The meaning of Amy in my life

Teoretic, moartea este o trecere catre a alta lume, mai buna sau mai rea, decat cea de aici. Numai ca moartea nu tine cont atunci cand ia mai devreme oameni ce mai aveau multe de facut aici. Sunt indivizi care traiesc 80-90 de ani fara sa lase ceva de urma, desfasurandu-si viata intre coordonate mecanice si altii, o categorie mult mai restransa, care traiesc un numar limitat de ani, dar care isi exploreaza creativitatea si spiritul artistic pana in momentul final.
Mereu i-am iubit pe artisti si am considerat ca ei nu trebuie judecati de minti inchise si supuse care nu stiu cat efort si cata munca este in spatele unui nume Mare. Ei catalogheza ambalajul si cred ca asta este definitoriu, dovedind inca o data cat de stupizi sunt si cat nu merita sa traiasca in aceste timpuri.

Desigur, v-ati dat seama va voi scrie despre Amy, dar asa cum imi place mie, fara menajamente, din suflet, pentru ca niciodata nu am dat 2 bani pe ce vuia presa si pe denigrarea ce este facuta numelor cu rezonanta planetara.
Esenta unui artist nu sta in culoarea de par adoptata, numarul de tatuaje sau felul in care isi petrece viata off-stage. Atunci cand te duci la un concert platesti ca el sa iti vindece sufletul pentru orele in care esti in sala si a uita de tot ce este concret si animalic pe lumea asta.
La Amy insa era altfel. Nu am fost la vreun concert sustinut de ea si desigur ca voi regreta toata viata, insa am vazut nenumarate inregistrari live cu ea. Era o forta uriasa care ardea pe scena, cu o privire ce o voi retine mereu, o voce care nu-si avea locul printre atatea voci de studio modificate, un muzician de clasa ce isi scria piesele, facand apel la trairile sale.



Nu mai auzisem de o voce speciala precum era a ei si la inceput nu stiam carui gen sa o incadrez. Era imposibil sa-i pui o eticheta si trebuie mentionat ca nu a cantat despre politica/familie, ci doar despre tristetea ce o inconjura.

Ma trec fiori pentru ca scriu la trecut de Ea. A fost un suflet ratacit, cu o tristete acuta, care isi dorea sa fie iubita mai mult decat orice. Viciile care o stapaneau, au distrus o fiinta fragila, un suflet pornit in cautarea propriului eu, un copil maturizat inainte de vreme si devenit razvratit.
(" I'm just a child and you're full grown" din piesa Help Yourself )



M-a socat cand a lansat " Back to Black", parca era piesa ce imi doream si eu sa o scriu, dar nu am reusit. Pornind de la exemplul ei personal, a reusit sa cante o piesa in care milioane de femei se regasesc. Atunci cand o canta live, parca simteai cum sufletul ii plange si cat sufera vers de vers.
Un compozitor din UK afirma ca ea dadea o mare importanta cuvintelor si felului in care le accentua gravitatea. Parea ca nu face niciun efort cand interpreta...atat de speciala era.
Multi i-au criticat look-ul de la exterior, fara sa lege acest aspect cu ce petrecea in sufletul ei.

Uitam ca ceea ce se vede, atunci cand nu purtam masca sociala, este de fapt reliefarea starii noastre sufletesti. Furtuna din viata lui Amy i se oglindea pe frumosul chip, iar cei ce o acuza ar trebui sa-si aminteasca de momentele cand erau la randul lor intr-un impas greu de gestionat in singuratate. Amy a fost singura, cu oameni in jur ce au profitat de labilitatea ei emotionala, adancindu-i starea de degradare in care se afla. Desigur, ea ramane principalul vinovat, unii vazandu-i finalul inevitabil, poate chiar si ea.



Sa-ti canti viata este o forma de asumare, constientizare si de a-i motiva pe ascultatori sa accepte trecutul ce se aseamana cu cel al omului de pe scena. Prin muzica ei, Amy tragea un semnal de alarma si nu putini sunt cei care declara ca muzica este ca o rugaciune care le-a alinat durerea, ajutandu-i sa treaca mai usor peste experientele triste.
Amy, cu vocea ei "extraterestra", era si ea un om, mult mai sensibil pentru ca isi inchina viata pe altarul muzicii, iar cortina a fost trasa repede, cand ea mai avea atat de multe de facut... Amy nu mai isi apartinea, era a noastra.

