Cealalta femeie

Crezi ca stii si cunosti cum isi duce viata, cum trec zilele pentru ea in aceea dulce-amaruie asteptare, nu? Crezi ca acesteia nu ii este complicat sa se ascunda de ea si de oricine ar vrea sa o vada fara masca si secrete? Think again.

Pare simpla din exterior viata unei femei tinute in umbra care stie mai multe decat cea ramasa acasa. E ciudat cum si cea oficiala a trecut poate prin povestea asta, dar o data ajunsa 'the one' uita.

Interesant cum este dorinta asta din oameni si ceea ce visam uneori. Daca mi-ar fi spus cineva acum cativa ani ca voi avea parte de anumite momente, as fi spus raspicat ca nu se poate, ca e imposibil. Si totusi...puterea gandurilor transcende uneori ce socotim ca este legal si permis.

Titulatura de cealalta, deci nu cea aleasa, este usor nerealista. La drept vorbind, femeia din obscuritate nu este in competitie cu nimeni, nu i se citeste ingrijorarea pe chip si nu este imbracata in temeri si vise irealizabile care sa fie palpabile.

Zambesc si privesc aburul ceaiului verde cu iasomie aflat pe masa. Asa era si el, unul dintre cei care mi-au pasit in viata la un punct de cotitura, dezamagita de tot ce avusesem pana atunci. Venea uneori, pleca inainte de zori, sau mai bine zis, nu voi stii vreodata cum arata diminetile in bratele lui. Si nici nu mi-am proiectat asta prin ganduri. El, cel cu familia perfecta, expus mass-mediei de mai bine de 10 ani, depasise granita aceea vitala de control, oricat de mult imi impusesem sa nu il las.

Ar fi trebuit sa ne vedem de multe ori, dar de fiecare data am reusit sa lansez o scuza frumos impachetata similara hainelor sale desavarsite. Am preferat sa il am si sa il port cu mine asa, sa ma intorc cand vreau eu mental in zona aceea interzisa, sa zambesc pentru ca ma dorea si nu ma avea, sa ador momentele cand soseau ganduri si eu nici nu mai eram conectata inspre el.

Eram fericita si cu atat, nu puteam cere mai mult, caci oricum, nu mai reprezenta o surpriza ca daca il pot avea pe el, pot avea pe oricine imi doresc. Incredere in tine...in faptul ca esti alternativa, opusul de acasa contureaza o stranie, dar creativa stima de sine.

Cele trei relatii serioase si asumate pana acum m-au inchistat in reguli, batai de inima sacadate, teama de a fi inselata, frica de a nu face lucrurile asa cum ar 'trebui' etc.
Gelozia mea din trecut alaturi de gandul exclusivitatii m-au dus pana la controlul omului adorat cel mai mult pana acum si da, m-au transformat primavara trecuta intr-un om inspaimantat, mai agresiv, cinic, care se pierduse pe sine, inainte de a castiga apoi cu succes cel mai important atu: stralucirea din privire care mereu vine la pachet cu linistea si gandul de a lasa totul sa curga...incet, fara palpitatii.

Asa m-a conturat si el, emotionata cand se apropia, visatoare, o aparenta adolescenta care traia acele mici clipe sincere, fara asteptari. Toti pasii pana la mine i-a facut cu gandul ca va fi usor si voi ameti doar privindu-l, admirandu-i indeaproape statutul, prestanta, dar pentru mine acel afterglow al sau a fost suficient. Ce faci cand se inchid luminile rampei? Suferi, astepti, iti dai jos masca de fericit social si...spui fara cuvinte ceea ce ea stie deja.
Cu putine intalniri a devenit pentru mine retoric deja sa il inteleg de ce revine, in ciuda negatiilor mele constante urmate de mici dulcegarii. Barbatul trebuie atras, sedus, sa vada exact cat il lasi tu, nu cat ar vrea el. Am ajuns sa tin la el si sa ii multumesc printre ganduri ca s-a oprit (si) la mine pentru a ma ajuta in procesul desavarsirii...acela care uneori pare indepartat si anevoios.

Uneori, micul joc al seductiei cu un om important iti da aripi sa zbori si sa iti cauti sufletul pereche. Inveti ca nu trebuie sa sufoci omul de langa tine cu sute de intrebari si spaime, sa apreciezi simplele vorbe rostite de un strain pana la urma si da, "Esti frumoasa" suna uneori mai bine decat alte doua cuvinte pe care le rostim adesea obligati de conjuncturi sociale. Simplu, dar de efect. O apreciere care face cat un pacat nerealizat.

Sunt convinsa ca alte sute de vise ne asteapta frumos pentru a le indeplini, pe aripi in care speranta, adevarul, lumina, entuziasmul si linistea se oglindesc in mod desavarsit si irepetabil. And dears, you don't have to be the other woman to gain all this. I'm so sure about it.

In a moment

Aerul din desertul urban ii facea mult bine. Era o combinatie de umezeala si zapuseala care nu o mai deranja. Trecusera sapte luni. Privea in urma ei cu o satisfactie uimitoare pentru un necunoscutor al personalitatii ei ambivalente. Purta un blazer roz pal din modal, pantaloni din denim negri si un urias zambet pe fata. Cu parul usor ravasit si mintea zburand in toate zarile, apasa play pe un CD cu Mark Lanegan, vocea ei. Ciudat, sa spui despre altcineva ca e vocea ta. Dar el devenise, ii canta despre bucuriile care vin dupa nevroze sau traume si mai ales despre demonii pe care invatase sa ii alinieze ca intr-un joc sadic pentru executie. Toti stateau nemiscati si o priveau cum soarbe usor din ceaiul la fel de fierbinte ca pielea ei. Pentru prima data se simtea neinfricata pentru ca nu era legata de nimeni. Puterea ii venea dintr-un amestec ciudat de senzatii si hormoni, asa ca desi il astepta, el nu mai facea parte din compozitie. Stia bine reteta pentru a arde in continuare, dar voia sa puna acum pe pauza suferintele apuse. 


