D

Nu mai reusesc sa ascult London Grammar de atunci. Atunci cand o fac este din simplu masochism si nu pot duce mai mult de 3 piese. Ma reintorc asa la tine, la tot ce ai reprezentat si inca vei fi in viata mea pana la finalul ei. Ce ciudat este sa iti duc dorul si sa fiu atat de aproape si departe de tine in continuare. Am vrut sa fug de tine si am ajuns in acelasi punct de unde am plecat. Duc un dor surd si mut, iar faptul ca memoria mea senzoriala este una care evoca instant un cadru cu tine cand imi doresc asta, nu imi este de ajutor in vindecarea de tine. Ma intreb daca vreau sa ma vindec pana la urma. Te caut de toamna trecuta incontinuu. Traiesc in trecut, in momente kodak. Hmm...tu mi-ai zis de expresia asta, am adoptat-o la randul meu. Ciudat, nu? Am vrut sa fug departe, ca fotograf. Ce ironic. Poate mi-ar fi iesit pana la capat si poate voi avea puterea sa o fac a doua oara fara a ma mai intoarce aici, indiferent de calamitatea naturala sau sufleteasca la care voi fi supusa. Pana la urma, ce alta calamitate ar putea sa se mai abata asupra mea de cand tu te-ai indepartat de mine fara previz? E o drama mai mare decat cea in care te trezesti in miez de zi sau de noapte si te intrebi ce si unde ai gresit? Ce ai facut eronat si unde puteai sa imbunatatesti? De ce nu ai fost bun indeajuns? De ce nu ai luptat mai mult pentru...iubire?

Ranile sunt la vedere. Ma simt descoperita si deconspirata cand alegi sa ma privesti chiar si o secunda. Tu stii. Mereu ai stiut. Indiferent de masca si de faptul ca fabric motive pentru a te revedea din cand in cand, am certitudinea ca stii ce stricaciuni ai adaugat existentei mele si asa destul de fragile. 

Dorul de tot ce repezinti tu, fix asa cum esti, damaged for good, ma nauceste din cand in cand. Rememorez ca a junkie tot ce a fost, grija pe care o aveai de mine, felul tau de a ma atinge, conversatiile noastre la telefon prelungite, intensitatea. Asta e cuvantul. Orice ar veni sau mi s-ar intampla, nimeni nu imi poate lua ce am trait impreuna. Si nici nu voi regreta. As face din nou la fel daca ar fi acum vara aceea. Poate as risca si mai mult, as renunta la plasa de siguranta si m-as avanta cu totul in valurile tale cu riscul de a ma sufoca subit si ineca intr-o clipita. Nimeni nu imi va lua plansul tau in bratele mele, modul in care te-am vazut, chiar si pret de niste momente, total expus mie. Gol si neajutorat. Linistit si anxios, senin si indurerat, medic si calau in lumea mea. Nimeni nu va descoperi motivele noastre de amuzament, muzica din noi, secretele pe care le avem de ascuns, cumva inconstient, de tot restul lumii. Stiu ca voi tine la adapost amintirea ta, firul evenimentelor, momente de agonie si extaz traite cu respiratia ta langa a mea, pulsul tau marit si frica mea de a te pierde prematur din toate punctele de vedere.

Long story, but not short. And it's not fine all the time. E weekend. Si e greu de digerat un alt final de saptamana cand esti la apus de trairi, emotii, cand trecutul se amesteca in prezent, iar viitorul este atat de departe.

I see red. I am alive.