Amy Winehouse nu mai este in acesta lume. Vestea m-a socat si e putin spus... M-a ingrozit, m-a ravasit emotional si am cautat pe toate site-urile din UK veridicitatea unei asemenea stiri.
Este adevarat, iar cuvintele se dovedesc atat de crunte acum, caci sunt mici si nu pot exprima durerea ce o simt eu...dar si atat de multi oameni. Alaturi de fani, sunt sigura ca muzicienii din aceasta lume ii vor plange disparitia, pentru ca era geniala. Canta divin, sincer, din tot sufletul, fara sa fie falsa, isi exprima emotiile si propria viata, cum putini au curajul sa faca.
Din piesele ei, am dedus ca era un om fragil, cu profunde probleme afective si psihice, carora nu le gasea alinare si astfel si-a inchipuit ca isi va alina demonii daca va recurge la alcool si droguri puternice.
Nu am judecat-o niciodata pentru stilul sau de viata, pentru excentricitatea de care dadea dovada, pentru ca era unica si va ramane astfel. Din pacate insa, cu tot ajutorul de care sunt sigura ca a avut parte, totul a fost in zadar si astazi, a fost gasita fara suflare.
De ce spun ca a fost in zadar ? Pentru ca Amy nu se mai iubea. Nu mai iubea viata care ii aducea atata suferinta, probabil ca nu i-a pasat ca va lasa in urma atatea suflete indoliate si teribil de triste dupa ce ea va decide ca acesta este "the end of the road". Nu se mai regasea, nu mai avea credinta in Dumnezeul din sufletul ei si cred ca era damn alone... Multi se vor ridica acum si se vor declara fani, insa pe mine mereu m-a dezgustat aceasta ipocrizie. De ce toti acesti oameni nu au iubit-o cand era in viata?...De ce mereu un artist atat de mare trebuie sa moara pentru a-i fi recunoscuta valoarea?
M-am regasit in fiecare cantec de al ei si asta mereu mi s-a parut incredibil. In urma cu trei ani, pe acest blog, scriam ca " Will you love me tomorrow" o simt de parca ar fi scrisa de mine.
Am iubit-o pe Amy, i-am iubit vocea si asteptam cu nerabdare sa o vad live in Bucuresti. Eram atat de incantata, insa ma temeam in acelasi timp si ma rugam sa fie capabila sa sustina acest concert.
Anul acesta am ascultat si cu mai mare patos muzica ei...nu stiu de ce, dar ma inspira si lucrarea de licenta am scris-o cu muzica ei alaturi...De fapt, aceste cateva piese pe care ni le-a lasat mostenire, pentru ca din pacate nu a atins apogeul carierei sale, murind parca la o varsta fatidica la care si Jimi Hendrix, Jim Morrison, Kurt Cobain si Janis Joplin si-au gasit sfarsitul...27 de ani.
Spunea candva intr-un interviu: “I’m a young woman and I’m going to write about what I know.”
Vocea ei puternica, cu accente soul, r&b emotiona pana si cel mai insensibil om...sau asa imi place sa cred. Pe mine m-a marcat prin cantecele sale, uneori cadeam si mai tare in tristete si melancolie atunci cand o ascultam...dar, cumva, reusea sa imi aduca si un zambet fin pe buze cand canta frumos despre speranta si VIATA in: "Help yourself", "Stronger than me", "Amy Amy Amy", "Cupid"...
Nu pot detalia acum cat de mare este golul lasat de ea si mai ales ca nimeni nu ii va lua locul. Sigur, vor incerca multe si deja au incercat... Agasanta Lady Gaga marturisea sincer ca pentru ea Amy a fost un punct de pornire si o sursa de inspiratie.
Pentru mine, Amy ramane o gratie, o voce care nu poate trece neobservata, pentru simplul fapt ca are un timbru special, o voce ravasitoare pe care nu o voi da uitarii si sunt sigura ca ma va insoti mereu pana la sfarsitul zilelor mele.
Ii voi cinsti memoria mereu si ii voi lua apararea celor care o vor judeca si le voi spune simplu ca nu au cum sa inteleaga un Om atat de mare. Nu le-as dori criticilor ei sa simta o tristete atat de mare, o depresie in care ea se afla si sa isi doreasca mai mult ca orice finalul. Oamenii acestia de nimic care o vor judeca si pune la zid nu vor ramane in istoria muzicii, insa Amy va ramane mereu, locul ei este clar definit, iar acum este undeva langa ingeri alaturi de Mercury, Lennon, Presley, Hutchence, Ella Fitzgerald..
Lacrimile mele se vor usca de la sine, asa cum frumos canta Amy, dar va ramane dorul... Dorul de o fiinta atat de speciala, pe care am cunoscut-o doar prin muzica si prin creatia ei a salvat o parte din sufletul meu...poate chiar viata...si nu, nu sunt cuvinte mari scrise sub impulsul emotiilor care ma incearca. Poate ca dragostea este un joc pierdut, asa cum spuneai...
Iti multumesc Amy, sper sa iti gasesti odihna si sa-i incanti si pe cei de acolo cu glasul tau divin.
