12/23/11

Guerrilinde




La Radio Guerrilla, aseară, în cadrul emisiunii prezentate de Bogdan Şerban, am avut ocazia să ascultăm câteva momente speciale.
Moonlight Breakfast au revenit la radio, după momentul live susţinut de aceştia acum câteva săptămâni. Într-o aromă de prăjituri de casă, bomboane fondante şi turtă dulce cu care solista Cristina a câştigat admiraţia noastră şi în acest domeniu, trupa a cântat alături de un membru al band-ului Sport Sângeros 3, o piesă compusă special de Crăciun “Gingerbread”.
Am aflat că vor urma concerte în ţară începând cu luna ianuarie, iar un nou album semnat de Moonlight Breakfast va apărea în primăvară. Dorinţa trupei este să fie cunoscută pe plan internaţional şi să împartă scena de concert cu cele mai importante nume ale muzicii actuale, iar acest fapt se va materializa destul de curând, având în vedere ambiţia şi creaţia de calitate care nu seamănă cu nimic făcut în România.
Chiar dacă mutarea în Austria este inevitabilă, Bazooka a ţinut să transmită gânduri frumoase celor care i-au susţinut şi i-au ajutat să fie cunoscuţi şi mai ales, fanilor din România care rezonează cu muzica lor frumos realizată.
Subcarpaţi au revenit şi ei în cadrul emisiunii LogOut, cu o formulă lărgită, interpretând o piesă tradiţională în maniera ce i-a făcut cunoscuti “Ţa, ţa, ţa, căpriţa ţa”.
Les Elephants Bizzares au ajuns la radio în formula de doi, Cătălin Radoi la chitară şi Stefan Matei la voce. Au intepretat o piesă specială, foarte frumos alcătuită, numită “Colind citadin”, fiind înregistrată în urmă cu mulţi ani, când Cătălin era în trupă Laska, din care mai făceau parte, Mihai, fost basist la Les Elephants Bizarres ( actual membru The MOOoD ) şi Florin, un coleg de liceu.
Am vorbit cu băieţii despre planurile de viitor şi ţinem să recomandăm concertul special de Revelion din clubul Fabrica, unde alături de Les Elephants Bizarres vor concerta şi prietenii din The MOOoD, plus Trupa Veche.
Noul clip al acestora vă fi la piesa “Wish you were here” , iar lansarea de album va fi în luna martie, urmând să fie un moment special, deoarece trupa apare şi pe coloana sonoră a unui film ce va urma să fie lansat în România.
Mesajul acestora către fani este “Trompa sus !” şi să fie siguri că surprizele frumoase îi vor încânta şi de acum înainte.
Deliric 1 şi-a făcut apariţia în studio şi a povestit despre noul clip şi piesă în colaborare cu Silent Strike. Piesa “Ambrozie” beneficiază de un video în care nu a existat montaj, fiind înregistrat de 8 ori, iar apoi s-a ales una din variante
Cei doi nu sunt la prima colaborare şi fanii vor fi încântaţi să ştie că anul viitor va apărea şi un material discografic semnat de cei doi. Am aflat ca şi Vlad Dobrescu va lansa un album, iar Deliric 1 va avea şi el un aport de piese.
Mesajul lui Deliric ce am ţinut să îl luăm ne vizează pe toţi, artistul fiind de părere că ar fi bine să renunţăm la superficialitatea şi falsitatea pe care de multe ori le afişam în timpul sărbătorilor şi să încercăm să fim mai buni, mai oneşti şi mai sinceri în timpul anului cu noi înşine şi desigur, cu cei din jur.
Pe interpret îl admiram sincer pentru că a ales să facă un hip-hop de calitate, cu un mesaj puternic, ce oglindeşte într-un mod realist societatea de astăzi, ce poate fi schimbată de fiecare dintre noi dacă ne dorim cu adevărat acest lucru.