O despartire personala sau profesionala inseamna pentru multi o ruptura definitiva. De fapt, aceasta ar trebui sa fie considerata un nou inceput...si nu, nu e un cliseu si chiar se poate.
In realitate, ne dorim pe moment sa rupem orice legatura cu aceea persoana, sa stergem trecutul de parca am avea un burete imaginar si sa nu ne gasim noua nicio vina.
Viata mea a fost plina de toata gama de despartiri...de la cele din mediul artistic pana la cea care se va produce in curand in viata profesionala. Prin lumea ce incercam sa o construiesc au trecut multi oameni ce m-au ajutat in momente diferite si m-au facut sa vad noi orizonturi.
Se spune "win some, lose some", insa acum sunt in momentul in care stiu si simt ca va trebui sa renunt la cei mai dragi oameni pe care i-am avut aproape in acest an. Exceptand familia, persoanele acestea mi-au fost aproape si mi-au intrat in suflet...acolo unde stiu ca le voi pastra mereu o amintire.
Am incercat sa uit de ei, sa gasesc remedii si sa fac lucruri care sa ma ajute in acest proces, dar inca mi-e greu. Am obiceiul sa ma atasez de putini oameni, dar atunci cand se intampla se creeaza o legatura puternica, care imi aduce bucurie si suferinta deopotriva.
Desi mi-a fost greu sa inteleg pe parcurs trecerilor anilor, ieri am observat ca nimeni nu este de neinlocuit si ca nu trebuie sa regret pasiunea investita in acei oameni. Sentimentele raman si pot fi impartasite cu alte persoane...pentru ca la urma urmei, eu sunt singura constanta...restul de oameni ce au fost si vor fi prin viata mea raman doar variabile.
Ei vin si pleaca, precum se intampla in circuitele din natura. Eu am ramas cu multe si diferite emotii in urma relatiilor si nu ma refer aici doar la cele in care era vorba de iubire...sau in fine, asemanatoare ei.
Am invatat de la oameni scumpi existentei mele, insa stiu ca totul este relativ si nu poate tine la nesfarsit. Zambesc, iubesc in continuare viata pentru ca realizez ca nu eu sunt cea in pierdere.
