Miercuri seară, pe 22 decembrie, am asistat la ultimul concert din 2011 al trupei Byron în locaţia devenită deja clasică, Clubul Ţăranului. Locul s-a dovedit primitor, iar atmosfera creată de band a fost într-adevăr una de sărbătoare şi optimism.
Concertul a început cu “The night”, o alegere inspirată, fiind şi prima piesă care deschide albumul “ A kind of alchemy”. Sub ochii noştrii s-a desfăşurat un spectactacol magic, în care Dan Byron a debordat de energie şi pasiune, demonstrând încă o dată că vocea sa este uşor de recunoscut şi de iubit.
Playlist-ul a continuat să fie atractiv, îmbinând fericit piese din “Forbidden Drama”, dar şi din “Perfect” sau “A kind of alchemy”. Astfel, am avut ocazia să ascultăm: “War”, “Far away”, “The dawn of a drunk bum”, “Annoying detail” (piesa ce pare să fie un manifest contra resemnării), “I don`t want to entertain you”, “Perfect”, “Graniţa-n-raniţă”, “Mă simt minunat”, "1000 de Chipuri", “Diggin’a hole” (atmosfera creată la această melodie este greu de descris, trebuie să fii acolo şi să primeşti o anume doză de energie oferită de band).
Acest cvintet a fost într-o armonie sublimă, dovedind pasiunea de a interpreta propriile creaţii cu tot sufletul. O reprezentaţie Byron este asemeni unui joc de umbre şi culori, în care fiecare lucru pare bine pus la punct şi studiat, fără a lua însă din farmecul specific.
Byron înseamnă o muzică experimentală, progresivă, pe care dacă o asculţi acasă sau într-un concert, vei fi purtat în sfere înalte, unde ai ocazia să fii singur şi să îţi pui întrebări despre propria existenţă.
Sigur este faptul că versurile scrise de Dan Byron sunt universale şi ne ating pe toţi, fie că vrem sau nu să recunoaştem acest fapt. (”Following the sun is not good enough/ For taking your last breath with a smile on your face?/ I won't spend my life confronting the real/ what about living without established frontiers?” din momentul de bis cu “On the road”.)
Am ascultat şi un cover semnat Coldplay – “God put a smile upon your face”, iar momentul de bis a venit negreşit cu “Crossroads” sau “Blow up my tears” , tot amestecul de sunete fiind asemeni unei combinaţii de melancolie, nebunie şi speranţă, unde influenţa lui Jeff Buckley se resimte uşor.
Am văzut o componenţă de excepţie, cu un basist ( Dan Georgescu) şi un clăpar ( 6fingers), ce sunt magnifici în momentele lor solo, alături de Dan ce cântat la unele piese cu flautul şi chitara acustică, de Costin Oprea, care a oferit un regal din punct de vedere al tehnicii dobândite la chitara electrică şi Vlad Bolborea, un maestru pe partea de percuţie.
Aplauzele au continuat minute bune, iar la final am aflat de la Dan că un nou album va fi gata în luna octombrie a anului viitor, iar pe 20 ianuarie va avea loc un prim concert în clubul Fabrica, confirmându-ne că nu este exclus să apară pe aceeaşi scenă la un moment dat cu interpreta Ada Milea.
Dacă nu i-aţi văzut încă live pe cei de la Byron, vă recomandăm din suflet să o faceţi. Va fi asemeni unui tratament de care sufletul va beneficia pe o muzică imposibil de uitat.
Credite foto: Mircea Tancău
