Recomandarea de weekend : City and Colour – o revelaţie pentru muzica rock-acustică
Trupa de faţă este din Canada şi a cunoscut succesul o dată cu lansarea unor piese pe internet, ce apoi au fost parte din albumul de debut din 2005, intitulat “Sometimes”.
Muzicianul Dallas Green, un spirit inovator, a continuat să compună piese despre experienţele din viaţa sa, lansând în vara acestui an al treilea album de studio: “Little Hell”. Acesta a ocupat primele locuri în topurile de profil din ţara de origine, depăşind nume precum Adele sau Lady Gaga.
“Weightless” este al doilea extras pe single de pe albumul citat, pe care îl puteţi asculta exclusiv la Radio Guerrilla.
În clipul alb-negru veţi cunoaşte trupa aflată într-o cameră unde fascicule de lumină puternică creează efectul special de caleidoscop.
Echipa WeRock.ro a fost martora unui concert de excepţie semnat Tudor Chirilă & Co., adică Vama.
Am fost încântaţi timp de două ore cu unele din cele mai cunoscute piese, dar am avut onoarea să ascultăm în premieră şi trei melodii de pe următorul material: “ Regatul meu pe-un vis”, “Departe “ şi “Copilul care aleargă către mare”. La ultima dintre ele a fost filmat deja clipul la mare şi în staţiunea Sinaia, regia şi scenariul aparţinând exclusiv lui Tudor Chirilă, iar pe 3 noiembrie va avea loc lansarea oficială a acestuia în clubul Silver Church.
Din playlist nu au lipsit: “Nu am chef azi”, “La radio”, “Pe sârmă”, “Undeva în Vamă”, “Cântec de găsit”, “17 Ani…Infinit”, “Suflet normal”, “Cântec prost”,“Epilog”, ”Omul plajei”, dar şi una din cele mai puternice piese din repertoriu care îndeamnă la trezirea populaţiei şi combaterea mediocrităţii, în ciuda faptului că este difuzată la un alt post de radio : “Dumnezeu nu apare la ştiri”.
Show-ul Vama este de fapt un cocktail de bună dispoziţie, zâmbete, lacrimi, visare, emoţii puternice, iar fiecare om din public se poate încărca cu energie şi aceea dorinţă de a ieşi la lumină şi a trăi mai frumos.
Mare ne-a fost surpinderea să observăm în public copii de 8-9 ani ce au cântat la unison cu trupa, vers cu vers, pentru ca apoi Tudor să-l întrebe pe unul dintre aceştia cum ar defini fericirea. Concluzia este că niciun copil nu va ştii să ne răspundă la această întrebare, pentru că nu este esenţială în existenţa sa. Cu siguranţă ne-ar fi mai bine dacă am învăţa din inocenţa celor mai mici din preajma noastră şi am înţelege că fericirea este o stare de spirit, pentru care nu merită să ne îngrijorăm, deoarece ea se află în fiecare dintre noi şi în lucrurile simple din viaţa ce ne-a fost dăruită.
Ideal ar fi să nu ne mai trăim viaţa “ în rate”, ci doar să savurăm intens în fiecare zi toate stările sufleteşti. Aceasta este mesajul trupei Vama pe care noi l-am descifrat cu mult drag.
Şuie Paparude a lansat videoclipul piesei "Moartea boxelor", pe pagina de facebook a trupei: www.facebook.com/suiepaparude.ro şi în acelaşi moment Mihai Câmpineanu discuta în cadrul emisiunii LogOut cu Bogdan Şerban de la radio Guerrilla despre conceptul de la care a pornit clipul. Amintim aici că următorul videoclip va fi cel pentru piesa ”Vino să te cercetez”.
Videoclipul o are ca protagonista pe actriţa Dina Rotaru şi a fost filmat în Bucureşti, putând fi uşor confundat cu un fragment dintr-un film noir din America, în care elementul principal este suspansul.
Conceptul, regia şi scenariul poartă semnătura casei de producţie Studioset Production, cu care băieţii au mai colaborat la videoclipuri cum sunt “ Cea mai bună zi” sau “Soundcheck”.