Atunci cand a intrat pe usa, draperiile de matase s-au cutremurat, dar ea, asemenea unei stanci, statea pe canapeaua din piele cu ochii inchisi, dand doar mai incet 'Sunrise'. Ii intuia pasii, ii stia deja mersul de batran garbovit, parfumul de duzina si cuvintele pe care avea sa i le expuna. Dupa ce isi declarase toate intentiile, fara atingeri care nu mai ii erau permise, ea se ridica si isi aprinse o tigara cu gust de visine. In tabachera argintie se aflau mai multe cu felurite arome. Desi o lasase pe masa, el nu alesese niciuna si astepta un raspuns cu infrigurare, in ciuda caldurii din camera. O privea si stia deja ca nu mai era a lui, dar spera cumva la o minune, ca ii va accepta conditiile si va pleca cu el. Insa totul era invers, karma se schimbase, lacrimile de pe chipul ei nu mai existau si implicit nici falsitatea lui de om care i-ar pasa. Acum el simtea ceva real, insa ea nu mai avea dorinta de a respira si din aerul lui. In acele minute, amandoi devenisera cei adevarati. Se dezbracase in fata sa si incerca sa aleaga o rochie de iesit pentru seara aceea, cerandu-i o opinie. El, cel care devenise ridicol, pentru ca o privea pe femeia pe care o impuscase si o lasase sa moara pe marginea drumului cum a inviat si se pregateste pentru a fi a altuia, el...

Tacere. Nici macar un cuvant. Totul murise. 

The Right Thing

Il priveam cu ochii unui copil care acum incepe sa cunoasca lumea cu adevarat. La nivel senzorial, parca il stiam dintotdeauna. Mental, asemenea. Dar sufleteste niciodata nu mi se infatisase astfel. Fara masca, fara ziduri, teatrul lui drag si angoase. Era gol in bratele mele si pentru prima data nu ma enervau vocile de afara. Candide, de inocenti care se jucau in spatele blocului mic si galben in care locuia. Ei radeau, noi asemenea. Si nu era nimic rau in asta.
Glumeam naiv si studiam parti din el, iar firescul era nota de baza, alaturi de zambetul acela de om aflat in siguranta. Poate ne recuperam unul in bratele celuilalt, dar stiu ca pret de cateva ore nu am simtit nevoia de altceva, iar toata drama personala din trecut parea si ea hazlie. Traiam acum, aici, cu el. Ne stiam de prea multi ani ca sa nu se intample si in sfarsit traiam cu bucuria ca nu stiu ce ne va aduce ziua de maine. 
Nu mai aveam planuri, nu mai speram nimic. Eram acolo, in modul autentic, fara sa pot programa vreo fractiune din viitor. Vedeam prin el linistea mea momentana, calmul instalat dupa atatea clipe de tornade si devastari sufletesti si intelegeam. E adevarat, "ei te vor ranita, la pamant, esti omul acela care sa cada, sa le dea satisfactie?" Si rosteam fara cuvinte raspunsul la intrebarea pe care imi placea sa mi-o inchipui ca survine din ochii lui micuti, expresivi, de copil.
Suferinta mea in orele acelea parea de prost gust. Sa plangi dupa un om care te-a umilit pentru ca tu l-ai lasat sa faca asta si i-ai permis sa stea in viata ta mai mult decat trebuia, devine un simplu gest naiv.

Ne ranim singuri, cadem in bratele disperarii pentru ca ne place al naibii de mult sa ne proiectam in viitoruri nesigure, in oameni pe care ii vedem din prima marunti, dar speram sa ii transformam noi prin toate sentimentele frumoase de care suntem capabili. Ne amagim. Atat. Ne trantim la pamant si ne luam respiratiile crude din ratarile ca oamenii respectivi nu au nimic de oferit si in sfarsit intelegem ca nu ii putem schimba. Trecutul nu poate fi modificat si sa traim in el la nesfarsit in definitiv, este doar o dovada de prostie si masochism. Nici de viitor nu putem fi siguri. Nimeni nu garanteaza ca vom apuca ziua de maine. Inima cedeaza uneori din cele mai stupide ratiuni. Si atunci, nu ne ramane decat clipa asta, secunda care ne trece pe sub ochi. Cum alegem sa o petrecem? 

Nu am militat niciodata pentru trairea clipei in derizoriu, fara un mic de gand de viitor asezat, dar am inteles ca nu avem putere si lectia controlului nu se poate aplica prea des. Astfel ca alegem inconstient sa ne schimbam optica, sa raspundem provocarilor, telefoanelor, job-urilor pe care le credeam prea dificile sa le infaptuim si incep sa avem incredere. Nu in altii, ci doar in noi, sa radiem pentru noi, sa oferim un confort inimii noastre. Doar asa putem externaliza bunul si frumosul din noi, fara sa il dam pe degeaba unor nerecunoscatori fara pic de credinta si suflet. Vedem cui merita sa impartim un pic din ceea suntem si apoi...doar mergem inainte. Daca va fi mai mult, vom primi. Daca nu, vom continua sa zambim si sa asteptam exact ceea ce stim ca meritam. Uneori e atat de simplu sa traiesti in prezent. Pur si simplu, in bratele unui alt om si mai apoi in ale noastre, oricat ar dura asta, fara nimic planificat.

Respira, expira. Iubeste si alege sa iti croiesti tu drumul, fara resentimente. Sounds like a good plan.