Trecusera patru zile. Priveam in gol si simteam cum acest hau se deschide in fata mea cu ideea clara de a ma rapune. Observam miscarea exacta a secundarului si nu stiam exact ce vreau, sa comprim timpul, sa-l fac sa treaca mai repede sau sa-l intorc din mers si sa pornesc din nou pe un drum din trecut. Era intuneric in mintea si sufletul meu, franturi din diferite piese se auzeau pe fundal, intr-o surdina innebunitoare.
Ma intrebam de ce aparent nu mai traiesc in fericire si de ce o caut in toti si toate. Cu siguranta ca mintea este cauza problemelor si atunci cand am atins fericirea, mintea nu ma insotea, nu eram pe pamantul plin de pragmatism.
Parea ca am o problema, dar nu era asa. Imi puneam intrebari, ma gandeam la un El ireal, la un viitor sumbru si mintea imi era in ceata. Cu siguranta ca toate aceste ganduri imi faceau rau si ma tot intrebam de ce nu am avut garantii cand, de fapt, am inteles ce mi se intampla: traiam in trecut, din nou. Trebuia sa fiu fericita pentru ca nu mai eram intoxicata de falsitate, nu sa zambesc amar.
Duceam cu mine poveri, ce nu le meritam...iar acestea erau motivul pentru care ma gaseam in regres. Ce am facut ca sa ies din trecut ?
Am inteles ca trebuie sa-l accept pentru a-l depasi, pentru a nu mai cara cu mine lucruri incomplete, ci doar pentru a intelege simpla natura a lucrurilor.
Garantiile, promisiunile nu exista decat pentru momentul prezent, acest fapt este clar. O clipa frumoasa, poate chiar de iubire, este etenitatea.
Viitorul nu poate fi prezis, pentru ca sentimentele se traiesc in momentul acela, nu in trecut/viitor.
De ca sa existe regrete in viata umana? Ele sunt in zadar, nu-si au locul. Trecutul este etapa din care importante sunt momentele frumoase, tot ce nu s-a realizat sau a fost trist, trebuie dus la reciclat...si asa, mi-a revenit zambetul. Da, am fost fericita si sunt si acum pentru ca am inteles ca tristetea vine doar dintr-o incapacitate de intelege viata si de a creea un soi de armonie intre mine si existenta.
Eu nu am pierdut ceva, am castigat enorm si merg in continuare pe drumul meu.
Perfectiune, jumatati, acestea sunt simple vise ale muritorilor. Sunt irealizabile aici, asa ca de ce sa mai privesc in abis ?
Viata mea este transformare, flux-reflux, asa ca de ce sa am asteptari si sa ma atasez de irealizabil, imposibil ? Cum spunea Osho: " Cea mai mare arta de a invata este sa te lasi purtat de viata fara a te atasa." Nu ma las perturbata de idealuri imposibile pentru ca asa poate aparea vina si implicit tristetea ca nu pot sa implinesc ceva. De ce sa vreau ceva perfect, cand viata este acum, aici, azi, in dupa-masa aceasta...
Cerul este senin, aerul este proaspat, iar florile din camera incep sa raspandeasca un parfum...poate chiar cel al fericirii.
Trebuie sa beau din "vinul existentei" si sa las primavara sa ma cuprinda, cu Soarele, vantul si ploaia ei mereu calda…
"So since I'm not your everything
How about I'll be nothing ? Nothing at all to you ...
Baby, I won't shed a tear for you,
I won't lose a wink of sleep
'Cause the truth of the matter is...
Replacing you is so easy. "