Voi cita cateva versuri din diferite cantece, care pun in lumina cuvintele de mai sus, piese care ma inspira si in care imi regasesc viata:

"I didn't let him hold my hand
But he looked like you; I guess he looked like you
No he wasn't you
But you can still trust me, this ain't infidelity
It's not cheating; you were on my mind." - I heard love is blind

"If there's a cloud up above us
Go on and let in rain
I'm sure our love together would endure a hurricane." - Moody`s mood for Love

"I'll save my tears for uncovering my fears
for behavioural patters that stick over the years." - What it is about men

"This ache in my chest
As my day is done now
The dark covers me and I cannot run now
My blood running cold
I stand before him
It's all I can do to assure him
When he comes to me
I drip for him tonight
Drowning in me we bathe under blue light." - Wake up alone

"Though I'd bet on blind
Love is a faith resign
Memories mar my mind
Love is a faith resign." - Love is a losing game

Nu sunt de acord cu gandul sau de a-si curma suferinta, fara sa se gandeasca la ce ramane in urma ei si la cei care o vor plange...iar cu fiecare an ce va trece de acum, durerea va fi mai mare.
I-as obliga pe englezi sa declare ziua de 23 iulie zi de doliu national pentru ca sunt mai saraci acum si pentru ca nu au iubit-o atat cat ar fi trebuit cand era in viata. As desfiinta tabloidele si i-as concedia pe toti paparazzi din lumea asta, pentru ca la moartea unui artist, indiferent de felul in care s-a dus, o vina morala este atribuita clar lor. Conteaza doar ce dau pe scena si nu ce fac in viata lor privata...este o chestiune de alegere pe care sunt liberi sa o ia.

Ultimele cuvinte iti apartin Amy, te iubesc si mereu voi simti acest sentiment pentru tine. Iti multumesc.

"Curtain has fallen, now you're on your own
I won't return, forever you will wait" - You`re wondering now


http://www.lavinia17.blogspot.ro/2011/07/amy.html

Amy.

Amy Winehouse nu mai este in acesta lume. Vestea m-a socat si e putin spus... M-a ingrozit, m-a ravasit emotional si am cautat pe toate site-urile din UK veridicitatea unei asemenea stiri.
Este adevarat, iar cuvintele se dovedesc atat de crunte acum, caci sunt mici si nu pot exprima durerea ce o simt eu...dar si atat de multi oameni. Alaturi de fani, sunt sigura ca muzicienii din aceasta lume ii vor plange disparitia, pentru ca era geniala. Canta divin, sincer, din tot sufletul, fara sa fie falsa, isi exprima emotiile si propria viata, cum putini au curajul sa faca.

Din piesele ei, am dedus ca era un om fragil, cu profunde probleme afective si psihice, carora nu le gasea alinare si astfel si-a inchipuit ca isi va alina demonii daca va recurge la alcool si droguri puternice.
Nu am judecat-o niciodata pentru stilul sau de viata, pentru excentricitatea de care dadea dovada, pentru ca era unica si va ramane astfel. Din pacate insa, cu tot ajutorul de care sunt sigura ca a avut parte, totul a fost in zadar si astazi, a fost gasita fara suflare.
De ce spun ca a fost in zadar ? Pentru ca Amy nu se mai iubea. Nu mai iubea viata care ii aducea atata suferinta, probabil ca nu i-a pasat ca va lasa in urma atatea suflete indoliate si teribil de triste dupa ce ea va decide ca acesta este "the end of the road". Nu se mai regasea, nu mai avea credinta in Dumnezeul din sufletul ei si cred ca era damn alone... Multi se vor ridica acum si se vor declara fani, insa pe mine mereu m-a dezgustat aceasta ipocrizie. De ce toti acesti oameni nu au iubit-o cand era in viata?...De ce mereu un artist atat de mare trebuie sa moara pentru a-i fi recunoscuta valoarea?



M-am regasit in fiecare cantec de al ei si asta mereu mi s-a parut incredibil. In urma cu trei ani, pe acest blog, scriam ca " Will you love me tomorrow" o simt de parca ar fi scrisa de mine.
Am iubit-o pe Amy, i-am iubit vocea si asteptam cu nerabdare sa o vad live in Bucuresti. Eram atat de incantata, insa ma temeam in acelasi timp si ma rugam sa fie capabila sa sustina acest concert.