Aseară, cei de la Paraziţii ne-au încântat în cadrul emisiunii de la radio Guerrilla şi ne-au făcut cu adevărat fericiţi când am înţeles că multe dintre opţiunile noastre de viaţa sunt şi ale lor.
Astfel, concertul a început cu piesa “Vicii” şi a continuat în aceeaşi notă puternic socială cu piese precum: “Din colţul blocului”,” Paranoia e mare”, “Arde” şi la final cu o parte din melodia “Duşmăniţi-mă toţi”, interpretată doar de Cheloo şi Ombladon, fără negativ.
Am fost surprinşi să-i găsim pe cei de la Paraziţii într-o dispoziţie excelentă, plini de viaţă şi glumeţi, cu un atribut important ce îl regăsim din ce în ce mai rar la artiştii din România: corectitudinea. Spunem asta deoarece cei trei nu vor să pară ceea ce nu sunt, iar în viaţa reală îi veţi regăsi exact aşa cum sunt pe scenă, fără să se ascundă după cuvinte.
Muzica lor este un mesaj clar adresat oamenilor ce gândesc pentru ei şi nu se lasă impresionaţi de prostia şi ignoranta din jur.
Aşteptăm cu interes următoarele albume semnate Paraziţii, dar şi cele solo ale celor doi interpreţi, sub sigla 20 Cm Records.
Prietenii WeRock.ro & Ursus şi cei de la au fost prezenţi aseară în cadrul emisiunii GuerriLive, moderată de inegalabilul Bogdan Şerban, având onoarea să o asculte live pe minunata Alexandrina Hristov.
Un concert Alexandrina îl putem descrie cu acel moment de respiro în care îţi iei o pauză de la agitaţia lumii, iar bătăile inimii tale vor fi doar pe ritmul pieselor ei. Atunci când o observi şi îţi zâmbeşte, poţi deja să-i intuieşti frumuseţea interioară ce i se citeşte pe chipul delicat. În clipa când se aşează în fata pianului, magia începe să se propage, iar notele muzicale în armonie perfectă învăluie ascultătorul, propulsându-l în sfere mult mai înalte.
Alexandrina este genul de artistă complexă, ce trăieşte pentru şi din creaţia sa, cu discreţie şi asumare. Este specială şi transmite foarte mult prin piesele ei, de aceea atât de mulţi oameni simt că le este cântată viaţa prin intermediul ei… Emană acel aer de mister şi delicateţe, chimia dintre ea şi cei trei instrumentişti cunoscuţi prin intermediul compozitorului Silent Strike, fiind de invidiat.
Astăzi am putut asculta piese dragi precum: “Tu cu soarele”, “Printre flori”, "1 2 3”, “Noaptea”, “Te simt”, “Cea mai frumoasă parte”, “Pijamale reci”.
Am văzut-o pe Alexandrina aşa cum ni s-a dezvăluit: fragilă, misterioasă, fără să-şi infirme originile şi ne-am putut declara vrăjiţi de interpretarea unui fragment de piesă în limba rusă ce vorbea despre tristeţea unei viitoare mirese…iar pe instrumentul sufletului său, în colţul din dreapta, era desenată o buburuză din hârtie…
Piesele ei par triste, în armonie cu vremea de toamnă, însă, de fapt, sunt creionări ale stărilor umane inevitabile, dar putem regăsi şi o doză de speranţă şi de lumină…asemeni ochilor ei de păpuşă rusească.
Aşteptăm cu nerăbdare noul ei material ce va deveni în scurt timp un real succes asemeni acelui “Om de lut” plămadit de sufletul talentatei artiste plină de har.
Cei de la WeRock.ro au fost prezenţi aseară la concertul de lansare a celui mai recent material LunaAmară intitulat “Pietre în alb”.
Un concert semnat Luna Amară este exact ca un strigăt adresat publicului care se regăseşte în cumulul de emoţii şi sentimente ale trupei. Revolta, nesupunerea, curajul şi lupta cu propriile temeri sunt teme pe care le veţi regăsi la acesta trupă, pentru că existenţa umană este cel mai complex subiect pe care muzicienii îl abordează.
Ei propun o salvare din întregul mers firesc al lucrurilor din viaţa noastră şi o separare între ceea ce este cu adevărat important pentru noi şi de ce anume ne putem lipsi.
