Atat de mult m-a marcat ce am trait acum doua saptamani la festivalul B`ESTFEST incat ma gandesc cu un gust dulce-amar la acele zile, ce par ireale acum.
Gustul dulce pentru ca am fost libera, am simtit cu adevarat acest sentiment, stiind doar de muzica si nimeni/nimic altceva. A fost ca o vacanta in care nu am mai stiut nimic de realitate, fara sa am acces la nimic lumesc pentru ca, trebuie sa recunoastem ca muzica nu apartine acestui pamant... Sigur, este realizata de artisti pentru restul lumii, insa inspiratia lor deriva si din locuri mult mai inalte, nu doar din propriile experiente/povestite de altii.
Arta este creatie si este facuta pentru a scapa sufletul de lumea viciata in care traim, pentru a-l conduce in alta dimensiune ... Dar, arta nu e facuta pentru toata populatia. Mesajele ce deriva din muzica sunt specializate pentru un anumit public de nisa, caruia trupa i se adreseaza.
Iubesc desigur artistii mari, a caror paleta muzicala atinge milioane de oameni, dar si trupele mici, care desi pot concura cu cele mari din toate aspectele, se multumesc cu un public restrans numeric, dar specializat, alaturi de o promovare redusa sau chiar inexistenta.
Daca as putea, i-as aduce eu in atentie pe atat de multi, le-as lumina calea, dar imi dau seama ca nu s-ar merita intr-un fel...pentru ca uneori e mai bine ca artistii mici si geniali, sa ramana cu acel public fidel, care poseda mereu asteptari si sperante de la trupa draga.
Cu un gust amar am ramas din simplul, dar complexul fapt ca nu pot sa mai retraiesc acele zile niciodata...ca o irepetabila poveste... Din cartea " Opiniile unui clovn" scrisa de Heinrich Böll, am citit cu durere ce stiam deja, dar nu vroiam sa admit:
" Anumite momente nu pot fi repetate, cum nu pot fi nici povestite. Insusi faptul ca vorbesti despre asemenea momente e o greseala, dar, daca vrei sa le repeti, e sinucidere curata [..] Ar trebui sa nu incercam niciodata sa repetam ceea ce s-a intamplat candva."
Eu mereu ma intorc in trecut si retraiesc acele secunde perfecte, dar amaraciunea imi invadeaza sufletul pentru ca atunci eram fericita si cu un suflet "plin", iar in momentul cand rememorez ma lovesc de singura problema reala a muritorilor...timpul acela a murit si de aici, neputinta ce se creioneaza in existenta omului, ce poate face orice, dar nu opri timpul sau a-l face sa curga in favoarea sa...
" The sun is the same in a relative way, but you're older...Shorter of breath and one day closer to death"
Si ce alta melodie, poate reliefa cel mai bine lupta dintre om si timp, decat superba "Time" de la cei care cu siguranta ca nu au fost simplii trecatori pe acest pamant...Pink Floyd.