Anul acesta am ascultat si cu mai mare patos muzica ei...nu stiu de ce, dar ma inspira si lucrarea de licenta am scris-o cu muzica ei alaturi...De fapt, aceste cateva piese pe care ni le-a lasat mostenire, pentru ca din pacate nu a atins apogeul carierei sale, murind parca la o varsta fatidica la care si Jimi Hendrix, Jim Morrison, Kurt Cobain si Janis Joplin si-au gasit sfarsitul...27 de ani.
Spunea candva intr-un interviu: “I’m a young woman and I’m going to write about what I know.”
Vocea ei puternica, cu accente soul, r&b emotiona pana si cel mai insensibil om...sau asa imi place sa cred. Pe mine m-a marcat prin cantecele sale, uneori cadeam si mai tare in tristete si melancolie atunci cand o ascultam...dar, cumva, reusea sa imi aduca si un zambet fin pe buze cand canta frumos despre speranta si VIATA in: "Help yourself", "Stronger than me", "Amy Amy Amy", "Cupid"...



Nu pot detalia acum cat de mare este golul lasat de ea si mai ales ca nimeni nu ii va lua locul. Sigur, vor incerca multe si deja au incercat... Agasanta Lady Gaga marturisea sincer ca pentru ea Amy a fost un punct de pornire si o sursa de inspiratie.
Pentru mine, Amy ramane o gratie, o voce care nu poate trece neobservata, pentru simplul fapt ca are un timbru special, o voce ravasitoare pe care nu o voi da uitarii si sunt sigura ca ma va insoti mereu pana la sfarsitul zilelor mele.

Ii voi cinsti memoria mereu si ii voi lua apararea celor care o vor judeca si le voi spune simplu ca nu au cum sa inteleaga un Om atat de mare. Nu le-as dori criticilor ei sa simta o tristete atat de mare, o depresie in care ea se afla si sa isi doreasca mai mult ca orice finalul. Oamenii acestia de nimic care o vor judeca si pune la zid nu vor ramane in istoria muzicii, insa Amy va ramane mereu, locul ei este clar definit, iar acum este undeva langa ingeri alaturi de Mercury, Lennon, Presley, Hutchence, Ella Fitzgerald..

Lacrimile mele se vor usca de la sine, asa cum frumos canta Amy, dar va ramane dorul... Dorul de o fiinta atat de speciala, pe care am cunoscut-o doar prin muzica si prin creatia ei a salvat o parte din sufletul meu...poate chiar viata...si nu, nu sunt cuvinte mari scrise sub impulsul emotiilor care ma incearca. Poate ca dragostea este un joc pierdut, asa cum spuneai...
Iti multumesc Amy, sper sa iti gasesti odihna si sa-i incanti si pe cei de acolo cu glasul tau divin.

Trecutul din prezent...

Atat de mult m-a marcat ce am trait acum doua saptamani la festivalul B`ESTFEST incat ma gandesc cu un gust dulce-amar la acele zile, ce par ireale acum.
Gustul dulce pentru ca am fost libera, am simtit cu adevarat acest sentiment, stiind doar de muzica si nimeni/nimic altceva. A fost ca o vacanta in care nu am mai stiut nimic de realitate, fara sa am acces la nimic lumesc pentru ca, trebuie sa recunoastem ca muzica nu apartine acestui pamant... Sigur, este realizata de artisti pentru restul lumii, insa inspiratia lor deriva si din locuri mult mai inalte, nu doar din propriile experiente/povestite de altii.
Arta este creatie si este facuta pentru a scapa sufletul de lumea viciata in care traim, pentru a-l conduce in alta dimensiune ... Dar, arta nu e facuta pentru toata populatia. Mesajele ce deriva din muzica sunt specializate pentru un anumit public de nisa, caruia trupa i se adreseaza.

Iubesc desigur artistii mari, a caror paleta muzicala atinge milioane de oameni, dar si trupele mici, care desi pot concura cu cele mari din toate aspectele, se multumesc cu un public restrans numeric, dar specializat, alaturi de o promovare redusa sau chiar inexistenta.
Daca as putea, i-as aduce eu in atentie pe atat de multi, le-as lumina calea, dar imi dau seama ca nu s-ar merita intr-un fel...pentru ca uneori e mai bine ca artistii mici si geniali, sa ramana cu acel public fidel, care poseda mereu asteptari si sperante de la trupa draga.

