
O dimineata trista de noiembrie, care poarta aroma serii trecute, in care am parasit aceasta lume superficiala si am fost timp de 2 ore in lumea de vis a lui Goran Bregović. De vis...pentru ca nu stiu daca tot ce am trait a fost real, pentru ca am fost fericita cu adevarat, pentru ca am inteles inca o data ca doar prin muzica si dans pot ajunge in aceea lume perfecta.
Ascultam Goran de mult timp, imi placeau albumele si tot ce a scris pentru diferite filme, nu puteam sa neg. Insa, nu mi-am imaginat ca voi fi in public la o reprezentatie de a sa si ca voi lua astfel parte la intreg spectacolul de magie... Stiam la ce trebuie sa ma astept, dar asteptarile mi-au fost cu mult intrecute.
Si-a facut aparitia in costumul sau alb, iar in urma sa 7 oameni... Sufletele lor s-au contopit si ne-au oferit muzica de care aveam atat de mare nevoie. Acest om nu apartine unei tari, ci este al intregii lumi. Creatia sa este un mix de emotii exprimate in diferite limbi straine, de unde vine si unicitatea acesteia.
Simplu, pot spune ca muzica sa este un refugiu, o intoarcere la origini, in lumea din Balcani. Piesele sale antreneaza sufletul si trupul intr-un ritm ancestral, primar...
Playlist-ul a fost surprinzator, de la sensibilitatea si tristetea piesei "Ausência" pana la nebunia frumoasa a unor melodii precum "Mesecina", " Gas, gas", " Kalashnikov" ....
Unele piese dezvaluie erotismul simbolic plin de farmec si candoare, construit intr-o maniera interesanta...Atmosfera creata la celebra " In the death car " nu o voi uita prea usor...linistea, vocea sa clara, versurile nonconformiste...
Finalul concertului, ca orice final, aduce aminte de singuratatea in care traim. De fapt, aseara am inteles ca momentele artistice ne mint frumos si ne fac sa ne simtim mai putin singuri...
Dar...pentru a nu incheia intr-o nota trista.... :)


