Au trecut trei luni si totul mi-e atat de clar de parca as fi trait ieri. Zece zile, la sfarsitul lui iunie...atat a durat practica de vara si simt si aud si miros tot...mersul trenului, norii Cumulus si ceaiul negru de dimineata, vinul rosu din unele seri, poezia "Trei fete" a lui Nichita, ploaia si pelerinele de ploaie, pizza din Herculane, aroma de stejar din casa lui Mircea Dinescu, defileul Dunarii vazut de sus, culesul de menta, orezul cu ciuperci al lui Giorgi :), masuratorile din fata statiunii, focul de tabara, cel mai bun espresso Lavazza baut la ora 7 dimineata, orele de asteptare in gara, lacrimile din final...Tot. Mi-e dor de mine atunci, de ei, de ce am avut...
Am plecat intr-o duminica, fara sa stiu exact unde. Cunosteam doar ca vom merge in Orsova si vom vizita intreaga zona din jur. Citisem ca exista serpi veninosi aici si asta mi-a dat putere sa plec. A fost inca un exercitiu foarte bun de control, depasire a fricii si m-am convins astfel ca nu trebuie plecat la drum cu preconceptii.
Dupa un drum de 6 ore, am ajuns la statiune. Prima zi a fost superba ca si cele care au urmat.
In camera am fost 8 fete si ne-am inteles foarte bine. Am invatat sa impartim, sa daruim, sa ne acceptam. Momentele tensionate nu au lipsit, dar poate au existat pentru ca magia se apropia de final. Am invatat insa ca nu e bine sa judeci oamenii doar pe baza unei prime impresii.
Si da...totul a fost magic si parca nici nu a fost. Totul trait intens si cu placerea imensa ca suntem departe de lume. Doar noi. Pentru ca in drum nu ne-am intalnit cu atat de multi oameni, a fost un fel de rupere de civilizatie, care mie mi-a prins foarte bine. In afara de momentele firesti in care faceam cumparaturi sau mergeam la restaurantele din zona, nu aveam contact cu ei...eram doar noi si natura.
Baile Herculane...ce oras, ce istorie, cata frumusete. Sigur, nu se investeste, totul este in paragina, dar cat farmec poate emana... Situat pe valea raului Cerna, orasul are o clima cu un aer puternic ozonat, lipsit de praf, deci perfect pentru climatoterapie. M-am convins ca este adevarat...aici intalnim aerul din Elvetia la 3000 m. Este demonstrat ca locul este ideal pentru persoane ce sufera de reumatism, epuizare sau boli ale aparatului respirator. Eu nu am avut dureri de cap aici si in general, toata zona aduce beneficii sanatatii.
Iar traseele in munti...greu de descris. Poti sa dai examen cu tine in timp ce urci, sa te analizezi si sa-ti propui sa urci, fara sa simti ca nu mai poti. Durerea musculara poate fi invinsa cu puterea mintii. " Da, am pornit si o sa merg pana la final. Nu exista nu mai pot, trebuie sa pot ! " Asta am invatat de la scoala de munte si cred ca nu trebuie sa ai un fizic magnific pentru a reusi. Un psihic sanatos este cheia. ( sigur ca nu strica sa alergi 1-2 saptamani inainte de un traseu montan...) Oricum, in mare, totul este chestiune de vointa.
Defileul Dunarii este fenomenal. Vazut de sus, de pe Ciucaru Mare sau de pe vapor, senzatia este la fel de unica. Omul este mic in raport cu maretia si puterea naturii. Coplesitor...cam asta a fost sentimentul ce m-a incercat.
Zilele au trecut repede, iar noptile erau doar momente de odihna si rememorare a ce traisem peste zi. Poate acolo nu am sesizat tot acel farmec, insa acum imi lipseste. Stiu ca a trecut si trebuie sa accept ca nu pot intoarce timpul, dar pot sa-mi amintesc. Si cate amintiri... Fiecare zi a avut ceva unic si in fiecare seara eram mai obosita si concomitent mai fericita.
Daca la un moment dat am crezut ca asta a fost si nu mai pot fi surprize, m-am inselat. Cea mai placuta amintire va ramane ultima seara. In ziua aceea, ploaia s-a retras si am plecat prin padure pe un traseu necunoscut...si am mers ore, fara destinatie :) Dupa toata calatoria, ne-am oprit cativa alaturi de profesor la un suc. Si atunci...a aparut ideea unei cine cu peste. La cateva ore distanta, primeam 23 de bucati de platica. Am ramas surprinsa de cantitate si cu ajutorul unor colege, l-am curatat si sarat... :)
Seara a fost frumoasa, multumirile si complimentele nu au intarziat sa apara, dar nu asta conta. Faptul ca eram fericiti si poate pentru ultima oara impreuna, a fost cea mai mare bucurie.
Problemele meteo ne-au gasit in ziua plecarii...de asteptat, avand in vedere specializarea noastra... :) Am plecat la 6 dimineata din Orsova, iar la 7 seara eram in Bucuresti. Doar in Filiasi, am asteptat trei ore. Lumea se plangea, eu eram linistita. Nu-mi doream sa ajung acasa si socul a fost oricum mare. Am inlocuit peisajul carstic cu betoanele, apa de munte cu Dambovita murdara, aerul cu aroma de brad cu cel poluat etc...
A fost emotionanta despartirea si voi pastra mereu in suflet acele clipe..."sacul cu amintiri placute" ...
Noi...fara masti si pretentii de a fi ceea ce nu suntem. Aceea a fost realitatea, doar adevarul. Au trecut.
