3

Din nou 3 mai. 

A mai fost anul trecut aceasta data. Nu sunt relevante celelalte date de 3 mai de pana in 2022. Retin aproape fiecare frantura din ziua aceea. Vremea similara cu cea de astazi, la fel de innorat si un soare discret doar dimineata. Suflare de vant, de suflet, de neant, de arome, de liniste si neliniste in acelasi timp. Paltonul negru care ascundea o tinuta la fel de neagra si un soi de emotie ciudata pe drumul acela scurt de la metrou spre acel loc. 

Nu am crezut niciodata ca poti resimti o privire pana in maduva oaselor care sa iti electrocuteze fiecare celula din corp. Nu am stiut ce inseamna cu adevarat familiaritatea pana in acel moment. Personal, am stiut ca am totul in privirea aceea si ca am regasit ceea ce niciodata de fapt cred ca nu am cautat. Acasa. De aceea, nelinistea mea dublata de o bucurie stranie mi-au creat un an cumva...distinct.

Am fabricat idei, ganduri, planuri pana acum cu un singur gand. Desavarsirea. Revenirea. Modul repeat zilnic. Muzicalitatea aproape de perfectiune in fiecare ceas al vietii noastre impreuna si separat. Un dor complicat, dureros pana la limita suportabilitatii cu care m-am invelit si pe care am incercat sa il anihilez prin conexiuni superficiale, atingerile altor muritori, discutii retorice, inotat in valuri, pierderi de nenumarate ore in suspensie, in soare, in apusuri, mult mers. As fi tentata sa scriu ca am gresit, dar stiu ca a fost fix ceea ce a trebuit pentru sufletul meu. 

Insa, acesta a inteles ca nu isi poate forta locul nicaieri. A inteles ca nu poti preschimba un alt suflet sa simta ceea ce nu mai poate sau nu vrea la adresa ta. Nu poti deschide mintea si inima unui om afon, orb, imobil, crud atunci cand vine vorba probabil doar de tine. Si este in regula sa simti astfel, e in regula sa iti tii sentimentele doar pentru tine si sa nu il mai deranjezi pe omul care nu a vazut in tine coordonate similare. E ok sa iti imbraci dorul in alte culori, sa il scoti in lume zambind si sa nu il mai lasi sa te doboare din senin sau la auzul unei franturi de piese sau rand scris. E frumos sa te alegi in fiecare moment pe care il mai ai de trait pe acest pamant, sa imbratisezi copiii intalniti in drumul tau cu la fel de mult entuziasm si fara umbre, sa te extirpi cumva radical, matinal, din senin, din viata omului celui mai pe gustul tau intalnit vreodata pana atunci si pe care probabil nu il vei mai intalni pana vei inchide ochii. Si este cel mai ok sa renunti, sa nu mai astepti utopii si fantezii de la cel care nu va fi nicicand pregatit sa procedeze asa cum ai face tu... sa te ia in brate si sa iti spuna privindu-te senin: Bine ai venit, iubirea vietii mele. Te-am asteptat mult timp si eu.

 

Depeche Mode - Recenzia albumului "Memento Mori"

 

Suferinta. Pura, cu rolul ei de profesor marcant. Dansul perpetuu dintre lumini si umbre. Cautarea si regasirea iubirii eterne, in tot noianul de aglomeratie, superficialitate, minciuni si sperante desarte. Temele predilecte in creatia Depeche Mode se contureaza intr-un ritm ametitor pe cel de-al cincisprezecelea album de studio, “Memento Mori”. Desigur, cu totii cautam sensul in viata pe care o traim si suntem constienti aproape neincetat de finalitatile pe care le vom experimenta atat timp cat vom respira. DM intr-adevar a reinviat si cu siguranta un motiv pregnant si important a fost disparitia fara preaviz a membrului fondator, Andrew Fletcher. Plecarea sa a lasat un gol, dar acesta s-a umplut cumva cu speranta ca ei, noi, inca mai avem timp. Inca suntem in viata si inca putem sa cautam desavarsirea, sa ne dorim absolutul in toate formele pamantesti posibile si ca putem sa ne cantam dorul, idealurile, intristarile intr-o noua forma, cu apel la trecut, dar cu multa deschidere spre a naviga spre noi tarmuri si ape creatoare, nu distructive.

Am amanat ascultarea albumului, cumva dintr-o teama ca acesta se va sfarsi prea repede, dar mi-am dat seama ca o temere de acest tip nu este justificata. Nimic nu se incheie cu adevarat pana in momentul etern final si astfel, am pornit in descoperirea pieselor, in liniste si desigur, stiind ca acesta va ramane din acel moment pe modul repeat.