Cu un gust amar am ramas din simplul, dar complexul fapt ca nu pot sa mai retraiesc acele zile niciodata...ca o irepetabila poveste... Din cartea " Opiniile unui clovn" scrisa de Heinrich Böll, am citit cu durere ce stiam deja, dar nu vroiam sa admit:

" Anumite momente nu pot fi repetate, cum nu pot fi nici povestite. Insusi faptul ca vorbesti despre asemenea momente e o greseala, dar, daca vrei sa le repeti, e sinucidere curata [..] Ar trebui sa nu incercam niciodata sa repetam ceea ce s-a intamplat candva."



Eu mereu ma intorc in trecut si retraiesc acele secunde perfecte, dar amaraciunea imi invadeaza sufletul pentru ca atunci eram fericita si cu un suflet "plin", iar in momentul cand rememorez ma lovesc de singura problema reala a muritorilor...timpul acela a murit si de aici, neputinta ce se creioneaza in existenta omului, ce poate face orice, dar nu opri timpul sau a-l face sa curga in favoarea sa...



" The sun is the same in a relative way, but you're older...Shorter of breath and one day closer to death"



Si ce alta melodie, poate reliefa cel mai bine lupta dintre om si timp, decat superba "Time" de la cei care cu siguranta ca nu au fost simplii trecatori pe acest pamant...Pink Floyd.

The Lost Song

Piesa de mai jos este exemplul clar de melodie ce imi activeaza simturile si ma duce cu gandul departe... undeva la mare sau la munte, departe de civilizatie si tehnologie, departe de falsitate si orgolii...intr-un rasarit continuu... Este genul de sound pe care nu poti sa il uiti si mereu il porti cu tine peste tot...

Trupa imi este draga...nu doar pentru este din Australia, continentul meu drag, ci pentru ca ma regasesc in simplitatea si totodata complexitatea genurilor muzicale abordate...jazz, alternative rock, indie... Ma poarta spre taramuri pe care inca nu le cunosc, dar la care stiu ca voi ajunge...pentru simplu fapt ca pasii mei se indreapta spre ele...uneori rapid, alteori mai incet...si mereu vantul este cel ce ma ajuta sau nu... Dar, acum stiu ca nu vantul este cel ce ma poarta spre visele ce vor deveni realitate, ci doar eu...
Poate sunt pierduta, asa cum este si acest cantec...dar imperiul pe care mi-l pregatesc nu va fi pierdut, ci doar ascuns privitorilor...

Versus 2

O piesa draga...in care ma regasesc... Scrisa de membrii Radiohead si inca doi compozitori englezi, acestia refuza sa o mai cante in concertele din prezent, considerand ca aceasta a devenit mult prea comerciala si ca oamenii nu inteleg mesajul.
Dar...daca nu exista "Creep", probabil ca recunoasterea trupei era mai dificila...este ca un strigat de disperare, de nebunie al sufletului uman si de intelegere a acestuia; personal, ador varianta acustica de la Radiohead si cea interpretata de Moby, un geniu prin definitie.





Si desigur...mai este varianta unui comediant american, ale carui albume sunt bazate pe diferite cover-uri celebre... El ne insufla un anume optimism, in ciuda versurilor...

Remember

And I...

The Pixels

" In the end, it's not going to matter how many breaths you took, but how many moments took your breath away.... "

L

Ai fost si ramai aici, intr-un loc bine pazit de lumea care a stat si va sta vesnic intre noi. O lume in care nu ne regasim, dar din care facem parte...cu toate ca aceasta lume este divizata, iar noi nu facem parte din aceeasi parte. M-ai invatat ca nimeni si nimic nu merita sa-mi opresc evolutia si asa voi face.
Inapoi ma uit doar uneori si atunci cu bucurie pentru ca te-am cunoscut la momentul si locul potrivit.
Restul, stii tu mai bine...sunt detalii.
La multi ani, sa fii fericit.

