He`s back...Ingerul Lenny revine cu un nou album de studio intitulat "Black and White America"... Concerte live de promovare ale acestui material vor fi sustinute in orase superbe din Europa, cum ar fi: Toulouse, Hamburg, Londra, Rotterdam, Praga, Viena, Zürich... desigur ca Bucurestiul nu apare pe lista... Asadar, daca sunteti fani ai muzicii semnate LK si l-ati ratat prima oara cand a venit in Romania, merita sa plecati intr-un oras preferat in aceasta toamna si sa savurati live piese noi si vechi, care va vor aduce aminte de muzica cu adevarat importanta.
Cum oboseala mea a inceput sa se amplifice pe zi ce trece, desi nu am identificat cauza, am ales sa folosesc mai mult produsele arborelui de cacao si desigur...a celui de cafea.
Documentandu-ma bine inainte, am ales sa adaug modului meu de viata cafeaua tare si am inlocuit ciocolata traditionala cu cea neagra. Pe blogul unei tipe dragi, am citit un articol fain despre domeniul care ma intereseaza: http://cemananc.wordpress.com/2011/08/25/eat-chocolate-pray-for-chocolate-love-chocolate/
Cu o cana generoasa de cafea alaturi, incerc sa imi impun cumva energia de care am nevoie. In caz ca va luptati cu stresul sau oboseala, nu recomand bauturile energizante sau cele tip cola, care au mai multe efecte secundare decat credem.
Si pentru ca dimineata imi place sa ascult muzica acustica ce are in componenta naturaletea sunetului si nu un rock agresiv, propun o dimineata mai clara, cu mintea odihnita si cu mai multa ancorare in momentul prezent...
M-am trezit parca dintr-o betie de emotii asezonata cu substante ce mi-au tulburat mintea si m-au ajutat sa-mi uit trecutul. De fapt, a fost o simpla iesire din orasul acesta pe care am trait-o la intensitate maxima, fara sa am contact cu nimic din ce se intampla in media romaneasca. A fost benefic, chiar daca acum ma simt mai obosita si mai dispretuitoare la adresa unor oameni.
Am realizat ca inspiratia isi face mereu loc in cele mai nepotrivite momente si asa cum imi spune cineva, candva, demult..."daca nu scrii ideile acum, le vei pierde"...se pare ca este al naibii de adevarat. Le-am ratacit de multe ori, insa stiu ca le voi recupera incet, dar sigur. Vor reveni de la sine ca niste pumnale bine atintite, ma vor anihila si reinvia cu fiecare zgomot fin ce se va auzi pe fundal...
Doua zile la 150 km distanta de Bucuresti savurate cu multe pasiune pentru ca mi-am golit mintea cu fiecare ora ce treacea... Drumul anost mi-a fost insotit de albume semnate Everlast, Slash, Urma, Natalie Imbruglia...merg excelent in timpul condusului.
Soare...cer senin...mirosul acele de tara inconfundabil. Aici timpul parca sta in loc, doar chipurile oamenilor par mai ridate, insa nu din cauza viselor neimplinite...ci poate pentru ca asa li se citeste mai usor intelepciunea si bunul simt.... La oras, se face orice pentru a pacali aparentele si a scapa de ridurile de pe fata si din suflet, pe cand in mediul rural oamenii le poarta cu demnitate si mandrie.... In orice caz, e mai putina falsitate la tara si mai ales, ipocrizia nu exista...sau asa imi place sa cred.
Dezastrul vine mai greu aici, ar fi greu de simtit in bataia vantului, lumina calda, hrana divina... Sentimentul de a manca lucruri naturale, din gradina proprie este de nedescris... Pentru doua zile, am avut parte doar de lucruri excelente, pline de calitati nutritive, mult prea greu de regasit intr-un oras poluat cu substante chimice...Iar, efectele negative incep sa se vada in dezvoltarea in ce in ce mai defectuoasa a copiilor, alaturi de imbolnavirea lor mai frecventa. M-am infruptat cate putin din toate bunatatile...de la porumb, mere si cartofi copti in jar, capsuni (acum in extrasezon...), mure, piersici, paine de casa cu acel gust inconfundabil, diferite mancaruri pana la simpla si curata apa.