Credem că, de fapt, mesajul este simplu: salvarea omului şi schimbarea în bine. Transformarea vieţii şi a societăţii umane în general porneşte de la lucruri simple şi de la datoria pe care orice individ o are de a gândi pentru sine şi nu pentru ceilalţi.
Noul album “Pietre în alb” aduce un stil mai dur, acest fapt fiind cauzat de gravitatea versurilor, rezultatul fiind un material echilibrat, sincer, profund, cerebral, în care sound-ul de trompetă este de-a dreptul inconfundabil.
Schimbul de energie dintre membrii trupei şi spectatori este de fiecare data unul deosebit, iar noi am fost încântaţi să ascultăm piese precum: “Albastru”, “Oraş”, “Dizident”, “Roşu aprins”, “Folclor”, “Doar gândul”.
Considerăm că reprezentaţia din clubul Fabrica, dar şi cele care vor urma în turneul din ţară şi din străinătate de anul viitor, pot servi drept momente de refulare şi reflectare a punctului în care viaţa unui individ se află.
Woody Allen este genul de regizor în al cărui stil te poţi recunoaşte uşor, pentru că arta sa este universală şi cu un parfum aparte.
Filmul de faţă este genul de poveste pe care toţi ne-am dori să o trăim, pentru că înseamnă întoarcere în timp, acolo unde ne putem regăsi alături de momentele preţioase.În fiecare dintre noi există un Gil Pender care îşi doreşte mai mult de la viaţă şi de la sine, fără să ţină cont de regulile societăţii care îi pot tăia aripile.
Gil visează la Paris, oraşul artiştilor, deoarece se regăseşte în acest mediu şi simte că poate fi o parte din acesta. Îşi descoperă scriitorii, muzicienii şi pictorii ce i-au influenţat viziunea actuală despre artă, păşind fascinat în universul acestora.
De amintit este rolul superbei Marion Cotillard, ce o interpretează pe Adriana, amanta perfectă pentru genii, servindu-le drept muză şi continuă sursa de inspiraţie, chiar şi americanului Gil.
Află astfel de la Hemingway lecţia cea mai importantă: “ Nu poţi scrie bine, dacă îţi este frică de moarte.” Extrapolând, putem spune că avem datoria să trăim fără jumătăţi de măsură şi să ne imaginăm că fiecare zi este ultima pe care o mai avem. Poate părea un clişeu, însă doar aşa putem să ne înfrângem frica de acel final inevitabil şi construi mai temeinic existenţa. Pare un film croit după acelaşi tipar cu incitantul “Vicky Cristina Barcelona”, ambele tratând acelaşi subiect: non-sensul existenţei, până în momentul în care iubirea adevărată poate aduce salvarea.
Pender, interpretat de Owen Wilson, află ce este cu adevărat important în viaţa sa reală, învaţă să spună nu trecutului şi superficialităţii, pornind la drum cu o nouă iubire, ce poate fi chiar cea adevărată, savurând ploaia pe străzile cunoscute de acum.
Este genul de film care ne îndeamnă la reverie, romantism, evadare din tumultul vieţii cotidiene si merită atenţia noastră. Îl putem asemăna cu un vis strălucitor, care ne însufleţeşte şi ne poate oferi la un anumit moment o stare de graţie de nepreţuit, care poate dura chiar întreaga viaţă.
Echipa WeRock.ro a fost martora unei explozii de voie bună şi energie pe care nu o va uita prea curând: concertul susţinut live în garajul Europa Fm de către Ovidiu Lipan Ţăndărica & Co.
Fără a folosi cuvinte mari, putem susţine că domnul Lipan este un geniu şi un maestru desăvârşit al sunetelor. Un concert marca Ţăndărică, Fanfara 10 Prăjini, Stelu Enache şi Mircea Cazan îl putem asemui cu o joacă studiată, în care imperfecţiunile nu îşi au locul.
Muzica sa îşi are originea în trecutul popoarelor, fiind de fapt un limbaj cu o caracteristică definitorie: multiculturalismul. La un concert de al său nu ai voie să fii trist sau îngrijorat, ci doar să simţi, să auzi şi să te laşi purtat de ritmurile ancestrale dintr-o cu totul altă dimensiune. Dansul este instinctiv, de parcă ar fi o chemare de dincolo, din acel mediu superior, spre care aspirăm.
