Ma vad in privirea lui asa cum sunt pentru ca in el am totul. Am incercat sa te regasesc in oamenii din jur, sa te caut mereu, fara oprire, dar in final, toate intrebarile ma duc spre tine. Cand vreau sa stiu ce mai am de facut si de ce, imi aduc aminte de directia pe care m-ai facut sa o vad din tot acel gri ce ma inconjura candva.
Avem vieti diferite, probleme asemanatoare si vise aproape identice... Visam simplu, dar complicat, in albastru, cu o usoara tenta de verde...cu marea si muzica in surdina...
Parca te stiu de la inceputul lumii, am ghicit toate mastile tale, le-am dat jos si ai ramas Tu. Timpul trece acum cu o viteza incredibila, dar simt ca trece in favoarea noastra. Ne trezim mecanic, bem cafeaua obisnuita si ne indreptam spre aceleasi directii zi de zi, doar cu gandul ca intr-o zi totul se va petrece in coordonate doar de noi dictate.
Ne cautam in alte persoane, simulam fericirea cu ei, le spunem ce vor sa auda si usor incepem si noi sa credem. Ne imaginam cerul senin deasupra, dar cand picaturile de ploaie ne uda fata, ne declaram invinsi si cautam suferinta ce ne aduce aproape unul de altul. Ea ne-a apropiat, continua sa ne inspire, chiar si cand nu ne dam seama...
Stim ca nu e necesar sa ne vedem zi de zi, important e ca Tu esti mereu prezent in momentele cheie din viata mea. Nu stii, dar intuiesti bine ca in lipsa ta mi-as pierde directia si motivatia. Am reusit sa castig fiecare lupta de cand te cunosc, ei si-au dat seama ca sunt invincibila si trebuie sa inveti sa te vezi si tu astfel. Nu maine, chiar astazi, cand citesti uimit aceste randuri, alcatuite din cuvinte pe care le stii...
Am scris atat de mult in ultimul an...Poate gandul ca in urma mea vor ramane aceste scrieri legate intr-o carte, imi bucura spiritul si imi da energie sa continui lupta cu viata...si desigur, aceea carte iti va fi dedicata.Tu ai privit dincolo de tot, mi-ai adus aminte ca am un suflet...si niste vise...si un zambet real, nu artistic.
Alergam pe diferite rute, ne oprim de multe ori, continuam sa-i depasim pe ceilalti, dar trebuie sa ne depasim pe noi insine, sa fortam lucrurile sa se intample cum si cand vrem noi.
Uita de ei, nu te lasa impresionat de vorbe mestesugite, actiuni menite sa te intoarca din drum si zambete false. Lasa-i in urma ta, dar pastreaza-ti sufletul de copil si bucura-te de viata asa cum face el. Stii ca nu are griji, i se pare frumoasa viata pentru ca el si-o contruieste astfel...din piese de lego colorate sau atunci cand atinge clapele pianului si te roaga sa-l inveti notele.
El nu e la intamplare, nu traieste din inertie, asa cum nici Tu, nu ar trebui sa simti asta nici macar o secunda.
Pentru o anume persoana din lumea intreaga reprezinti Universul si nu e reconfortant sa stii, dar si sa simti asta ? Uneori ii creionezi viata monocrom, dar ea asteapta rabdatoare diferite tuse de culoare, fara sa te intrebe ceva, doar asteptandu-te pe tine. Ii oferi culoare in obraji, ii asterni zambetul pe chip, doar prin faptul ca stie ca iti este draga. Ce ar putea sa-ti ceara mai mult ?
Daca ar face-o, s-ar teme ca vraja s-ar strica si ca ai da inapoi, cum ai facut de atatea ori.
Ai merge mai departe si nu ar mai putea sa te repereze, chiar nu ar stii unde sa te gaseasca...in locul unde te ascunzi mereu de oameni, unde parola pentru a intra o stii doar tu? Departe de lumea falsa, intr-un decor in care tu te simti cel mai bine...la tine in suflet unde domnesc intrebarile si nesiguranta... sau acolo unde ai vrea sa pleci ?
Sa nu ii ceri vreodata sa uite sau poate sa nu iti mai multumeasca...Simplul gand o va readuce pe aripile tristetii, de unde tu ai ridicat-o, risipind ploaia, norii, aburul, redandu-i viata si amintindu-i cine este si cine va fi...