Intre timp, media romanesca era ocupata sa promoveze "nunta anului", de fapt promovarea uniunii dintre doi amanti. Discutia pe aceasta tema este destul de larga si aseara am vazut inca o data "Married life" pentru a-mi aminti ca niciodata nu ne vom putea cladi fericirea pe nefericirea altora. Uneori ne amagim ca va merge si ca suferinta provocata in jur nu conteaza, insa egoismul nostru ne va duce la distrugere...pacat ca unii inteleg asta cand este mult prea tarziu.
Am fost scarbita de opulenta si prostul gust promovat, deoarece am inteles, inca o data, ca nu banii pot face o nunta frumoasa, ci bunul simt si simplitatea.
Poate pentru ca eu sunt adepta lucrurilor simple, chic, unicat, elegante, pline de rafinament, nonconformism, insa in acelasi timp extravagante, pot spune ca stralucirea unei mirese vine cand ai in spate un munte de valori si cultura.
Pentru ca Alina este o tipa frumoasa, nu stiu de ce a insistat sa imbrace o rochie vulgara, mult prea complexa si incarcata si de ce s-a dus la un designer care este cunoscut pentru creatiile sale de acest gen. Ma intreb daca nu a auzit de rochiile simple grecesti, de creatorii Vera Wang, Michael Kors, Lanvin, Leanne Marshall sau din Romania de Stephan Pelger ori Razvan Ciobanu...oameni dragi mie pentru ca subliniaza liniile frumoase ale unei femei prin lipsa de rafinament artificial.
Daca nu te nasti cu un stil decent, frumos, este greu sa-l capeti la maturitate, indiferent de suma imvestita. Am inteles ca este mai bine sa cumperi cateva lucruri de o calitate ireprosabila, care nu se demodeaza, decat sa arunc sume enorme doar pe eticheta unei haine.
Tanara de fata si-a ales un barbat potent financiar, insa este trist atunci cand se observa ca respectivul are un comportament indecent, sfidator la adresa celorlalti oameni si cu grave lacune in domeniul educatiei si culturii.
( un exemplu: bacalaureat luat la 26 de ani)
Ma ingrijoreaza ca multe fete vad in Vidican + Borcea, un MODEL de urmarit si nu sesizeaza odiosul, grotescul dintr-o asemenea relatie. Ma deranjeaza ca superficialitatea este purtata ca un accesoriu Chopard, ce mie nu mi se pare stralucitor de data aceasta...ci doar scandalos, ridicol, ostentativ...un accesoriu ce nu este purtat doar la ocazii speciale, ci tot timpul ca un insemn al proastei cresteri.
Coincidenta sau nu, azi am fost sunata de o prietena din facultate care m-a anuntat emotionata ca este fericita cu adevarat si ca anul viitor se va casatori. Tanara de care vorbesc a avut parte de o educatie frumoasa, in ciuda saraciei pe care a trait-o de mica, intr-un oras de provincie.
Pe parcursul anilor, am observat cum se transforma intr-o femeie ale carei principii de viata raman: credinta si puterea de merge mai departe dupa fiecare lovitura...aceea tenacitate in a-si construi o viata mai buna. Pe oameni de genul ei ii admir, a caror viata nu este guvernata doar de mercantilism, ci de bunatate, dragoste... Nu banii ii intretin fericirea, ci simplul fapt ce l-am aflat chiar de la ea: zambetul omului drag si mai ales, modestia acestuia.
Tot viata mi-a aratat ca Oamenii Mari sunt modesti si sunt preocupati mai mult de spirit decat de ambalaj, ei fiindu-mi surse de inspiratie si motivatie in drumul meu.
Finalul i-l voi lasa frumoasei Beyoncé cu o piesa ce se incadreaza perfect temei de fata:
" I said, you turned out to be the best thing I never had And I'll never be the best thing you never had Oh baby I bet sucks to be you right now."
Un interviu de pus in rama si de citit de fiecare data cand trecem printr-un moment dificil.
Dan Byron este inca o data genial si ofera acele raspunsuri de care avem atat de multa nevoie...
O bratara port-bonheur, un creion alb Rotring, ghidul de conversatie roman-german, bomboane Pez, doua camasi albe pe scaun, o scoica alba cu riduri maronii si negre, "Abisa" lui Iulian Tanase, parfumul Flowerbomb by Viktor&Rolf, iar pe fundal vocea Madonnei in "Rain". Peisaj static sau mai bine zis, natura moarta, acum la final de luna august... Pentru ca nu pot uita trecutul, imi aduc aminte cum era acum un an luna aceasta...avea un gust special, nemaivazut. Traiam cu dor si dorul unei vieti altfel. Realizez ca de acum incolo va trebui sa fac un bilant al anului incepand cu august.