Astăzi, în garajul Europa Fm, un loc atât de încântător, visul s-a împletit cu realitatea şi s-a conturat pe feţele oamenilor sub forma bucuriei de a fi în viaţă, căci de fapt un concert de asemenea anvergură este o reîncărcare cu energie şi activare a simţurilor.
Îl admiram sincer pe acest Om şi îl considerăm One Man Show, cu o capacitate neîncetată de a-şi atrage fani, începând cu vârstele cele mai mici. Asemeni uneia din piesele sale, lumea din public a avut “Lacrimi de bucurie”.
Domnul Lipan ne-a încântat timp de două ore cu un regal, prin acele piese dragi : “Tango Toledo”,“America”, “Balerina”, “Natalis”, reinterpretarea “Ciocârliei”…
Virtuozitatea instrumentiştilor, harul ce îl posedă, cheful de viaţă permanent a lui Ţăndărică ne inspiră şi pe noi acum. Astfel, vă recomandăm cu încredere să fiţi martorii unei seri magice pe data de 27 noiembrie la Sala Palatului din Bucureşti, unde aceşti maeştrii vor concerta live sub titlul: “Ovidiu Lipan Ţăndărică and The Balkanic Explosion”.
Audienţa va trebui să uite de orice lucru lumesc şi să păşească în universul creat de geniul O.L.Ţăndărică, acela în care unica regulă este armonia cu propria persoană şi cu cei din jur printr-un zâmbet afişat din tot sufletul.
Am inteles inca o data ca lucrurile bune vin celor care asteapta si nu isi pierd increderea. Stiu acum cat de important este sa fii deschis provocarilor si sa nu renunti la visele tale. A trecut un an de cand am inceput sa scriu in mod organizat pe acest blog si in afara lui, iar cu fiecare postare de aici, parca am inceput sa ma descopar mai mult si sa fiu din ce in ce mai perfectionista.
Si da...am prins mult suflet si drag de proiectul werock.ro si sunt mandra ca sunt si eu o mica parte din el. De cate ori se intampla in viata sa ne cautam un sens, o logica, un alt drum... Eu l-am gasit si voi merge fara sa ma abat de la acesta...in ciuda vremii de afara sau a tristetii ce o las acum doar sa ma inspire.
TM LIVE a organizat un eveniment de mare anvergura, in care iubitorii de muzica buna s-au putut delecta cu doua dintre cele mai interesante si apreciate trupe la nivel mondial : Morcheeba si Parov Stelar Band.
Un fel de warm-up a fost asigurat de Electric Brother, pe numele sau real Cristian Stefanescu, ce a imbinat diferite genuri, pornind de la chill-out, continunand cu muzica experimentala si electronica. Un moment demn de remarcat a fost cel al imbinarii dintre doua piese ce in aparenta nu au nimic in comun: "Under pressure" de la Queen si "Ne place"-R.O.A, dar si cel de final in care deliciul audientei a fost "Hotel California" a celor de la The Eagles.
A urmat trupa The Amsterdams, una ce are un sound inovator pentru piata din Romania, realizand un mix intre muzica psihedelica cu cea synth-pop, deci un sound incarcat, plin de sunete tari, pe alocuri zgomotoase si greu de digerat pentru un public mai larg. Admiram insa originalitatea membrilor, care si-au ales acest fel de a se exprima.
Dupa o asteptare ce parea din ce in ce mai greu de suportat, membrii Morcheeba au pasit pe scena si magia a inceput sa se propage spre public. Prima piesa aleasa a fost "The Sea", una de rezistenta a formatiei, de pe albumul "Big Calm" din 1998. Rochia vaporoasa de culoare rosie a lui Skye Edwards si mai ales faldurile facute de acestea, aminteau de valurile marii si totul in jur incepea sa capete acel aer...al perfectiunii. Miscarile sale ii puneau in evidenta trupul fara defecte, realizate cu delicatetea si gratia unei mare dansatoare.
