S-a terminat circul ieftin de varietati, a parasit capitala dupa o ultima reprezentatie, doar cu doi spectatori, in cele mai bune randuri insa. S-a terminat cu minciuna, vorbele ireale, visele stupide, conceptiile diferite, apusul vesnic.Am platit un pret prea mare pentru fericire si acum am cautat remediul pentru uitare. Teama si tristetea mi-au dat tarcoale, au vrut sa ma rapuna, sa-mi plang nefericirea la bratul lor. Nu conteaza ca te simti rau in interior, zambeste, fii multumit si priveste rasaritul. El intotdeauna vine, cu o noua speranta, cu noi vise de urmat si oameni de pus in coltul uitarii.
Exteriorul nu poate trada interiorul, poate doar la oameni slabi, asa ca privesc mai sus, imi admir greselile, invat din ele, nu dau satisfactie celor care vor sa ma vada sfarsita, doresc mai mult de la viata si raman rationala si nu sensibila la stimulii exteriori.
Traiesc, nu dau inapoi nici macar o secunda, nu mai traiesc in trecut si privesc inainte, fara sa-mi reprosez ceva si fara sa ma gandesc daca las ceva in urma...pentru ca, da, nu las nimic important...decat pe cineva fara valoare morala.
Vorbeam candva de operatia pe suflet...hmm, poate fi o solutie pentru unii, dar nu si pentru mine. Nu am ce sa elimin, sa cicatrizez. Nu am nimic, nu mai am nimic sau poate nici nu am avut vreodata, sufletul a ramas undeva departe, fara dorinta, doar avand promisiunea mea...ca intr-o zi, va trai numai in fericire, armonie, iubire...asa ca uit si zambesc uneori amar, alteori cu simpatie cu gandul la ce a fost sau nu. Atat.