L-am asteptat multa vreme, cumva nici nu stiam daca va mai aparea si totusi “Memento Mori” a sosit si ne-a pus oglinda in fata. Ne-a expus, prin muzicalitati sonore trepidante, lirica si fiori extatici.

“My Cosmos is Mine”. Infinitul poate suna astfel, cu amendamentul ca vine cu un soi de decalog pe care il expunem public catre o anumita persoana, dornica sa ne cunoasca doar intr-un mod limitativ si superficial. Martin Gore, geniul despre care putem discuta ore in sir, iese mai in evidenta decat Dave aici, il secondeaza magistral si pare genul acela de conversatie din start in care se impun niste reguli inainte de a incepe cu adevarat noul drum unul spre celalalt.

Am stabilit noua maniera de a fi impreuna, ce ar fi daca am compune amandoi o piesa? “Wagging Tongue” este o compozitie cu aerul synth pop al trecutului semnata de Dave si Martin in care parca ajungem in sedintele de creatie din studio in care orgoliile si lupta pentru perfectiune sunt la cote inalte. Ritmul este moderat, pulseaza senin in discursul comun pe care cei doi il ofera audientei, fara sincope de ritm sau surprize. Am ramas doar noi si am privit in ochi in mod indubitabil moartea. Ce vom deveni de acum?

Poate “Ghosts Again”, primul single lansat de pe album, care beneficiaza de un videoclip mai mult decat sugestiv, cu motive intelept alese de catre Anton Corbijn, creatorul total al universului vizual DM. Finalitatea iubirii, candva considerata eterna, ne ofera noi motive de a contempla parcursul nostru prin viata printr-o creatie cristalina, mai alerta.

Merita mentionat aici ca ordinea cu care piesele se succed nu este absolut deloc intamplatoare. Urmeaza marcanta “Don’t Say You Love Me”, o creatie Gore / Richard Butler. Dramatism, usor teatral, genul de track care iti patrunde in toata fiinta si te lasa mut. De uimire, durere, printr-o greutate a momentului expus in tonuri de abis, dans si disperare. Totul este finit, iar afectiunea care parea sa ne inconjoare si intregeasca la un moment dat, acum doar ne risipeste si ne lasa farame de suflet in lungul drumul spre vindecare. “Fool your friends, believe your lies/Make amends and alibis/In the end you can’t disguise/That you’ll never love me”.

Acum e momentul sa ne privim demn in oglinda de care aminteam la inceput. In ce te-ai transformat? Un strain pentru propriul suflet macinat de intrebari, revolte, angoase? “My Favourite Stranger” esti tu sau eu? Vorbim despre o dedublare, organica, cumva perceputa ca zgomotoasa pentru cei din jur. Recunosc ca este piesa la care m-am intors cel mai des, poate si pentru ca deja o stiam in mare parte de la concertul sustinut luna trecuta. Ritmul acesta obsedant cu iz post-punk, de metronom, aproape face din aceasta noua creatie Gore/Butler un imn care ar merita sa fie prezent in fiecare concert sustinut de DM de acum incolo.

A sosit clipa pentru acel pansament afectiv atat de dorit si sperat: momentul solo al maestrului Martin Gore. “Soul With Me” este ca o lectie in care suntem sfatuiti sa lasam tot ceea ce ne doboara in urma, sa ne privim ranile cu demnitate si cu un soi de bucurie. Nu ne-am pierdut singurul lucru important si divin din noi: sufletul. Vorbim despre o noua creatie usor uptempo cu tenta spirituala, in care Martin nu isi mai adreseaza intrebari, ci doar observa, constata, declara senin si cu acceptare. Da, moartea va sosi cu certitudine, dar eternitatea nu va fi departe. “I’m ready for the final pages/Kiss goodbye to all my earthy cages/I’m climbing up the golden stairs”.

“Caroline’s Monkey” o metafora pentru adictie? Din nou, Dave? Parca erai “Clean”. Desigur, rostirea apasata a acelui “sometimes” de catre Martin ne aduce in fata albumului “Violator”. Descoperim o noua piesa cumva simplista, dansanta, surprinzatoare prin layerele ordonate si cumva senine, in ciuda temei. Dave rosteste apasat mesajul, intr-un stil fara emfaza sau grandoare.

Dave Gahan & Peter Gordeno & Christian Eigner. Asteptam acest moment si iata ca el a sosit prin magica “Before We Drown”. Creionata in clar-obscur melancolic, vorbim aici despre un moment de clasa muzicala, de o simbioza perfecta intre cele doua voci si un sintetizator din nou, aerisit, marcant prin linistea sa. Un moment de introspectie, cadere si revenire, in care suntem miscati de aparitia unui nou taram conturat in nuante subtile de optimism: “First we stand up, then we fall down/We have to move forward, before we drown”.