In 2010, in aceasta luna, am inceput sa descopar, sa-mi pun imaginatia sa creioneze tot felul de realitati inchipuite si in care ideea unei carti a inflorit din ce in ce mai puternic... A fost un an plin de trairi, in care am ars intens la orice zbucium interior.
Am vazut multe concerte, mi-am facut acest blog public, am stat de vorba cu oameni speciali, artisti frumosi, ce imi folosesc acum drept punct de pornire si sursa de inspiratie...am ras cu acelasi patos prin care mi-am lasat lacrimile sa curga, m-am simtit protejata, am pus alte denumiri norilor de pe cer, am sperat si mi-a fost mai bine, am trait libertatea, am ascuns si am spus lucruri dureroase pentru ceilalti, am pierdut, am cazut si inevitabil, fara retinere, mi-am pus visele la loc sigur si m-am ridicat mai sus.
Spuneam ca trecutul nu-l uit, nu-l regret, insa nu mai traiesc in acel film. M-am eliberat de el si de majoritatea oamenilor ce s-au regasit in acesta. Am inceput sa fiu atenta la ce imi doresc / propun pentru ca, fara graba, lucrurile au inceput sa se intample si sa le atrag cu gratie in existenta mea. Cand ele se termina, le pun la loc ferit de intemperiile vietii si pastrez doar dulcea lor amintire, fara amaraciune.
In luna aprilie, nu credeam ca imi voi mai reveni si ma gandeam ca dubiile si intrebarile ma vor macina la nesfarsit. Cum spunea.. "trebuie sa trag tare pentru a ajunge sus, pentru ca aici jos e trist" si de cand am constientizat cat de vital imi este sa ma autodepasesc, traiesc altfel si simt ca viata mi-a pregatit numeroase surprize si incercari de care trebuie sa ma bucur sau sa trec asa cum am facut-o de atatea ori...cu zambetul pe buze si in suflet.
Am inteles ca atunci cand nu mai poti spera la nimic bun, se deschide o usa si sunt invitata sa fiu fericita, deci sa traiesc cu adevarat. Insa, de cele mai multe ori, eu imi alcatuiesc fericirea din lucruri marunte de care ma bucur cu inocenta unei copile puse pe sotii.
Am intarziat / amanat de cateva ori la intalnirea cu fericirea si cel mai recent delay l-am avut cand am ales sa nu plec in Vama si sa vad rasaritul.
Probabil ca atunci as fi atins fericirea absoluta, insa stiu ca la un moment dat voi trai acel sentiment amestecat cu spuma marii, nisipul imperfect, briza mereu aceeasi, dar mereu alta...si cu vocea draga in dreapta mea, care stiu ca imi va sopti ca nu mai trebuie sa fiu trista nici atunci...si niciodata cat timp sunt in viata si aripile imi sunt libere pentru a ajunge departe.
Adeseori, in viata traim ani intregi fara sa ni se intample ceva spectaculos sau cel putin notabil. Ne desfasuram viata din inertie, iar orele fara valoare trec pe langa noi, fara sa ne dorim sa le dam importanta.
Insa, cu putin noroc, inspiratie si incredere in ceva mai bun / suprem, reusim sa ajungem sa traim la intensitate maxima momente cheie care ne vor schimba existenta.
Eu am avut ocazia sa traiesc in 2 zile cum altii poate nici nu traiesc in 2 ani. Am trait bucuria de a fi la mare si mai ales sa fac parte din Evolutia Muzicii Romanesti...
Am ajuns cu greu la locatie din pricina traficului intens si mi se parea ca tot Bucurestiul plecase catre statiunile de la malul marii vineri dimineata. La ora 13:15 paseam in Mamaia, langa plaja Fratelli, acolo unde era amplasata scena.
Parea un vis si la o privire mai atenta, i-am observat pe cei de la Parazitii, Bitza si MarkOne1 la scena pentru soundcheck.
Cateva ore m-am odihnit pe plaja, am privit cerul si am zambit pentru ca stiam ce vreme frumoasa se anunta. Cand ceasul a aratat 16:30, m-am indreptat spre cortul VIP unde am primit indicatii si am invatat care este secretul in a obtine un pahar de bere cu putina spuma :)
Emotiile mele au crescut in intensitate din clipa cand am pasit in acel loc, ce treptat imi devenea din ce in ce mai drag.
