat cand moartea are menirea aceasta de a rasfira, de a rarefia aerul din jurul tau, facand totul mai putin respirabil. In definitiv, noi, oamenii, stim bine cum sa ne legam, mai mult sau mai putin, in drumul nostru, de alte suflete. Ne place sa ne ancoram anumite perioade in porturi construite de alte fiinte asemenea noastra, sa ne aruncam in valurile acestora fara frica si sa inotam cu ochii si mintea deschise, sa navigam prin gandurile lor. Ne incanta alternarea dintre doua suflete, ne aduce un spor de creativitate intreaga conexiune cu un alt creier, poate mai muzical, mai intelept, mai calator, mai smart decat noi la momentul acela T0. 

Mi-a placut mult sa caut oameni de la care sa trag parca un suflu nou, invataminte si similaritati de iubire, de intimitate. Aceasta intimitate, strict delimitata intre acele doua fiinte, cunoscuta doar de ele si fara comentarii din exterior, nu poate fi niciodata uitata. Fiecare om care ajunge astfel la noi si trece de pragul nostru extern, este damaged. Ne va atinge, simti, linisti, saruta, hrani fizic si spiritual, raportandu-se fix la limitele sale existentiale. 

Un alt om poate capata valente terapeutice doar daca el simte nevoia sa dea mai departe emotii pozitive si sa fie vindecat. Intotdeauna, un om nu il poate preschimba pe un altul pur si simplu, dupa bunul plac. Mult timp ne poate frustra ca fiinta draga din fata noastra ne va propune doar o felie din existenta sa, un crampei. Atunci noi vom alege sa plecam, demn, insa neuitand vreo secunda muzicile care il scaldau atat de binefacator si pe care le-ai ascultat in acelasi timp cu el: Pink Floyd gravat si pe pielea sa, Eddie Vedder, Elbow, David Bowie, Unkle, Coldplay, pentru ca toate acestea raman impregnate si in tine, indiferent de anii care trec.

Cand afli, in mod tulburator, ca omul acela nu mai exista fizic, ca orice s-ar intampla pana la finalul vietii tale nu mai ai cum sa intri in conexiune cu el, intelegi ca esti si tu mai gol ca persoana. Noi suntem cu succes suma relatiilor pe care le avem, un cumul de fiinte care ne-au trecut prin viata. Moartea a stiut sa ia un om pe care il cunoscusei si ii aflasei o parte din emotii, calatorii, vibratie si din oxigenul sau ai tras adanc si tu in piept. L-ai sarutat si i-ai zambit, l-ai luat de mana si in brate, fiind cat ai putut de sincer si onest, daruind si tu o parte din tine. Ai cantat notele acelea de pian cunoscute si l-ai lasat sa priveasca in tine si astfel.

Acum ramane amintirea ca indiferent de procentul cu care ai cunoscut omul acela, l-ai putut vedea si intelege in intimitatea sa, departe de cortina, indiferent de final si de timp. Timpul nu mai are relevanta intre muritorii care fug mai departe in noi dimensiuni, pentru a se odihni si a-si asculta muzica in tandem cu valurile turcoaz ale marii. 

I will see you again. Chill low. Thank you.

 

& https://lavinia-fusu.blogspot.com/2020/08/sea-of-love.html