Cesária a plecat din aceasta lume, a inchis cortina ultimului spectacol si s-a retras in liniste, din locul sufletului sau. Voi scrie de ea acum, tarziu, dar din suflet pentru suflet.
Ii iubeam felul de a canta si preferam sa o ascult seara, la apus sau dimineata, exact in momentul in care reveneam din vise... Ma linistea si simteam cum prin versuri imi aduce in prim plan existenta cu toate visele sau temerile nespuse. Regret ca nu a mai revenit aici, aveam in plan sa iau cunostinta cu muzica ei live, desi stiam ca imi va intrista teribil sufletul...Nu am mai apucat sa o vad, dar din colturile casei se aude si acum vocea ei calda...
E greu cand cineva drag pleaca, cand un mare artist pierde lupta cu viata si ne lasa mai singuri... Am intreaga sa discografie, dar imi este greu cand ma gandesc ca vocea ei nu se va mai auzi niciodata pentru nimeni...
Atat de multe piese au ramas, cu aceea voce atat de unica si usor de recunoscut... Inca mi se pare incredibil ca abia la 47 de ani a aparut in lumina reflectoarelor... Inca nu pot sa cred ca nu o mai avem si ca lumea muzicala este din ce in ce mai restransa... Oamenii au descoperit-o tarziu si o vor regreta mult timp de acum incolo. O fiinta eleganta, dar in acelasi timp simpla, ce isi iubea originile, asa o percep pe marea artista.
Am citit aici, pe blogul Cristinei Bazavan, ceva ce mi-a ramas in suflet...si la care m-am gandit acum. Greu de spus in cuvinte locul lipsa pe care ni l-a lasat Cesária.
Imi ramane acum sa ii las albumele pe repeat, sa ii port in suflet sfaturile de viata date prin intermediul cantecelor si sa ii duc dorul...dor ce nu va putea fi stins decat poate in ziua cand voi privi locul ce a inspirat-o sa cante despre o anume mare... "Mar Azul" ...