Cum era de asteptat, fericirea s-a accentuat cand i-am revazut pe cei de la Suie Paparude...a servi asemenea genii mi se pare o ocazie speciala si unica in viata, in ciuda modestiei ce ii caracterizeaza. Imediat dupa concert aveau sa plece in Delta la festivalul de film "Anonimul" si in ciuda oboselii, am citit bucuria in ochii lor de a merge si a incanta alti oameni. Momentul lor a fost perfect, desi stiam la ce piese sa ma astept si la ce reactie a publicului. Am avut ocazia acum sa fac o poza cu Bean, sa vorbim putin de copilul sau si sa imi dau seama cat de talentat este din moment ce imbina diferite proiecte muzicale fara gres.
Concertul Parazitii a fost unic, iar momentul cu Bitza a fost o surpriza placuta, mai ales din prisma pieselor cantate: "Vicii" si "Vorbeste vinul." Fericirea mea se citea pe fata si zambeam oricui din simplul fapt ca ma aflam acolo, intr-un mediu atat de drag.
Cei de la Iris au incantat audienta cu rock-ul lor sacru, desi multi au considerat fortata alaturarea cu Puya pentru piesa "American Dream"...in opinia mea, a contat interpretarea excelenta, dar si mesajul ce se desprindea.
Dupa 3 ore de somn, la 7 dimineata am plecat singura spre plaja si m-am simtit libera cu adevarat...mare, valuri, nisip fin, rasete de copii alaturi, scoici perfecte, liniste si...mirosul acela..al fericirii adevarate. M-am plimbat in aceea zi pe aproape toata plaja din Mamaia si bucuria m-a impiedicat sa imi exprim dezgustul fata de muzica din statiune si genul de persoane care frecventeaza locatia. Nimic nu m-a intristat, pana la un moment dat...
La ora stabilita, ma gaseam la cort, iar in scurt timp cei de la R.O.A. au urcat pe scena pentru un act artistic fabulos..ca de fiecare data.
De dorit pentru mine au lasat momentele sustinute de Dragos Nichifor si Laurentiu Mocanu, dupa numele din buletin, cunoscuti drept Grasu XXL si Guess Who. Publicul a fost incantat, insa nu stiam daca trebuie sa fiu fericita ca in muzica lor se regasesc linii melodice ale unor piese straine peste care sunt suprapuse versuri, destul de ridicole in mare parte. Usor imi aduceam aminte de concertul magnific Parazitii din prima zi si de finalul clipului la " We don`t give a fuck"... Cred ca atunci tristetea era evidenta, insa m-am luminat la vederea celor de la The Mono Jacks si Cargo. Primii au fost surpriza evenimentului, deoarece la B`ESTFEST nu am apucat sa ii vad, asadar recomand piesele :
"We`re all getting older"
"Let it burn"
"When I was gone"
"Maria"
"Push the pedal"
"Come back girl"
Cargo...momentul acesta m-a ravasit, iar emotiile nu le-am mai tinut in frau la "Daca ploaia..." Au fost rechemati pe scena si parea atat de ireal tot acel schimb de energie dintre membrii si public. A fost pura magie, un vis ideal din care nu vroiam sa ma mai trezesc si la care ma voi gandi in clipele dificile.
Mi-a parut extrem de rau cand concertul s-a terminat, insa au mai ramas la cort pentru un afterparty, unde mi se parea ireal ca muzica aleasa este cea pe care o ascult si eu home: Depeche Mode ( I feel you), INXS (By my side), Coldplay, Lenny Kravitz, Franz Zappa...
E de la sine inteles ca nu as mai fi plecat si imi aduc aminte cu drag atunci cand Bogdan Şerban m-a intrebat daca nu am obosit si nu am nevoie de nimic...sincer i-am spus ca fericirea mea este aproape de ei, iar muzica buna imi serveste drept hrana.
Marea...noaptea...aer pur, al fericirii, plin de emotie. Trebuia sa-mi ascult sufletul si sa raman...in special, pentru a vedea rasaritul in Vama. Cu aceasta doza de regret, am parasit locul drag, insa stiu ca ce am trait acolo imi va ramane mereu in suflet si nimeni nu imi va lua.