B`ESTFEST 2011

Cuvintele se dovedesc din nou mici pentru a descrie tot ceea ce am putut simti in 3 zile. Ore in care muzica buna mi-a invadat sufletul, creierul, in care am simtit mai mult ca oricand ca sunt in viata si acest lucru doar datorita muzicii. Este acel " quelque chose" in lipsa caruia stiu ca mi-ar fi imposibil sa mai traiesc. In seara dinaintea primei zile de festival, am adormit cu greu, gandindu-ma ca sunt atat de norocoasa ca voi fi acolo si voi asculta trupe atat de dragi sufletului meu...

Prima zi a inceput frumos si o data ajunsa la locatia B`ESTFEST am zambit...un loc imens, in afara Bucurestiului, fara restrictii stupide ca muzica este prea tare...in 2 cuvinte: libertatea sunetului. Prima trupa la care am asistat cu drag a fost cea a castigatorului unui concurs TV, Andrei Galut, pe numele ei: Goodbye to gravity. Cu un sound heavy metal & alternative rock, m-am bucurat sa-i ascult, pregatind intr-un fel ce avea sa urmeze la Skunk Anansie. La scena Coca-Cola, cei de la Popa Sapka au facut ce stiu ei mai bine sa faca: un show cu nuante rusesti in stiluri felurite...punk, reggae, folk. "Amerika Europa" este o melodie ce a reusit sa se faca iubita de multi straini, cu siguranta.
La scena Ciuc, OCS au incantat audienta cu piese bine cunoscute:
"Cine e de vina"
"Doua beri goale"
"Fluturii nu mai au stomac"
"Nu incerca asa ceva acasa"
"Ajutor"
"Pseudofabula".

Momentul minunat care imi va ramane mereu in suflet a fost intalnirea cu membrii Toulouse Lautrec. Oameni modesti, asa cum sunt artistii mari, sunt sigura acum dupa ce am vazut concertul live ca vor ajunge departe. Incredibil cum o trupa buna nu are nevoie de multe persoane pe scena pentru a suna excelent si nici de jocuri de lumini pentru o audienta mai putin exigenta. Talentul si daruirea ce le emana pe scena, nu au nevoie de prea multe comentarii...
Imi pare rau ca m-am emotionat atunci cand i-am vazut si nu mi-am mai adus aminte pe moment toate intrebarile la care ma gandisem acasa. Regret de asemenea ca nu am avut un aparat foto pentru a le face poze si a-i filma in timpul concertului, dar...vor mai fi ocazii.
Poate parea imposibil pentru cei care nu se incadreaza categoriei de connoisseurs, dar acum stiu ca nu va fi...le-am urat sa ajunga mai cunoscuti decat pictorul Toulouse Lautrec.
Sunt sigura ca peste ani voi fi mandra de ei atunci cand voi afirma ca am fost la un concert din perioada de inceput a formatiei. Interesant a fost ca norii nimbostratus si-au facut aparitia si timp de cateva minute a plouat in timpul concertului cu cei de la TL...a fost singurul moment din cadrul festivalului cand am simtit picaturile de ploaie, iar eu cred ca a fost un semn de undeva de sus ca cei 3 vor ajunge cunoscuti si apreciati la justa lor valoare...
Cu un sound ce ii diferentiaza clar de ce se intampla pe piata muzicala de astazi, Calin Hangar/Dizzy, Catalin Rulea/Apartman( cunoscut publicului si ca un component de baza al grupului The Pixels) si Bogdan/Green au cantat impecabil in seara zilei de 1 iulie. Printre piesele cu care ne-au delectat s-au numarat:
"Domino"
"Te spun"
"Red & blue"
"Apartman"
"Yesman"
"Porno"
"Barman"...



Cu asemenea melodii, este de la sine inteles ca primul album intitulat "Heroes" va fi un succes si de asemenea, o confirmare, pentru ca un lucru de calitate se propaga mereu printre cei care stiu sa aprecieze muzica adevarata. In viitorul apropiat, nu am dubii ca ii vom vedea pe cei de la Toulouse Lautrec pe scene mari din Romania si mai ales, din afara ei.

Inaintea celor de la TL, pe Future Heroes Stage, au urcat cei de la Butterflies in my stomach, a caror reprezentatie nu le-am vazut-o in totalitate, fiind la scena unde cantau cei de la OCS, insa mi-a atras atentia ultima piesa cu versurile: " Lucrurile bune vin daca le astepti/Nu renunta la vise/Da, o sa regreti..." Cred ca si in privinta lor, viitorul suna bine, avand un sound proaspat cu o voce feminina placuta si o aparitie scenica incantatoare.
I-am revazut pe cei de la Coma, unde fanii au fost fericiti sa asculte piesele binecunoscute ( Coboara-ma-n rai, Stai, Culori ), iar in final varianta acustica la " Canta-mi povestea".

