Sad, but true...

Mi-a hranit sperantele si visele...m-a facut sa privesc mai sus si sa iubesc fara bariere lumea teatrului. Acum, s-a dus printre stele, intr-o lume cu siguranta mai buna. Am scris si voi continua sa scriu despre acest univers infinit de frumos si de mediocritatea care vrea sa distruga lumea geniilor:
http://www.lavinia17.blogspot.com/2010/10/sick.html
http://www.lavinia17.blogspot.com/2010/10/arta.html

Maestre, drum bun si multumesc. Ai fost un Om incomod sistemului, dar tare drag sufletului meu.

"Teatrul a pierdut definitiv complicitatea cu marele public. De mii de ani de când există, a rezistat tocmai pentru că a fost complice cu publicul. A avut ascendenţă faţă de celelalte arte, pentru că ea comunică direct cu publicul. Pe scenă, el găsea răspunsurile, întrebările, îndoielile. Teatrul era pentru spectatorul dinainte de '89 un enorm suport moral, locul unde se refugia, unde îşi găsea motivele de speranţă, de viaţă, de încredere. Există un loc unde această complicitate a rămas nealterată. Acest fenomen s-a petrecut în lumea teatrului pentru copii, deşi ne aflăm în epoca internetului", a spus Ion Lucian, directorul şi fondatorul Teatrului Excelsior.

"Dacă cumva voi apuca să scriu volumul meu de amintiri, m-am hotărât să-l intitulez biruinţele unui învins. Pentru că datoria mea era să fac lumea mai bună şi nu am reuşit când văd ce se întâmplă astăzi. Mă consider un învins din cauza asta".

"Când s-a dărâmat clădirea veche a Teatrului Excelsior, toţi au venit la mine speriaţi, părinţi, copii, să mă întrebe: ei unde or să se mai ducă? I-am liniştit. Că au unde să vină. Ei nu pot renunţa la teatru, pentru că aici e singurul loc unde se joacă cinstit. Adică exact pentru ceea ce eu am fost de multe ori criticat. Că sunt retrograd, conservator, învechit. Însă, eu tot timpul am fost credincios unei opinii ale mele: miturile copilăriei nu trebuie demolate. Este foarte important ca miturile copilăriei să fie redate aşa cum au fost ele. Am un exemplu foarte sugestiv. În spectacolul meu «Frumoasa şi Bestia» am distribuit în rolul personajului negativ pe cea mai frumoasă actriţă din teatru, iar în rolul Frumoasei, o actriţă solară, senină. La sfârşitul spectacolului, copiii strigă la actriţa frumoasă: «urâto!» Au înţeles că frumuseţea nu e un atribut exterior. Pe acest principiu am activat şapte ani la Teatrul «Ion Creangă» şi 20 de ani la Excelsior", a mai spus în mesaj Ion Lucian, precizând că "genul de participare la spectacol este unul puternic afectiv şi direct".

"Am convingerea că această interactivitate foarte umană a depăşit tehnicitatea internetului. Au realizat căldura sufletească atunci când i-au văzut pe actori vehiculând umanitatea. Foarte frumos a exprimat acest lucru un copil din Italia: «Am văzut poveşti jucate de oameni vii. M-am săturat de batista televizorului şi de cearceaful cinematografului. Am văzut oameni vii». E una dintre cele mai frumoase explicaţii ale tandreţei. Aşa cum îmi place mie să spun, Teatrul Excelsior se adresează unui public cu vârsta cuprinsă între 3 şi… 103 ani. Viziunea marelui nostru poet Alexandru Macedonski şi-a găsit, peste timp, materializarea în acest lăcaş, pe care ni-l dorim o Citadelă a Artelor Spectacolului. Într-un poem al lui Macedonski, intitulat «Excelsior» (iată de unde vine numele teatrului), ultimele lui versuri mi se par premonitorii: «O! cer, natură,/ O! Dumnezeu, mister albastru,/ M-ai ridicat peste dezastru,/ Peste blestem şi ură». În Teatrul Excelsior există un singur cuvânt de ordine: excelenţa în artă", şi-a încheiat Ion Lucian mesajul, citit de soţia lui, în aplauzele publicului.