Duminica, ora 13:50, am deschis radio Guerrilla si se auzea "Alive" de la Pearl Jam...candva iubeam piesa, acum o consider mincinoasa din punct de vedere al versurilor. Schimb pe rock fm... Cargo - "Doi pasi in urma ta". Enervata pentru ca nu era vocea dragului Igrişan, ci a lui Kempes a carui fana nu am fost si nu voi fi, schimb pe city fm...aici un rock tineresc, stupid de-a dreptul. Revin pe Guerrilla...Keane cu " A bad dream"...dau mai tare si ma opresc... Il aud la final pe dj Petru: " Tu iti poti schimba singur realitatea"... Zambesc amar, oare voi putea sa dau next si sa uit tot ce ma urmareste si nu-mi da pace in prezent?
Am reinceput sa port haine negre, in ciuda indemnului primit de a renunta la ele. Garderoba mea implica multe tricouri, bluze, esarfe, camasi, toate negre. Din anonimat am reusit sa le scot mereu printr-un accent metalic, machiajul bine pus la punct, dar discret si prin nota de parfum folosit.
Pe acordurile "Easy" de la Faith no More, inchid radio-ul, ma gandesc ca trec prin banala stare depresiva de duminica intocmai cum scria Iulian Tănase: " Duminica e ziua cand amintirile ne chinuiesc si ne rascolesc, ziua cand angoasa din pulpa nu ne lasa, ziua cand sensibilitatea noastra o ia razna."
Ametita de parfum, deschid cartea sa "Abisa" si nimeresc la eseul cu piata de vise...:
" Cand nu mai visezi, inseamna ca ai pacatuit si nu exista pedeapsa mai mare decat absenta visului... Visele oamenilor sunt pe masura sufletului sau..."
Inchid ochii si promit ca in noaptea asta voi visa mai mult pentru a transpune apoi totul in realitate...pana atunci imi aduc aminte...
Inspir parca aerul marii de acum cateva saptamani si imi amintesc de fraza: " Ce o sa faci la Bucuresti ? Te duci sa fii din nou trista ! " Intuise bine in privirea mea, ma simteam fara secrete in fata lui, dezarmata si fara nevoia de a vorbi, a ma lauda / a inflori adevarul.
Cand am plecat, parca l-am rugat din priviri sa vina in urma mea...si a fost acolo. Sigur pe sine si in acelasi timp cu o privire de copil, m-a insotit pas cu pas pe malul marii, o data cu briza ce avea un farmec aparte, luna plina, acordurile clasicei "By my side" ... M-a privit intr-un fel imposibil de uitat, m-a facut sa zambesc pentru ca mai apoi sa-mi tin in frau nodul din gat si lacrimile... M-am incapatanat sa-mi stapanesc emotiile si sa judec cu mintea, desi sufletul imi era insetat de altceva mai real, mai divin.
M-a marcat cu totul, respiratia mi s-a taiat pentru ca nu se uita cum o faceau ceilalti la mine, ci spre mine, in mine, dandu-mi la o parte fricile si angoasele prin efervescenta sa si felul de a privi altfel existenta.
Sigur, acum cand scriu aceste randuri cu doza lor de regret evidenta, poate alti ochi il privesc si alte vise il invaluie... Eu i-am promis ceva atunci in suflet, in gand...ca voi zambi mai mult.
De maine, nu voi mai purta negru si imi voi stopa cumva tristetea...de dragul si dorul de el.