Ceea ce urmeaza este cu adevarat surprinzator. “People Are Good”, marca Gore, este o bijuterie din punct de vedere auditiv. Greu de incadrat unui stil muzical, cu note apasate, staccato si apel la alte creatii DM din trecut, avem o piesa cu potential de hit distinct, ironic din perspectiva liricii si totusi, cu o anume gentilete si seninatate de moment atasate.

“Always You”. Ne aducem aminte de iubirea aceea uneori de neinteles chiar si pentru noi care ne obsedeaza si nu ne lasa uneori sa ne odihnim si sa facem pace cu evidenta, realitatea prezentului. Regasim fiorul ei etern la care Martin face mereu apel si pe care o cheama, in nuante fulminante, crescendo, repetitive, de parca maine lumea intreaga s-ar sfarsi.

Te frapeaza urmatorul track “Never Let Me Go”, cu aroma de New Order/Joy Divison aproape clar de la primele note. Desigur, cantam din nou despre Acel om, mult mai viu, electrizant, pastrandu-ne dansul lasciv si zambetul irezistibil. Deliciul resimtit este partea punctata de Martin, pur seducatoare: “Watch our dreams unfold in colour/Underneath love’s moon we’ll wander/Never let me go...”

Totul se incheie cu un mesaj de o sensibilitate profunda. “Speak To Me” si un Dave care a desavarsit in versuri si in maniera de intonatie un mesaj profund universal, de o sinceritate ravasitoare, pe care nu il poti ignora. Cumva, apusul reiesit din aceasta creatie aproape cinematografica si hipnotica inchide ciclic un album in care simtim note ai unor demoni ai suferintei, renastere, iubire binefacatoare, iesire spre lumina creatoare si refuzul de autodistrugere si pasire din nou in intuneric.

DM au transformat tragedia si conditia umana in arta care nu detine o finalitate, ci doar respira neincetat eternitate si grandoare. "Memento Mori" ne (re)aduce acest catharsis atat de asteptat si promisiunea unui nou turneu in care ne vom regasi si in care vom atinge din nou parti din absolut impreuna, ignorand perfida si mecanica moarte. 

Pe 26 iulie, DM va reveni in Bucuresti intr-un concert la Arena Nationala, powered by EMAGIC.

My view about "Delta Machine", 2013: https://www.infomusic.ro/recenzie-album/depeche-mode-delta-machine-recenzie-album/

for all you're worth

Cred ca imi este cea mai draga piesa dintre cele alese de tine. Cred ca vorbeste atat de multe despre amandoi, despre noi in drumurile pe care le avem zilnic si in confruntarile cu exteriorul, dar mai ales cu interiorul nostru fragil si greu incercat. Din vara incoace, ma reintorc la ea metodic, precis, stiind ca ma va durea totul.

Te respir cu aceasta melodie. Trag aer adanc in tot ceea ce sunt si te simt. O sa zambesti, poate ca nu este efectul dorit sau poate nu am dreptul sa pretind ca te cunosc doar din atat. Iti recunosc pasii, umbrele, privirea, muzicalitatea, tonusul, graba. Iti intuiesc mersul lacrimilor pe obrazul tau drept si inca iti simt imbratisarea dintr-o seara cand as fi vrut doar sa fug cu tine departe doar pentru a povesti. Te cunosc, te vad in lipsa privirilor recurente, te port cu mine si te imbrac in fiecare dimineata de atunci. Si ma tem, oh, cat de mult ma tem de ceea ce ma infioara in cel mai sublim mod cu putinta. Te voi revedea candva, imi voi opri respiratia cu speranta ca asa voi opri timpul si orice alt muritor din raza noastra vizuala. Voi incerca asta cat mai mult cu putinta, pentru ca atunci, in seara cand totul a fost cald si senin, nu am stiut cum sa ma opresc in loc si doar sa mentin imbratisarea ta. Iar a doua oara, dupa ce te consumasei artistic, am plecat cu un sentiment de apasare si tremur.

Nu stiam ce efect imi vei imprima. Nu stiam inca cum este sa te oglindesti in privirea ta. Nu stiam ecourile pe care tu le vei starni in tot trupul si sufletul meu. De aceea, my dearest, am ales forma unui playlist, pentru a te cauta si regasi in fragmente de sunet si vers, in linii care au rol de anestezic si vitaminizant deopotriva. 

 

esti si nu esti. gandurile mele danseaza neincetat pana te vor repera la orizont din nou. si cand o vor face in mod real, se vor transforma in cuvinte si vor cita din piesa aceasta. si vei zambi, sub treapta de sticla subtire sub care vom pasi tinandu-ne strans de mana. cel mai bine zambim in fata dezastrelor si furtunilor emotionale. si va fi liniste apoi.