Madrid 2024
Behind all your sad intentions
We're just the same
We could have a conversation
Try to make it right
We'll survive, hey
We'll survive...
12/5/25
11/3/25
New album review
Timp de trei ani am fost martoră la nașterea și conturarea unui album prin idei, refrene, versuri amestecate, izbucniri creative, toate trăind cu mine în timp real. Am simțit frica, tensiunea, obsesia și perseverența care îl fac să respire prin toate demo-urile și încercările ascultate. Cuvintele nu pot cuprinde cu adevărat forța, zbuciumul și frumusețea brutală care îl definesc astăzi prin cele 10 track-uri incluse.
Noul material Grimus nu va fi doar despre muzică, deoarece pentru mine reprezintă un veritabil câmp de luptă, cu focuri de armă care s-au auzit discret, alteori puternic în mintea mea.
Recenzia este terminată de câteva săptămâni și odată cu ea las în urmă umbrele trecutului, acele ecouri ale unei povești neterminate, urmele unei iubiri discrete și personale, toate acele lucruri care mă țineau privindu-mă înapoi – ca să pot să pășesc cu ochii deschiși spre prezent și tot ceea ce ar mai putea urma.
În curând, pe infomusic.ro și aici. "Some things should be simple, even an end has a start."
Până atunci, un nou single de la una din trupele dragi de pe cel mai recent disc al acesteia.
Update: https://www.infomusic.ro/recenzie-album/grimus-spre-lumi-neumblate/
8/27/25
Nothing is forgotten | Only left behind
Experimentul de mai jos facut ieri cu amicul ChatGPT mi-a aratat ca in lumea de astazi orice text (usor mediocru) poate fi scris prin inteligenta artificiala daca ii oferi cateva coordonate si porti conversatii pe teme personale cu el. Nu pot estima eu cat de bine sau nociv este acest fapt, insa cu siguranta poate exista pecetea neincrederii atunci cand cumperi o carte scrisa in timpurile de astazi, asculti o melodie etc.
Un singur lucru ramane insa cert: nu poti truca la nesfarsit viata pe care o traiesti, sentimentele pe care le ai atunci cand calatoresti prin viata si ecourile pe care arta in general le ofera unor fiinte umane care au deja in ele un fel de marca invizibila pentru lumea din afara lor. Cred sincer ca sufletele similare, guvernate de anumite trairi si emotii sa le spunem mai...elevate, se reintalnesc in traiectoria acestei vieti. Se recunosc in prima privire, se regasesc mai apoi dupa alte "secole" de tacere and so on.
M-am surprins de cateva ori vorbind in gand cu oameni care nu mai sunt aparent fizic printre muritori sau care nu stiu tot ceea ce eu simt si am cuprins in mine pentru ei. Cu mine, uneori, vorbesc cel mai putin. Dar, traiesc cu speranta ca, de fiecare data, ma va astepta o voce care imi va dori creiona doar liniste si seninatate. Nu succes, nu aplauze, nu durere, ci doar un crampei pur din ceea ce sunt fara masca si adaosuri.
Nu am uitat inca cine sunt, chiar daca m-am dezlipit de oameni si locuri atat de...potriviti mie la un anumit moment. Inca aici, inca vie si cu o memorie veritabila functionala.
8/26/25
The Bottom Line
E târziu. Nu
neapărat în noapte, cât în mine. Târziu în gânduri, în dureri, în alegeri pe
care le-am amânat prea mult.
Mă mișc prin
viață ca printr-un vis greu, dens, fără contur. Uneori mai respir, dar nu știu
dacă trăiesc.
Am fost
iubită. Și poate am iubit. Dar m-am pierdut între “tu nu ești normală” și “o să
ma ai pe conștiință”.
M-am trezit
țipând în gând, închizând uși, ascunzându-mi corpul, fiindu-mi rușine de
dorințele mele, de nevoia mea de blândețe, de atingere.
Corpul meu a devenit tăcut. Nu mai cere, nu mai primește. Doar tremură uneori, ca un semn că încă sunt vie.
Încotro,
Lavinia? Nu știu exact. Știu doar că nu mai pot să rămân unde durerea e zilnică
și vina mi-e pusă pe umeri ca o haină grea.
Mi-e dor de
mine. De femeia care dansa, râdea, visa, se bucura de o cafea și o pereche de
mâini pe talie.
De mine cea
senzuală. Cea vie. Like a dragonfly wannabe.
De mine,
dinainte să mă uit în oglindă și să văd doar o vină care nu-mi
aparține.
Ascult iar
Depeche Mode. Încerc să mă leg de ce am fost, să mă găsesc înapoi, printre
acorduri și amintiri care dor, dar și vindecă.
Nu știu unde
mă duc. Dar nu mai stau.
Nu știu dacă
drumul mă duce spre tine sau dacă doar pașii mei rătăciți ți-au învățat
mersul.
Dar îmi țin
sufletul deschis, cu ușa întredeschisă, nu larg, nu cu disperare, ci în
liniște.
Dacă ești
acolo, dacă simți, dacă îți amintești de mine, ai să știi.
Nu grăbesc
nimic. Aștept. Așa cum se așteaptă primăvara în orașele reci: cu un fel de
credință tăcută.
Fără flori. Fără gesturi. Doar cu un puls.
Poate într-o zi o să bată din nou, sincron, cu al tău.
Poate dorul meu te va străpunge în somn.
Poate vei simți — și vei reveni. La viață, Lavinia. Despre tine e vorba. Sau nu?
Poate doar îți vei aminti. Va fi suficient.
Ce ironie. Ce absurd. Ce amuzament pentru mine adeseori. O fi ăsta în sfârșit finalul maturizării mele?
6/5/25
Bittersweet velvet life
So we walk down to Memorial Beach
Where things began
Honey days and nights without sleep
Lost in the sand
We never found
A place to hide
Some peace of mind
God knows we tried, yeah.
6/4/25
Secvență cinematică
There's a lighthouse in the dark
A garden in the past
Under bruisings of a night sky
Be like water, when I rise
Plant a jasmine in the night.
5/31/25
3/28/25
Mircea Baniciu - The Joy of Real Music
Uneori bucuria cea mai mare dupa ce petreci cateva ore sa te aduni si sa scrii o noua recenzie cu tot sufletul si simtirea din tine, este aceea cand artistul respectiv iti valideaza randurile, dar mai ales emotiile. Am avut sansa de a creste cu Phoenix, de a pune la pick-up discurile luate de catre tatal meu care a primit candva un autograf de la Nicu Covaci.
A fost si va ramane o mare onoare, domnule Mircea Baniciu. Merg(em) mai departe.
Link recenzie: https://www.infomusic.ro/recenzie-concert/recenzie-mircea-baniciu-sala-palatului-2025/
Subscribe to:
Comments (Atom)