Fara graba, s-a desfasurat in fata noastra un spectacol mistic, in care cautarea sinelui si sondarea subconstientului au fost de mare pret. Versurile pieselor, vocea de neegalat a lui Skye, momentele solo ale minunatului chitarist Ross Godfrey au facut ca acest spectacol oferit de cei 6 muzicieni sa fie un adevarat regal si o punere in scena a sublimului. Trupa este usor de recunoscut dintre alte mii, avand un specific aparte, greu de comentat si motivat in cuvinte.
Primele trei piese au fost cele in care Skye nu a zambit si la finalul acestora solista a declarat faptul ca oricine poate sa filmeze sau sa fotografieze trupa si ca orice restrictie nu isi are locul. Zambetul sau a aparut la "Never an easy way" si a fost molipsitor, oamenii afisand un zambet de drag si dor... Dupa ce a aflat cateva povesti din spatele unor piese si ce bautura au servit pe scena, publicul a devenit din ce in ce mai entuziasmat si mai dornic de a primi energia de la talentatele genii. Playlist-ul a cuprins piese precum: " Otherwise", "Even though", "Slow down", "Crimson", "Trigger Hippy", "Blindfold" si bis-ul aferent cu "Be yourself" si clasica " Rome wasn`t built in a day".
Parov Stelar Band a inceput la ora programata cu mult entuziasm si mai ales din partea unei soliste, care a cantat pentru prima oara cu trupa la un spectacol. Nebunia frumoasa a inceput sa se propage in jur, o data cu melodia "Chambermaid Swing". Sound-ul electro asezonat cu nuante de jazz au fost demne de admiratie, mai ales ca multe momente au fost improvitatii de mare succes. Jocul de lumini din spate si proiectiile aferente nu au lipsit, oferind si mai multa culoare unui show plin de energie. Nimic nu a fost insa la intamplare, totul era studiat si cantat cu multa originalitate, virtuozitate din partea unor muzicieni talentati si plini de dragoste fata de meseria lor si fata de cei care au ales sa se inconjoare de piesele lor.
Electric Brother a incheiat frumos seara cu piesa" Whatever Lola wants". Si da...publicul a vrut sa se distreze si sa se simta bine pentru ca avea toate coordonatele pentru a se intampla astfel. A fost mai mult decat atat...
Organizare si sonorizarea au fost excelente, iar publicul pe masura. Timpul s-a scurs incredibil de repede, insa tristetea nu si-a avut rostul. Ce s-a intamplat aseara pe scena de la Polivalenta depaseste orice inchipurire si asteptare…
Am fost cu adevărat fericită să mă aflu aseară la premiera de gală a acestui film şi să fiu înconjurată de oameni frumoşi, talentaţi cum sunt domnul Ion Besoiu, Margareta Pâslaru, Medeea Marinescu şi superba Maria Dinulescu.
Filmul...crud, adevărat, ca o reflectare onestă a societăţii de astăzi. Nu s-a încercat o cosmetizare a realităţii, arătând în mod clar lipsa de cultură a unor oameni şi incapacitatea lor de a se sustrage dintr-un mediu plin de murdărie, păcate şi lipsa de destinaţie.
Este un film trist, pentru că este real, filmat într-o sărăcie lucie din zona Dobrogei, unde băieţii tip "loverboy" îşi exercită din plin vocaţia, devenind călaii unor fete simple, fără dorinţa de a trăi altceva în viaţă şi de a reuşi pe propriile puteri. Fondul sonor m-a întristat teribil, realizând apoi că de fapt pseudomuzica nu a murit încă...
Domnul Mitulescu pune în scenă negativul din oameni, partea animalică, adresându-se unei întinse categorii de persoane, dar în special fetelor cu vârste între 13-18 ani, care pot fi uşor ademenite într-o lume întunecată, unde sufletul lor poate fi pierdut. Acest film nu a beneficiat de un "happy end", asta pentru că viaţa nu este construită doar din momente fericite, iar uneori este greu să mai găseşti speranţa într-o viaţă pe al cărui traseu te-ai pierdut.
