Totul se intampla ciclic in viata si nu exista sentiment sau lucru care sa existe la nesfarsit. Asemeni fenomenelor din natura, sentimentele si oamenii sunt intr-o continua transformare. Ar fi stupid daca am simti la fel ca acum 2 ani sau ne-am dori aceleasi lucruri de cand eram copii. Schimbarea umana se intampla cand te miri de ceea ce ai spus si facut odata. Aceasta e de fapt maturizarea emotionala spre care tanjim sau mai bine zis, lupta caracter vs. sentimente.
Omul este cel mai complex animal, deci cel mai complicat. Cand are ceva ce si-a dorit de mult timp, dovedeste ca nu e multumit si aspira la altceva, mai maret. Cand poseda acel lucru, ori se intoarce in trecut la ce avea ori isi impune tinte mai inalte, considerand ca mai are multe trepte de urcat pana a fi multumit cu sine. Din iubirea pentru el, poate renunta la oricine si orice, in momentele cheie ale existentei, fara sa ii para rau.
Sigur, nu toti dorim mai mult de la viata si nu ne multumim doar cu placeri ce caracterizeaza rasa umana...asa ca o buna parte dintre noi se transforma in vanatori de sentimente, idealuri, persoane si dupa ce isi extrag seva din acestea, le intorc spatele, experimentand satisfactia de a lasa in urma.
Ei nu stiu cum este fericirea care dureaza, dar o cauta in fiecare lucru...de la rasaritul Soarelui, pana la fosnetul frunzelor si ceaiul turnat in cesti mici pe un suport de bambus, ca intr-un ritual japonez. Incearca sa se regaseasca pe ei in lucruri simple si doar cei puternici reusesc.
Isi aduc aminte cine sunt si ce isi doresc cu adevarat, visand la obiective greu de atins, dar pentru care merita sa traiasca. Le cauta toata viata, nu renunta la prima adiere de vant, pentru ca in lipsa unor tinte demne, s-ar blaza si ar deveni ca ceilalti.
Ambitia este calitatea sine qua non pentru a-si atinge si pastra bunurile castigate. Ei stiu sa conlucreze cu Universul de partea lor, zambind mereu mai departe, in ciuda vremii sau a bufonilor ce le ies in cale...