Stiu...sunt o norocoasa pentru ca am intalnit artisti dragi, oameni frumosi si atat de speciali, precum organizatorii, fotografii...si le multumesc mult pentru tot.
Acum, imi ramane sa visez la momentul cand poate voi avea din nou sansa sa fiu aproape de ei...Until then, imi creionez in minte rasaritul Soarelui din apa marii, pana cand il voi trai in realitate...iar, atunci cu siguranta ca voi incerca sa opresc timpul...din nou.
8/15/11
Cateva poze cu mult suflet...voi reveni cu o postare in detaliu legata de URSUS Evolution - Mamaia 12-13 august...desi, cuvintele sunt din nou prea marunte pentru a descrie stari sufletesti atat de complexe.
Il a mis le café
Dans la tasse
Il a mis le lait
Dans la tasse de café
Il a mis le sucre
Dans le café au lait
Avec la petite cuiller
Il a tourné
Il a bu le café au lait
Et il a reposé la tasse
Sans me parler
Il a allumé
Une cigarette
Il a fait des ronds
Avec la fumée
Il a mis les cendres
Dans le cendrier
Sans me parler
Sans me regarder
Il s'est levé
Il a mis
Son chapeau sur sa tête
Il a mis son manteau de pluie
Parce qu'il pleuvait
Et il est parti
Sous la pluie
Sans une parole
Sans me regarder
Et moi j'ai pris
Ma tête dans ma main
Et j'ai pleuré .
Dimineata rock si cateva piese la intensitate maxima. Uneori tin sa ascult muzica la un volum care sa imi inabuse gandurile si sa nu mai simt nimic pentru acele cateva minunte...doar sa privesc pe fereastra, dar totul sa fie in ceata...
Acum sunt 18 grade si o vreme innorata...perfecta pentru piesele urmatoare :
M-am trezit astazi cu un dor imens pentru muzica R&B...aceea din copilarie si adolescenta, care imi bucura si intrista zilele... Din pacate, ce se intampla acum in aceasta industrie este neplacut si noi nume fara talent isi fac simtita prezenta... Niciodata nu mi-a placut ce era la moda sau mai bine zis, mi-au placut piesele ce nu aveau o mare promovare.
Cand vorbim de acest gen, ne gandim desigur la Ray Charles, Nat King Cole, James Brown, Chuch Berry...piesele lor raman in intregime capodopere ale genului si puncte de pornire pentru ceilalti artisti.
Voi aduce in atentia cateva din piesele dragi, din perioada cand iubeam genul R&B si din pacate, tot ce s-a realizat atunci ramane mult mai bun decat ce este acum pe piata...numind aici nume precum Rihanna, Keri Hilson, Nelly..nume de care piata este suprasaturata.
1. Destiny`s Child- " Say my name " - Cine nu a auzit de grupul de fete din Texas cu voci superbe, care au revolutionat lumea muzicala de atunci... Visele si ambitiile lor sunt acum sursa de inspiratie pentru oamenii care vor sa fie cei mai buni in meseria lor...
2. Aaliyah - " More than a Woman" - Cand a murit, am aflat de cine a fost...Aveam 11 ani si descopeream cu durere ce a lasat in urma...avea o frumusete aparte care ii oglindea sufletul...
3. Whitney Houston -" Run to you" - Regina muzicii de culoare...sau cum nu trebuie judecat un om pentru ce a devenit acum, daca a fost atat de mare in trecut... Piesa de fata am descoperit-o de curand si mi se pare mult mai buna decat clasica " I will always "... Mie imi provoaca emotii de nedescris si daca acesta este rolul muzicii, atunci Whitney merita tot respectul si admiratia.
4. Amerie - " Gotta Work " - Cand o descopeream pe Amerie, nu credeam ca ma va mai surprinde nimic...Are insa un timbru puternic, prezenta scenica de invidiat, cu radacini coreeane-africane... That`s why...she`s unique.
5. Ashanti - " Rain On Me " - Linia melodica, versurile...sunt ca un strigat de tristete pe care omul il experimenteaza uneori, cu sau fara voia lui.
6. Jennifer Lopez -" Ain`t it funny " - Mi-a fost greu sa aleg o piesa de la J.LO... In copilarie, era artistul meu preferat, ii iubeam coregrafiile, privirea si faptul nu s-a ferit de iubire...chiar daca aceasta i-a adus suferinta si inspiratie deopotriva pentru piesele sale...
