Intamplarile din viata si anumite momente ne pot face uneori sa ne schimbam perspectiva si judecata asupra unor fapte. Emotiile si trairile la o intensitate maxima, lacrimile, intregul cumul de sentimente pe care le experimentam, ne demonstreaza ca suntem vii si avem suflete ce isi pastreaza un specific divin si nu animalic.
Privind zilele trecute X Factor din Romania si Sinteza zilei, am inteles cat de norocoasa sunt. Nu sufar de nicio boala grava, nu am un handicap fizic si in general, starea mea fizica este una excelenta de mic copil. Micile probleme de sanatate le-am fentat usor, mi-am impus sa raman puternica si am inteles ce trebuie schimbat la stilul meu de viata pentru a ramane astfel mult timp.
Poate nu am avut tot ce mi-am dorit intotdeauna, dar am fost inconjurata de iubire si am crescut intr-un mediu decent, in care am putut sa ma desfasor si sa-mi cultiv visele.
Marius Lucaciu este un tanar ce m-a impresionat. A venit cu demnitate la emisiunea de talente pentru a castiga bani. Ce avea de gand sa faca cu acestia ? Sa-si repare handicapul fizic de la mana stanga. Paula Seling a facut un lucru incredibil: in lacrimi, l-a imbratisat pe acest om, ce multi il considera doar "un handicapat. "
http://www.xfactor-antena1.net/2011/10/marius-lucaciu-la-x-factor-baiatul-ce.html
Eu zic ca ar fi mai bine sa nu ii mai catalogam astfel si sa nu ne credem vreo secunda superiori. Ca si noi, ei sunt speciali si au nevoie de respectul si aprecierea noastra ca nu au ales sa isi curme suferinta, ci sa mearga mai departe, cu ceva ce multora din cei perfecti le lipseste in mod abstract: coloana vertebrala.
Noi avem capacitatea sa ii ajutam, sa ii privim cu multa caldura si sa le oferim o imbratisare... Nici nu stim cat bine si liniste putem sa le aducem in sufletele firave.
Cred ca ar trebui sa ne bucuram mai mult de viata si de faptul ca suntem in stare sa facem orice ne dorim pentru ca putem fizic...
Putem dansa, picta, canta la pian, vedea o piesa de teatru, asculta o muzica buna, discuta cu cei din jur, mirosi o floare si vedea evolutia norilor pe cer. Viata noastra nu se opreste la prima adiere de vant si pentru ca Cineva acolo sus ne iubeste. Dar, la cei cu probleme dintre noi, inchidem ochii si ne vedem de existenta mai departe.
O vorba buna, un mic ajutor si respect. Oare ei cer prea mult sau suntem noi de fapt, prea orbi, prea muti si prea surzi la suferinta lor ? In cazul acesta, sufletul nostru nu mai este viu.
Atrag din nou atentia copiilor din Glodeanu ce au nevoie de noi si de un ajutor chiar si simbolic, dar de foarte multa afectiune.
http://copiiidinglodeanu.blogspot.com/
