Si, uneori, linistea deplina este sa privesti un om care iti va ramane pana la final drag si sa simti cum te inunda o fericire pura, candida, asezata, fara strop de asteptare. Sa nu mai existe vise, fantezii, utopii in ritm de alergare. Si invers, sa observi cum fericirea totala inseamna o liniste cu raze de soare si putin tumult ceresc, lipsa de inversunare, competitie, fix cum este cursul unui rau. Sa nu iti ajunga timpul, iar fiecare ora in compania lui sa se duca intr-o rapiditate covarsitoare si sa simti un puternic sentiment de recunostinta pentru fiecare moment. Sunteti bine, stiti si simtiti asta. Au ramas acum doar ecourile cu forta binefacatoare.

Durerea si teama sunt demult apuse, iar pe tine nu te mai inunda in mod total si greu de gestionat. Nu te mai brutalizeaza zile in sir, pentru ca s-au transformat si mixat intr-un soi de intelepciune unica de care nu stiai pana atunci. Viata in sine este o rezistenta contra pierderilor, o alegere si o acceptare ca poate exista un om, cumva ales pentru structura ta sufleteasca, care va ramane in viata ta orice s-ar intampla. Intr-adevar, devine sublim cand se intampla asa pentru ca astfel devii, aproape fara se sesisezi, martorul unui soi de miracol. Nu te mai risipesti, nu mai exista zgomote interioare, ci intuiesti cumva la suprafata apei niste ancore/colace de salvare imaginare de care te prinzi cu delicatete doar pentru a pluti mai usor si senin prin anii care ti-au mai ramas de trait. Poti asculta tacerea deplina doar alaturi de acest om, dar si muzica din jur si din propriul sau suflet, iar existenta voastra pentru acele ore petrecute impreuna nu este un produs diluat, ci doar intr-o concentratie sporita de parametrii binefacatori. O altfel de hrana, oricat de cliseu si poetic ar suna. 

Pare o reasezare, regenerare si o rezistenta de purtat apoi in fata intemperiilor care, poate, va vor mai inunda. Seamana cu un contur al unor momente pe care tu stii ca le vei purta mereu cu tine in detrimentul altora, infirmand ca tot ceea ce traim este trecator. Si zambesti, da. Asa se simte cu adevarat ceea ce ai sperat dintotdeauna. 

 

From your eyes

We will make ourselves again. 

 

Back to life

Deschisese larg ochii. Inca nu era pregatita sa plece. Mai avea multa muzica de ascultat, locuri noi de vizitat, milioane de pasi de facut si lumini de privit, iubit, cucerit, daruit.

Dupa un nou moment de coma afectiva care tinuse mai bine de cateva zile incontinuu, se trezise de parca fusese scoasa de sub ape si in mod miraculos inca respira. Vedea intr-o noua lumina totul si era pregatita sa continue altfel viata. Atunci cand alegi refacerea completa si nu pe bucati stii ca e posibil sa apara o voce perfida a intunericului care te va mistui si te va atrage in a-ti dori sa se termine totul mai repede. Una din cele mai mari nerozii este sa te rogi pentru un final, atunci cand noi inceputuri si suflete iti bat la usa si tu le ignori, alegand cai de disperare, oaze si palide amintiri ale unor oameni din trecut. 

Peste 3 saptamani avea sa fie pe insula sfanta in care isi dorea sa ajunga si simplul gand la pasii prin Aegina era suficient pentru a continua un nou drum, fara tentatii si cai de pieire grabite. Uneori cadem prada disperarii totale, desi stim undeva in subconstient ca ne vom ridica la un moment dat si vom fi mai puternici dupa acel episod sumbru.

Zambea. Luna martie fusese sub semnul orasului Thessaloniki, a implinirii varstei de 33 ani acolo si a tuturor lectiilor invatate acolo umane, spirituale, personale, iar finalul lui iunie avea sa insemne o reconturare a acestora intr-un nou teritoriu elen, atat de drag sufletului ei. Daca atunci avusese un soi de ghid pe care nu l-a cerut si i-a fost aproape intr-o maniera nici macar visata, acum stia ca daca isi va lasa ca atunci sufletul si mintea libere lucruri la fel de incantatoare se vor contura si o vor invalui in zilele de exil. 

Uneori fugim pentru a ne reaminti cat de frumoase si creatoare sunt zborul, eliberarea, zambetele sincere, noile arome, pierderea busolei si simpla alegere de a te rataci prin locuri aparent necunoscute, dar care iti sunt atat de familiare. Niciodata nu ne pierdem cu adevarat in calatorii, ci doar redescoperim noi fatete si motive de a fi fericiti ca suntem inca in viata si mici exploratori ai unor tarmuri de toate felurile, in special pur personale.

Το τέλος κι η αρχή μου.

home.