7. Alicia Keys - " If I ain't got You "- Daca versurile acestei piese ar fi intelese si aplicate in vietile fiecaruia dintre noi, cu siguranta ca am fi mai fericiti... am stii ca iubirea este simpla si doar noi o complicam cu lumea materiala si problemele noastre...
8. TLC - "Waterfalls" - O piesa cu o vechime de 16 ani, dar de fiecare data cand o ascult, mi-e mai draga...si mai trista devin cand stiu ca Left Eye a murit cand mai avea atat de multe de daruit...
9. Christina Milian - " Dip it low " - O eleganta si un talent cubanez fac din Christina una din cele mai talentate interprete ale genului... Piesa de fata probabil ca este cea mai cunoscuta...si datorita videoclipului incitant pentru aceea perioada.
10. Mariah Carey - " Vision of love" - Vocea ei, harul imens, iar piesa de fata care a fost lansata in anul in care m-am nascut ma indreptatesc sa o numesc pe Mariah un geniu al muzicii R&B...in ciuda faptului ca nu este de culoare, timbrul sau vocal este unic.
Acestea sunt cateva piese din perioada in care m-am dezvoltat si sunt mandra ca am crescut pe asemenea piese... Mai sunt artisti dragi mie care imbina genul numit cu altele, realizand capodopere cum ar fi Mary J Blige, R.Kelly, Lutricia McNeal, Mya, Usher, Missy Elliot, Ja Rule, Toni Braxton, Seal...insa cei enumerati mai sus sunt acele nume care au lasat foarte mult strict in muzica ce imbina ritmul cu blues-ul...
Dionne Bromfield are o eleganta aparte in felul ei de a canta si in atitudinea ce o adopta pe scena, in ciuda varstei de 15 ani. Daca va lua de la nasa ei Amy Winehouse tot ce a fost mai bun si va munci, poate sa ii calce cu usurinta pe urme.
De remarcat, provenienta numelui ei...de la zeul grec Dionysus, acela care servea placerii, vinului desigur... extazului. Poate ca numele ii va marca frumos viata, avand in vedere inceputul care este promitator. Este placut ca deja si-a conturat un stil propriu fara o imita pe marea artista. Stie cum sa comunice cu publicul, sa isi pastreze inocenta aceea de copila, dar sa emane si senzualitate cand interpreteaza piesa lui Cee-Lo - "Forget you."
Este incredibil de frumoasa si talentata...Asa cum niciodata nu m-am inselat cand am vorbit de artisti, ii preconizez o cariera frumoasa si un drum spre stele de vis...
In viata, traim lucruri ale caror explicatii logice ne scapa si atunci ne refugiem in mediul oniric, plin de fantastic si irealizabil din punct de vedere teoretic. Nu stiam de Julio Cortázar, scriitorul argentinian nascut in Bruxelles si trecut in nefiinta la Paris. Nu aveam cunostinta de opera lui pana cand cei de la Toulouse Lautrec au lansat "Te spun". Devenisem fana a trupei datorita unei piese, dar nu stiam povestea din spatele ei. A urmat clipul, mi s-a parut bizar, desi totul era atat de logic...
Astfel, am aflat ca artistii au avut ca si punct de pornire o nuvela de a lui Cortázar din volumul " Toate focurile, focul". Mai exact, nuvela "Domnisoara Cora" a fost sursa de inspiratie a celor 3 pe care tocmai am citit-o cu drag. Fabuloasa impletire intre gandurile si vorbele personajelor, aparent simple, dar pline de intrebari si framantari. Pare o poveste simpla, dintre un baiat de 15 ani operat de apendicita si o asistenta placuta la privit. Autorul creeaza o magie intre cei doi, bazata pe extremele vietii omenesti: atractie-respingere...extreme care pot distruge si creea un sentiment la fel de rapid... Fara pic de vulgaritate sau exagerare, nuvela este creionata in nuante monocrome asa cum si membrii TL au infatisat-o, insa nu intr-un spital, ci la Facultatea de Arhitectura al carui hol aduce cu cel al unei clinici. Acum, ma uit cu mai mare placere la clip pentru ca am inteles exact mesajul, copilaria din ochii tanarului Pablo si ispita din cei ai frumoasei Cora.