Momentul mult asteptat a venit la ora exacta atunci cand majoritatea persoanelor au venit pentru a lua parte la magia show-ului celor de la Skunk Anansie. Si da...a fost magic...de la costumatia lui Skin( o lebada neagra sublima), interactiunea ei cu publicul, conditia ei fizica de invidiat, playlist-ul ales... Concertul a inceput in forta, cu " Yes, it`s fucking political"... Am fost incantata sa aud piese precum:
" My ugly boy"
" Weak"
"Because of you"
"I`ve had enough"
"You saved me"
"Hedonism"
"Twisted"
"God loves only you"
"Charlie big potato"
"Tear the place up"
"100 ways to be a good girl"...
Personal, asteptam piesa "Squander" la bis, fiind melodia mea preferata...dar si " Brazen/Weep" sau "Lost" din perioada in care Skin avea o cariera solo... dar, chiar si fara aceastea, concertul a fost impecabil si ce am simtit in acele minute a fost mai mult decat mi-as fi inchipuit. Am vrut sa opresc timpul si parca ceasul de la mana m-a ascultat...la 11:50 s-a oprit singur...
Cred ca cei 4 artisti nu au stiut cat de mult asteptati au fost in Romania si mai ales, cat de iubiti au fost si vor ramane pentru totdeauna.
Oboseala si-a spus cuvantul si nu am mai putut ramane la intreg momentul lui Roger Sanchez, dar m-am bucurat sa ascult la plecare piese remixate de la Red Hot Chilli Peppers, Adele & Calvin Harris. ( "Flashback")

A doua zi a fost speciala, din prisma faptului ca i-am vazut, in sfarsit, pe cei de la Suie Paparude live. Indoielile mele in privinta lui Bean s-au risipit si acum sunt sigura ca este cea mai buna varianta de solist care putea fi adoptata in lipsa lui Cezar. A fost un concert intens, cu foarte mult "suflet in aparat", unde s-a demonstrat inca o data ca poti face show cu un laptop si 2 voci minunate. Nu au lipsit piesele bine-cunoscute:
"Pentru inimi"
"Cu zambetul pe buze"
"Cea mai buna zi"
"O noapte mai lunga"
"Cronica" ♥
"Razboinicul luminii"
"Vino sa te cercetez"
"Moartea boxelor"
"Soundcheck"
"Ego"
"Fier pe fier" - melodie in promovare.
Lumea a simtit muzica si nu cred ca s-ar fi impotrivit cineva daca show-ul lor ar fi durat toata noaptea...mi-a parut rau inca o data, ca nu pot opri timpul, iar acesta trece atat de repede cand se intampla ceva frumos... "Am dansat aproape in armonie perfecta", asa cum bine scria Dobrica in una din piesele sale de exceptie.
Am fost fericita cand i-am intalnit dupa concert si am facut o poza cu ei, am vorbit si desigur, luandu-le autografe. Ma gandeam ca sunt atat de talentati incat nici nu stiam cum sa le multumesc pentru tot ce au fost in aceasta industrie, dand o noua orientare muzicii si fiind alesi de staff-ul Depeche Mode pentru a deschide concertul lor din Romania...
Din nou, cuvintele nu ma ajuta...decat pot spune ca sunt niste cardiologi ai sunetului, iar muzica lor este pentru minti si suflete libere... Cum bine au spus si ei, a fost concertul anului 2011 Suie Paparude. [ http://www.bestmusic.ro/suie-paparude/stiri-suie-paparude/Interviu-Suie-Paparude+99713.html ]



Sensor...un show interesant, vocea Marei fiind ideala pentru piesele experimental-electro, iar daca nu stiam ca "Watching you" este compusa de ei, as fi jurat ca este o compozitie din afara tarii.

Antarctica mi-au placut de asemenea foarte mult... De mult timp speram sa-i vad live, chiar eram mai familiarizata cu vechea trupa Insound. Delia & Co. au inceput concertul dupa 30 de minunte de probe, in care am inteles ca membrii nu fac rabat de la calitate si vor sa ofere publicului un concert cat mai aproape de perfectiune din punct de vedere tehnic. Piesa mea preferata ramane deocamdata: "Don`t stop the dance".