Luca, interpretat de George Piştereanu, este genul de personaj diabolic, care îşi ucide victimele uneori la propriu ( Dani jucată de Adina Galupa), alteori la figurat, încet, dar sigur. Pare că devine uman în legătură sa cu Veli, că în sfârşit un sentiment adevărat şi nu prefăcut îl încearcă şi că dragostea îl face un om mai bun, mai echilibrat. Este o aparenţă de fapt, deoarece demonicul din el nu îl lasă să-şi salveze iubirea şi să renunţe la viaţa sa, certată cu legea, morala şi credinţa.
Merită a semnala interpretarea excelentă a actriţei Ada Condeescu ce a reuşit o dedublare excelentă, având un rol greu de interpretat, pentru care s-a documentat alături de fete care au suferit în viaţa reală de pe urma traficului de persoane.
Tânărului Piştereanu îi prevăd o carieră strălucită în rolurile negative şi asta rezumându-mă la simpla sa privire ce o poate adopta şi la naturaleţea ce un astfel de rol îi conferă.
De amintit şi de rolul poliţistului jucat de Bogdan Dumitrache, care în ciuda faptului că vrea să facă dreptate şi lumina în cazul fetelor plasate reţelei respective, este împiedicat de faptul că tinerele, deşi minore, îşi dădeau acordul şi nu erau forţate de împrejurări…poate doar de un sentiment sincer de iubire ce îl simţeau la adresa “protectorului” lor.
Menţionez aici că nu recomand filmul copiilor, ce vor avea un real şoc în urma vizionarii. Viaţa din desenele animate nu coincide cu cea reală, însă nu trebuie treziţi la o vârstă atât de fragedă din mediul lor de basm.
În concluzie, "Loverboy" merita atenţia criticilor, oamenilor obişnuiţi, în special a fetelor care cred că iubirea nu naşte monştrii. Din păcate, uneori se întâmplă şi filmul oferă lecţia simplă ca indivizii ce îşi pierd tot ce au mai de preţ, pot fi pierduţi pentru totdeauna, iar salvarea printr-un miracol nu apare de cele mai multe ori, niciodată.
Cateva ore au ramas pana la premiera de gala a filmului pe care il astept de luni bune : "Loverboy". Sunt sigura ca este un succes, dinainte sa-l vad...
Genul de piesa care activeaza gandurile si le duce departe... M-am trezit cu aceasta in gand, am fredonat-o toata dimineata, cu multa incantare... Ma regasesc in acest mix de emotii ce o compun si o simt parca ar fi parte din mine...acum si pentru totdeauna.
Aminteam aici de interpreta Lana Del Rey. Intreaga zi i-am ascultat piesele, delicate si puternice in acelasi timp, cu o nota usoara de melancolie si putina speranta... Este magnifica, melodiile sale nu le pot cataloga dupa un anumit gen...poate intre glam, pop si indie...greu de spus.
Octombrie...luna cu soarele ascuns dupa indoieli si vise risipite in praful de pe drum. Luna in care piesa " Video games" se potriveste mai mult ca niciodata. Luna in care nu voi lasa tristetea sa ma rapuna, ci sa ma inspire...fara incetare.
Intamplarile din viata si anumite momente ne pot face uneori sa ne schimbam perspectiva si judecata asupra unor fapte. Emotiile si trairile la o intensitate maxima, lacrimile, intregul cumul de sentimente pe care le experimentam, ne demonstreaza ca suntem vii si avem suflete ce isi pastreaza un specific divin si nu animalic.
Privind zilele trecute X Factor din Romania si Sinteza zilei, am inteles cat de norocoasa sunt. Nu sufar de nicio boala grava, nu am un handicap fizic si in general, starea mea fizica este una excelenta de mic copil. Micile probleme de sanatate le-am fentat usor, mi-am impus sa raman puternica si am inteles ce trebuie schimbat la stilul meu de viata pentru a ramane astfel mult timp. Poate nu am avut tot ce mi-am dorit intotdeauna, dar am fost inconjurata de iubire si am crescut intr-un mediu decent, in care am putut sa ma desfasor si sa-mi cultiv visele.