De amintit aici ca cei trei au fost inspirati de nuvela "Insula la amiaza" de pe acelasi volum pentru piesa "Steward" .
Aici puteti asculta concertul sustinut in studio-ul Radio Guerrilla de trupa TL.
Ceasul indica ora 9 dimineata si 47 minute... Nu mai am notiunea timpului real, ma uit la ceas din inertie, mecanic, fara placere. Ore care trec in van, iar eu ma pierd in linistea lor. Mi-am pierdut directia, drumul si franturi de secunde incearca sa ma intoarca inapoi, in timpul cand am avut totul. Acum patru ani, aflam in drumul spre casa, ca Maestrul Florian Pittiş a murit...
Cred ca e necesar in viata sa pierzi tot, chiar daca acel tot este cel care te mai tine in viata, pentru a renaste apoi.
Exact acum un an, timpul avea o alta aroma..o alta muzica, alte cuvinte, alte dimineti...si desigur, cafeaua avea o mireasma aparte... Acum, este fada, o beau dintr-un soi de automatism.
In urma cu un an, ii descopeream pe cei de la Hurts, iar acum cu o mica doza de infatuare, zambesc pentru ca stiam ca vor ajunge mari...
Ceva insa nu s-a schimbat...ascult cu aceeasi placere " Wonderful Life" si aceleasi emotii ma cuprind...dimineata sunt invaluite in ceata, dupa-amiaza sunt scaldate de lumina timida a soarelui, iar seara...aici e deja o alta poveste.
Peste o saptamana insa voi crede din nou ca traiesc o viata cu adevarat frumoasa... Voi fi la Ursus Evolution Tour...in mediul drag, cu artisti si oameni cu zambetul in suflet, pe plaja... Until then, visez cu ochii deschisi si imi alung tristetea ispititoare...
Mereu mi-a placut sa fiu inconjurata de opiniile unor oameni inteligenti, pentru ca ador sa invat cat mai mult si in domenii cat mai apropiate de structura mea ca si individ. Am ales 10 oameni frumosi din Romania, tara care nu produce doar tampiti, cum presedintele considera, ci si persoane de calitate, ale caror povesti de viata ma inspira. Universul lor este asezonat cu bun gust, corectitudine, talent si atata emotie...
1. Andrei Gheorghe - Un ideal de barbat, cu o inteligenta ce poate ofensa pe cel mai sigur pe sine individ. L-am iubit mereu ca pe un tata, ca pe un prieten bun, ca pe cel la care mereu alergam cand viata mai imi dadea cate o palma. Am crescut cu prezenta lui la radio & tv, i-am citit cartea, articolele si astfel, am devenit mai atenta, mai constiincioasa, mai cerebrala si...mai visatoare. Cinic, rau, acid, cu replica mereu la el, dur, insa cu un talent ce il recomanda, Andrei ramane important in viata mea si sper sa ii multumesc candva pentru ajutor.
2. Tudor Chirilă - Era firesc sa-l includ in galeria numelor dragi... Nu are nevoie de vreo prezentare, insa ii voi realiza una, fara clisee, doar cum simt. Cand raman fara directie, scop si idealuri, ma duc pe blogul lui Tudor... Citesc randurile lui, zambesc, cu Vama in suflet si in privire... Daca emotiile ma coplesesc, ma descarc si ii multumesc in gand fara cuvinte...doar dand mai tare muzica cu aroma de mare, nisip, scoici, valuri...sau indreptandu-mi pasii spre Teatrul de Comedie...
3. Cătălin Rulea -Nu stiu cum poate incapea atat de mult talent in el, cum reuseste sa fie liderul formatiilor Toulouse Lautrec si The Pixels, sa scrie versuri geniale, sa picteze divin ... Imi place pentru ca traieste din creatia sa, iubeste ceea ce face si pe scena da tot ce are mai bun. Cand l-am vazut mi-am dat seama ca atat timp cat traim, suntem datori sa lasam ceva in urma, iar El va lasa atat de multe, material, spiritual...
4. Ovidiu Buta - In tara asta, cand nu ai o ocupatie serioasa, te declari: fotomodel, stilist sau creator de moda. Intre atatea nulitati, este greu sa alegi pe cineva cu stil. Ovidiu este unul dintre putini oameni din zona care stiu ce este moda si o critica pentru ca isi permite, avand studii in domeniu si desigur...nu facute aici. Cand il ascult, imi dau seama ca te nasti cu stilul frumos si il poti cizela, insa nu il poti cumpara, indiferent cate brand-uri iti acopera trupul...