Magnolia...vocea Ralucai cred ca poate fi usor recognoscibila dintre alte mii, personal imi place stilul ei si sound-ul british-pop. Piesele cu care i-au incantat pe cei prezenti au fost: " Silly boy", " Leave her alone", "Tonight", "Make you stay", dar si un cover reusit dupa Simple Minds-" Don`t you forget about me".

Mika... sunt subiectiva si mereu voi scrie ceea ce cred. A fost un show bun, insa nu ceea ce m-am asteptat. Mi-as fi dorit sa ascult cateva piese in varianta acustica, doar voce si pian. A fost mai mult un spectacol plin de culoare, dar a fost live si trebuie sa apreciez. Cherisse Osei este o tipa tobosar foarte talentata si cred ca vom mai auzi de ea.
Usurinta cu care Mika trateaza subiecte dureroase este de admirat, insa nu este genul meu de abordare... In "Lollipop" ne spune clar: " Love`s gonna get you down". Piesa mea preferata ramane " Happy ending", desi nu poate fi cantata cu zambetul pe buze, fiind destul de dureroasa, analizand strict versurile...
Mi-a placut piesa in limba franceza, ce sa va afla in promovare in urmatoarea perioada: " Elle me dit", dar si : " Rain" & " Blue eyes". A fost un spectacol plin de culoare, dar mereu este loc de mai bine, chiar si pentru Mika. De notat aici usurinta cu care poate canta si trece de la o gama la alta in decursul unei singure piese.

A treia zi a insemnat Sarmalele Reci, cu piesele lor optimiste, unele si in nuante comice: " Trenul tau", "Maniac", "La televizor", "Cocktail Molotov".

R.O.A... Am fost in primul rand, am facut poze si am filmat doua piese...Un sound indie-dance, electro, pe care il apreciez...iar vocea lui Cezar este ceea ce confera unicitatea acestei trupe. Personal, ador piesele: " Big boy", "Gradina de vara" si "Aripi in vant". Sper sa aud de ei cat mai departe de Romania in urmatorii ani.

House of Pain...Sound excelent si mi-a placut enorm sa aud piesa lui Everlast- "What it`s like" intr-o varianta prelungita de 10 minute cu momente solo ale membrilor de neuitat. Binecunoscuta "Jump" nu a lipsit si cred ca nu am vazut niciodata atat de multa lume fericita, sarind in sus de bucurie in acel moment :)

Finally Pendulum...pentru mine mai mult dezamagire, pentru fani o bucurie. Dupa aproape jumatate de ora in care au intarziat si oamenii devenisera nervosi, membrii si-au facut aparitia si nebunia a inceput. Momentul lor de gratie, sa spunem, nu a fost nici macar creatia lor proprie... "Voodoo people" by Prodigy s-a auzit la intensitate maxima, iar oamenii s-au dezlantuit, multi nestiind ca ei doar au remixat piesa aceasta. De admirat este jocul de lumini, lasere, backround, dar pe mine nu m-au impresionat intr-un mod deosebit si chiar m-am plictisit la un moment dat. Dar... a fost frumos si momentul lor intr-un fel, iar pe fetele oamenilor citeam fericirea...si am inteles ca daca pentru mine bucuria maxima a fost sa-i vad pe cei de la Skunk Anansie, Toulouse Lautrec & Suie Paparude, pentru altii a fost sa fie martori la show-ul exploziv Pendulum si nu ii pot judeca...

Sunt o fire ce nu poate fi impresionata de aparente, ci doar de continut si calitate. Sunt fericita ca am trait 3 zile de vis, in care muzica mi-a ramas in suflet si sange incontinuu, iar cuvintele pentru a le multumi celor de la TL sunt putine si mici...
Organizare minunata, vreme care a tinut cu noi si multa bucurie ce imi va ramane in suflet mult timp de acum incolo. Parca a fost un vis frumos prelungit si doar bratara de la mana imi aduce aminte ca a fost real...
Sunt fericita ca am luat autografe unor oameni mari: Dan Byron, Ivan Patzaichin, Dominic Csergo de la Urma, Cezar/Junkyard...
Multumesc B`ESTFEST si Toulouse Lautrec... Multumesc din suflet.