Marius Lucaciu este un tanar ce m-a impresionat. A venit cu demnitate la emisiunea de talente pentru a castiga bani. Ce avea de gand sa faca cu acestia ? Sa-si repare handicapul fizic de la mana stanga. Paula Seling a facut un lucru incredibil: in lacrimi, l-a imbratisat pe acest om, ce multi il considera doar "un handicapat. "
Eu zic ca ar fi mai bine sa nu ii mai catalogam astfel si sa nu ne credem vreo secunda superiori. Ca si noi, ei sunt speciali si au nevoie de respectul si aprecierea noastra ca nu au ales sa isi curme suferinta, ci sa mearga mai departe, cu ceva ce multora din cei perfecti le lipseste in mod abstract: coloana vertebrala.
Noi avem capacitatea sa ii ajutam, sa ii privim cu multa caldura si sa le oferim o imbratisare... Nici nu stim cat bine si liniste putem sa le aducem in sufletele firave.
Cred ca ar trebui sa ne bucuram mai mult de viata si de faptul ca suntem in stare sa facem orice ne dorim pentru ca putem fizic... Putem dansa, picta, canta la pian, vedea o piesa de teatru, asculta o muzica buna, discuta cu cei din jur, mirosi o floare si vedea evolutia norilor pe cer. Viata noastra nu se opreste la prima adiere de vant si pentru ca Cineva acolo sus ne iubeste. Dar, la cei cu probleme dintre noi, inchidem ochii si ne vedem de existenta mai departe.
O vorba buna, un mic ajutor si respect. Oare ei cer prea mult sau suntem noi de fapt, prea orbi, prea muti si prea surzi la suferinta lor ? In cazul acesta, sufletul nostru nu mai este viu.
Atrag din nou atentia copiilor din Glodeanu ce au nevoie de noi si de un ajutor chiar si simbolic, dar de foarte multa afectiune. http://copiiidinglodeanu.blogspot.com/
Parov Stelar este genul de muzician eclectic, care nu se rezuma la un gen de muzica, abordand un mix de emotii si sentimente in piesele sale. Recunosc ca nu i-am descoperit creatia de mult timp, ci in urma cu un an atunci cand cautarile mele in materie de jazz combinat cu electro & swing mi l-au adus in atentie. Deja eram "in love" cu un alt compozitor din Austria, Klaus Waldeck, cand Marcus Füreder, pe numele sau real, a aparut si m-a facut sa ma pierd, dar sa ma si descopar pe melodiile sale.
Cu opt albume la activ, Parov nu vrea sa para ceea ce nu este si intotdeauna si-a asumat un statut al omului de arta, care stie de ce compune si carui public se adreseaza. M-am bucurat sa citesc acesta indrumare a sa : " If you are good in the thing you do, it´s just a matter of time, until you are successful. Quality always finds its way. "
Eu am ramas fascinata de albumul sau "Coco" din 2009, insa fiecare piesa de a lui este magica, cu un sound usor recognoscibil in mii de piese ce par trase la indigo in ziua de azi.
Va reveni in Romania in cadrul concertului TM Live, unde atractia serii ramane Morcheeba, trupa mea draga descoperita pe la 10 ani... Astept sa ascult unele dintre cele mai frumoase piese Parov in noaptea de 8 spre 9 octombrie, sa inchid ochii si sa fiu purtata intr-o alta dimensiune, plina de stele, parfum, mister, lumina, incantare, dans...
Bitza s-a intors. Speram intr-o revenire care sa-i confirme statutul de unul dintre cei mai talentati oameni de muzica din Romania. Am ascultat noua piesa in colaborare cu Ombladon de multe ori pana acum si de fiecare data mi-a conferit o stare de visare si liniste, intr-un mix de trairi din ce in ce mai bizare din prezent.
Sunt fericita ca am avut sansa de a sta putin de vorba cu cei doi si ca i-am multumit personal lui Bitza pentru versurile sale. Am realizat atunci inca o data ca oamenii mari vor fi intotdeauna modesti si doar cei care nu au nimic de spus ii vor privi pe ceilalti de sus. Echipa 20 CM Records face parte din categoria unor genii din industria underground si admiratia mea se amplifica zi de zi cand realizez ca acestia nu vor renunta niciodata la principiile lor si la genul de muzica abordat.
Astept cu nerabdare noul material Bitza si mi-as dori din suflet sa fie mai bun decat preferatul meu din 2004, cel din momentul debutului - "Sevraj".
Until then...Repeat this one. Aici interviu exclusiv pentru urban.ro.