5. Monica Bârlădeanu - Cu multi ani in urma, am intalnit-o la Opera Romana unde il sustinea pe fratele sau balerin. M-a fascinat frumusetea ce i se citea pe chipul neretusat si naturaletea cu care mi-a vorbit. Ii admir firescul si stralucirea din privire ce o poarta ca pe cea mai scumpa bijuterie...
6. Iulian Tănase - Din oamenii de la Radio Guerrilla, mi-a ramas drag, desi nu mai lucreaza aici. L-am descoperit cu emisiunea "Razboiul sfarsitului saptamanii", l-am citit in Academia Catavencu, i-am savurat cartile si blogul pentru ca am fost atrasa de non-conformismul si fantasticul ce-i invaluie randurile. Zilele de duminica, atat de greu de suportat uneori, isi regaseau linistea cand Iulian alaturi de Mitoş erau pe frecventa... Cand dorul se napusteste asupra mea, dau replay la una din emisiuni si zambesc... si daca sunt intrebata cine este cea mai frumoasa fetita din lume, raspund simplu: Adora Tănase.
7. Alin Gheorghiu - M-a fascinat dintotdeauna gratia sa, acuratetea miscarilor, privirea, geniul... La 7 ani, am batut la usa cabinei sale de la Opera pentru a-i lua un autograf dupa "Lacul Lebedelor", m-a privit zambind, iar acel moment a ramas in sufletul meu. Incredibil atunci mi s-a parut faptul ca se machia singur, avand un make-up puternic menit a fi observat chiar si de ultimul spectator de la balcon... Acum, nu ma mai duc in culise, dar continui sa ma duc si sa il aplaud din sala, cu aceeasi emotie de copil. Alti mari balerini ce ii iubesc cu patos ca in vremurile apuse raman: Tiberiu Almosnino, Ion Tugearu, Gigi Caciuleanu, Corina Dumitrescu, Monica Petrica...
8. Mircea Badea - Imi place sa spun ca este o personalitate media cu un drum ascendent. Am invatat enorm de la el si in situatii limita m-am oprit pret de cateva secunde, gandindu-ma ce ar face in locul meu... Cand uit in ce tara m-am nascut, il privesc si imi readuc aminte toate motivele care imi vor indrepta pasii spre alte zari... Alaturi de el, stima si respectul meu se indreapta catre: Mihai Gâdea, Victor Ciutacu, Valentin Stan, Bogdan Teodorescu, Radu Tudor, Dana Grecu... Am inteles de la toti cat de important este sa fii tu si sa nu te temi de consecintele vorbelor si actiunilor tale.
9. George Mihăiţă - Cand temerile ma inconjoara si totul pare in zadar, ma duc la teatru ca sa-l regasesc... Joaca cum traieste: cu toata fiinta, cu privirea de om ce si-a dedicat viata artei, cu bunatatea ce reiese uneori din rol, alteori din sufletul sau. Actorii nu sunt oameni obisnuiti...ei sunt altfel... Pe domnul Mihăiţă il admir pentru ca a fost ca un tata pentru copii din tara asta, i-a indrumat in revista Salut, in anii in care eu eram prea mica ca sa stiu de aceasta...
10. Daniel Radu/Byron - Cuvintele nu ma ajuta acum... Daca s-ar fi nascut in America, era de talia marilor interpreti din lume... Are har pentru muzica aceea buna, care ajuta orice suflet si care nu poate fi descrisa de cuvinte, ci doar simtita cu fiecare celula... Este modest, exact ca un Om Mare, dar eu il asez galeria personelor geniale, care s-au nascut cu un scop precis, acela ca prin arta sa deschida noi orizonturi ascultatorului.
Acestia sunt pentru mine cei 10 romani de care sunt mandra si pe care i-as prezenta lumii intregi, fara emotii. Mai sunt si altii, din trupe dragi, din lumea teatrului, a modei si a bunului simt, in the end...
Intr-o alta zi, poate voi alcatui un "top" al altor romani ce imi sunt dragi, dar nu mai sunt printre viata... Desigur, vor fi tot din domeniul artei in cea mai mare parte...muzica, teatru, literatura... Deoarece, asa cum afirma Jean Cocteau : " Arta este batalie castigata impotriva mortii. "
